Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din iulie, 2010

La guerra entre España y Holanda

Un partido reñido, una guerra inolvidable, y con claro dominio de la finura española contra la fiereza de la Naranja Mecánica. Una penita que los holandeses llegaran a la final con sus sucias tácticas. De poco les sirvió. Al final, se hizo justicia y se impuso la magia del juego limpio, un juego ílimpio a la española que se vivió en Alicante con una intensidad desbordante. Alrededor de mí, casi ningún español, sino cuidadanos del mundo, gente de otras naciones, apoyando a España. Las imágenes hablan por sí mismas.




Las expectaciones...





La indignación...





El dolor...





El apoyo...





La estupefacción...





El sufrimiento...





La confusión...





El disgusto...





la esperanza..., la decepción...





la desesperación...





La emoción...





Se hizo justicia: ¡Dios es español!





La explosión...





La alegría...





La satisfacción...





el dulce sabor de la conquista...





Un recuerdo inmejorable...





La euforia de la victoria, en los ojos de un niño inglés



Spania și finala. Oracolul din Oberhausen

Cîtă nevoie avem de mituri și de semne! Trăim într-o lume în care, după ce am demonstrat științific tot ce rămăsese mister, ne ostoim nevoia de sacru, de model, de joacă celestă, cosmică.
Ce se întîmplă însă cu Caracatițoiul Paul, depășește orice putere de imaginție.
Paul, cu cîteva săptămîni în urmă era doar un membru oarecare al acvariului din Oberhausen. Născut în Anglia, caracatița a prezis șase victorii din șase meciuri, și toate corecte. Zic matematicienii că șansele ca Paul să o nimerească de șase ori consecutiv sînt de 1 la 64.
Pe parcursul acestor ultime zile, cînd dramatismul confruntării s-a acutizat, predicțiile lui Paul sînt așteptate la fel de mult precum meciul însuși. Și ceea ce pînă la semifinală a fost o joacă, de cînd cu înfrîngerea aproape de neconceput a Germaniei, a devenit un subiect de politică internațională.
Mai în glumă, mai în serios, nemții mîncau de zor caracatiță înainte de meciul cu Spania pentru a rupe vraja prezicerilor lui Paul, apoi au amenințat că vor …

La tăți ni-i greu

Dacă pînă și el plînge, înseamnă că putem plînge liniștiți cu toții.

Eu nu am mai pomenit asemenea rafale de plîns. Cel puțin nu la mine. Că întotdeauna m-am ținut o învingătoare și o luptătoare, de o fo vreodată rost de plîns, asta s-o întîmplat cu plapuma în cap, să nu prindă care cumva de veste dușmanul. Acum mă pomenesc plîngînd cu găleata, de parcă s-a spart norul cu lacrimi la colțurile ochilor mei. Cred că medicii ar avea pentru mine și o denumire, și tratamentul aferent. Numai că acum, nu știu, descopăr o senzație nouă și ciudată, sau ca să renasc acum aproape de finalul 30-ilor, sau pentru că durerea acum se măsoară altfel, nu știu, dar lacrimile nu îmi mai ies toate pe la colțurile ochilor, unele se pierd pe drumuri cotite, și le simt furnicîndu-mi degetele mari de la mînă, cele pe care nu le-am arătat niciodată în public de urîte ce sînt, că au unghia mică și lată și sînt boante și tocite, neterminate, ăsta a fost marele meu complex, și de aici și marea mea admirație pentru …

Nuntă

Văzut din larg, la apus, țărmul Alicantelui pare un jamon ibérico tăiat, mai mult de jumătate consumat, frumos luminat la asfințit. Cadou!


A avut loc o nuntă la mine în sat, iar eu eram plecată cu treburi. Nu m-am întors la timp, pentru că am aflat că timpul este o instituție plină de hachițe și că își face mendrele cum vrea, e capricios și inconstant. Și nunta aceea îmi era dragă, pentru că dragă îmi era mireasa, aș fi vrut să dansez pentru ea cele 3 minute de dans flamenco pentru care m-am pregătit 2 luni, mergînd la ore de două ori pe săptămînă, aș fi vrut să dansez pentru ea pentru că m-a cucerit, pe mine m-a cucerit cu mulți ani în urmă, cu firea ei, cu inteligența ei, cu o generozitate frumoasă, cu gesturi aproape sacre; ca atunci cînd și-a scos cerceii de la urechi, colierul de la gît, inelul de pe deget, și le-a depus pe toate în mîna mea, cică mi le dă mie cadou, am zis, Fată, ai înnebunit? Dă-mi pace, ia-ți bijuteriile înapoi, iar ea mi-a explicat că ține mult la ele, dar …

Spania victorioasă

Și pentru că Spania a ajuns în semifinală țara întreagă a înnebunit. Nu mai poți cumpăra nici un sfînt steag de pe nicăieri, toți poartă tricouri roșii cu numele jucătorilor, oameni serioși, îi vezi intrînd în bănci, în birouri, cu hainele astea de apartenență la clan, la trib, strigînd pe stradă dulcegării la adresa germanilor, nu cu ură, cu umor, dar uitînd cu desăvîrșire regulile corectitudinii politice, nu că ar fi ei niște obsedați de eschivările lingvistice, și eufemismele administrativ-mediatice. Orice bătrînică moțată și cu unghiile asortate la cureaua de la ceas știe componența naționalei, are o banderolă cu steagul la poșetă, sau chiar prinsă cu broșa cu perle de Mallorca. Au o caracatiță urîtă care umblă și ea bleagă printr-un acvariu unde tronează două cutii purtînd steagul echipelor care se confruntă. Spune tradiția că urîta de caracatiță știe ea exact rezultatul și că alege cutia cîștigătoare, echipa triumfătoare. Acum s-a așezat cu nesimțire pe cutia Spaniei, spre ciuda…

Destăinuire

de Mario Benedetti

Fueron jóvenes los viejos
pero la vida se ha ido
desgranando en el espejo

y serán viejos los jóvenes
pero no lo divulguemos
que hasta las paredes oyen.

