Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din octombrie, 2010

Un om și pianul său

Scriu frumos astăzi, adică despre lucruri frumoase, pentru că mi-am amintit despre o ceainărie de sub biblioteca cea mare din Iași, un loc altminteri sordid, unde la cele nu mai mult de 5 mese se adunau boem oamenii la ceaiuri, ceaiuri simandicoase și aristocrate, ciocolăți calde din cele adevărate, unde într-un spațiu mic-mic, era înghesuit, culmea!, și un pian. Aveam veșnic bagaje prea multe cu mine și țin minte că abia le înghesuiam sub mesele mici, întotdeauna geanta în poale, și totuși atmosfera era caldă și cu prietenie te ademenea la desfățuri aromatice. Pline de tineri în jur, sporovăind, gălăgiind cu patos, vibrante dispute de idei te împiedicau uneori să-ți citești pagina, dar îți hrăneau dorul de vorbă, de social, de oameni. Și într-o zi, unul dintre tinerii aceia s-a ridicat de la masa lui, și-a lăsat prietenii dintr-odată tăcuți, s-a așezat la pian și s-a lăsat brusc o liniște calmă. Băiatul cu o chică uriașă de păr negru răzvrătit s-a apucat de cîntat trăsnăi la pian. Mi-…

Despre oameni si zdrente

Atât am avut de spus, că uneori oamenii au prostul obicei de a se zdrențui, cu cât mai netede le sînt veșmintele, cu atît mai urît li se zbîrcește inimioara și suflețelul. Mă întrebam cu ceva vreme în urmă de unde a venit cuvîntul zdreanță ca insultă care fărîmițează întregul uman și îl transformă în franjuri. Sensul cuvîntului mă duce mai degrabă înspre sentimente de milă pentru decăderea umană, decît înspre dispreț. Mi se trage de la minunea de cățel arghezian, și uite că nu reușesc să mă smulg acestui predeterminant cultural. Aud este o zdreanță, iar în minte îmi apare involuntară și superbă, fețișoara de milog a patrupedului celebru. Și totuși, fonetic, cînd ai spus zdreanță ți s-au strepezit dinții de nervi și de atitudine, adică ,da, spui zdreanță și dintr-o dată devii superior împărat înfășurat în mătăsuri, tu, marele și înfășuratul, și în fața ta, mult mai jos, jos de tot, zdrențuitul, nevrednicul, nemerituosul. Zdreanță, prin femininul puternic marcat, pare a fi destinat în e…

The Merry Cemetery

Deși privesc mai îndeaproape și cu mai multă atenție la țara mea, mă îndepărtez din ce în ce mai mult de ea. De înțelegerea ei. Cît despre iubire, ce să spun, mi-e teamă că orice sentiment onest de iubire de țară sfîrșește în lamentabil și derizoriu. Nu ai cum să îți iubești țara, țara asta veșnic aflată cu poalele ridicate, desfrînată și zăludă. Țara asta care îți rîde în nas cu dinții stricați, cu o gură puturoasă din care curg grele și negre lături, țara asta folosită de toți și neiubită de nimeni, folosită și zvîrlită apoi, rătăcită și tulburată, țara asta nu poate fi nici înțeleasă și nici iubită. Pentru că e dezgolită la televizor și în ziare, te îngreunează imaginea sleitului ei trup, din care își tot taie cu toții posesii și averi, într-o demență pe care istoria noastră nu a cunoscut-o pînă acum. Dar mai e o Românie! Așa cum, pe lîngă politicieni mai trăiesc în țara asta și oameni! Mai e o Românie; o Românie care se spală pe dinți în fiecare dimineață, de-i miroase gura a fân …