Au fost tineri bătrînii
dar viața li s-a dus
petală cu petală în oglindă

și vor fi bătrîni tinerii
dar nu le spunem secretul
pentru că pînă și pereții au urechi

Granada este rodia; desgranadar înseamnă a desface rodia, a-i scoate semințele pline de suc dinăuntru; înseamnă a te umple pe mîini de sucul roșu, dulce, transparent al rodiei. Ah, ce metaforă! Pentru că am copilărit la poalele unui agud (dud) uriaș, care făcea agude negre, pe care nu le lăsam niciodată să se coacă profund, nu îmi plăceau cînd erau negre, îmi plăceau cînd erau un pic roșietice și cînd îmi scîrțîiau în dinți, dar oricum ar fi fost îți lăsau urme adînci în pielea degetelor, nu puteai păcăli pe nimeni, agudul se semna cu cerneluri grele pe mîinile tale, ei, bine, eu aș fi tradus cu agude, că bătrînilor li s-a dus viața ca agudele din ogra…

Un pic de Benedetti, pentru cafeaua de dimineață

Un pic de Benedetti, pentru cafeaua de dimineață

Am găsit poezia asta în manualele copiilor mei. O traduc gîndindu-mă cu mîndrie că am fost cu toții contemporani cu acest bunic minunat, rîzăcios, mereu pus pe șotii, cu mustăți întoarse, cu ochi enormi, în care încăpea toată veselia frumoasă a lumii. Să poftească alții să o traducă și mai bine..., să o traducă un poet talentat...


Mario Benedetti, Mesaj în sticlă

Pongo estos seis versos en mi botella al mar
con el secreto designio de que algún día
llegue a una playa casi desierta
y un niño la encuentre y la destape
y en lugar de versos extraiga piedritas
y socorros y alertas y caracoles.

Pun aceste șase versuri într-o sticlă și-i dau drumul pe mare
cu dorința secretă că, într-o zi,
va ajunge pe o plajă aproape pusite
și că un copil o va găsi și o va desface
și în loc de versuri să extragă din ea pietricele
și strigăte de ajutor și avertismente și melci.

Găsesc pe un blog o altă traducere, a unei alte poezii. Și pentru că titlul este Te iubesc, zic să …

vis

Mi-e dor de o Românie pe care o am în suflet, și pe care o vreau confirmată. Vreau să o regăsesc de fiecare dată cînd merg acasă. și nu reușesc decît cu un mare efort de imaginație. Cu fiecare întoarcere acasă mă afund tot mai mult în imaginație, și plec tot mai departe de realitate. Plec de lîngă România reală și mă agăț cu disperarea naufragiatului care nu știe să înoate de cîțiva români mari: Leșe, Ada Milea, Vișan, Ioana Bradea, Geanina Cărbunaru, bunicii mei, primarul de la Humor, cîteva exemple, excepții, prietenii mei toți, și cei pierduți pe drum, și cei rămași, de la care îmi iau necesara perfuzie de românitate. Cu toții îmi demonstrează că se poate... dar eu nu pot. România mea a ajuns acum să fie cîte un impuls gastronomic, e o Românie olfactivă, vizuală alteori, rareori profundă. Mi-e dor de cetini, de caș dulce, de clopotul bisericii de la vale, de verde, de chișleag, de dulceață de nuci. Mi-e dor de cerul de vară înțesat cu stele, o puzderie de lumini ca un acoperămînt r…

Boala

Citind un articol minunat scris despre Copos (http://bucatarie.jurnalul.ro/stire-profesionistii/georges-cotos-regele-inghetatei-548209.html), un bucovinean la care îmi imaginez eu că se gîndește Leșe atunci cînd rupe rînduri lungi de piele de pe noi cu cîntecul lui despre Bucovina, mă gîndesc la Marius, cel care îmi strecoară cu șiretenie vești despre țară pe mail, și îmi amintesc ce mult mă bîntuie Boala lui Marin Sorescu:


Doctore, simt ceva mortal
Aici, în regiunea ființei mele
Mă dor toate organele,
Ziua mă doare soarele
Iar noaptea luna și stelele.

Mi s-a pus un junghi în norul de pe cer
Pe care pînă atunci nici nu-l observasem
Și mă trezesc în fiecare dimineață
Cu o senzație de iarnă.

Degeaba am luat tot felul de medicamente
Am urît și am iubit, am învățat să citesc
Și chiar am citit niște cărți
Am vorbit cu oamenii și m-am gîndit,
Am fost bun și-am fost frumos...

Toate acestea n-au avut nici un efect, doctore
Și-am cheltuit pe ele o groază de ani.
Cred că m-am îmbolnăvit de moarte
Într…