Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din martie, 2011

Japonezii nu plâng

Noi așa știm. Că japonezii nu plâng niciodată. Cel puțin bărbații. Nu plâng nici în cărți, nici în filme, nici la știri. Știm despre ei că sunt altfel decât restul oamenilor de pe pământ, au o rezistență, o disciplină, o determinare, o încăpățânare istorică. Relieful, sufletul, arta lor, toată societatea japoneză este o împotrivire. O sfidare a logicii și așteptărilor. Ei da, pentru că sunt altfel, nu ne imaginăm despre ei că plâng. Depind de CNN. Nu mai suport talk-show-urile noastre. Consum imagini și povești de-a valma. Și, consternată, văd că japonezii plâng. Ceea ce li se întâmplă lor, ceea ce ni se întâmplă de fapt tuturor este destrămarea unui mit, mitul unei națiuni care trebuie să învingă musai în bătălia cu istoria, cu cosmosul, cu calendarul Maya. Destrămarea exemplului pozitiv că se poate, că omul poate îmblânzi, că dacă e deștept îl ascultă și vântul și cerul, și pământul. Și apa. Japonezii plâng. Îi văd plângând cu discreție, cu un bun simț cosmic eradicat din alte soci…

Vecina din prima căsuță iese în cerdac și ne face semn cu mâna. În cealaltă mână ține, cum altfel?, o cană cu lapte bătut

Cei trei vecini, așezați la masa unuia dintre ei, cu o cană de lapte bătut în față, deși Marius ne păcălește că ar avea moare (substantiv, nu verb) în cana lui, că cică s-a cam săturat de lactate



Despre o carte și despre o traducere în familie: Adevărata tragedie a lui Panait Istrati, Eleni Samios Kazantzakis
Promit să nu vă mai arăt nimic din corespondența celor trei vecini. Dar mi-am mai promis asta și acum două zile, înainte de răspunsul lui Marius. Dar prea e bun laptele bătut din cănile astea de lut, ca să nu le împart cu voi, fericirile iscate din întâmplări imaculate, de care viața noastră duce lipsă. Poate că duce lipsă tocmai ca să știm să ne bucurăm cum se cuvine atunci când vin. Așadar, primim - și eu și Marius - de la Cornelia următorul mail:
Draga Oana,

Draga Marius,

"Vecinul din căsuța trei ne răspunde cu cana de lapte batut" ... si cat de frumos ne raspunde, asa-i?
Ma tot gandesc la ce-mi spune vecinul nostru drag mereu – nimic, dar nimic pe lumea asta, nu este inta…

Vecinul din căsuța trei ne răspunde cu cana de lapte batut

Și cum povestea cu Cornelia nu se încheie, atașez înspre lectură nocturnă, mailul pe care mi-l trimite Marius și mie și Corneliei, ca răspuns la invitația noastră de a ocupa cele trei căsuțe din ultima fotografie:
Distinse Doamne,

Vă scriu, în principal, pentru a vă spune că eu nu port nici o vină. M-am trezit la mijloc, doar, și mă gândesc să protestez. Odată, că-i târziu: m-ați prins în preajma vârstei la care hotărâsem să trag pe dreapta. Pe urmă, că, obligându-mă să lăcrimez (un pic !) și să-mi recunosc emoția, îmi perturbați imaginea de căpcăun intransigent, la care am asudat în ultimii ani.

Fiecare dintre voi își închipuie că-mi datorează câte ceva, însă eu cred că asta e o fină exagerare.

Oana, tu crezi că ai blog, fiindcă ți-am cerut eu să-ți faci blog. Nu e adevărat: făcuseși toți pașii până acolo, publicai în locuri pe unde nu doream să umblu și te-am încurajat, doar, să ți le pui pe toate într-un loc. Așteptai impulsul ăsta, l-ai primit. Dacă nu ți-o ceream eu, s-ar fi găsit u…

Despre Cornelia Anghel, sau despre miracolul fotografiei si sacralitatea darului

Cornelia Anghel: Simfonii în alb și în toate celelalte culori

Totul a început când a început Marius să vorbească despre Cornelia și transformarea colosală pe care acest fotograf a suferit-o în urma unui curs organizat de ceva mai celebrul Moiceanu. Nu o știam pe Cornelia, nici acum nu o știu, și cum nu sunt un consumator avid al Facebook-ului, nici nu prea sunt la curent cu întâmplările și noutățile. Extazul lui Marius, însă, mă scoate din vizuina mess-ului și mă aruncă în haosul facebook-ului. Aceasta a fost prima imagine:
Stranie, complicată în simplitate, îi dau Like, așa, ca semn al trecerii mele pe acolo. Și continui cu următoarea imagine pe care Marius chiar o povestise: simplă, un gard, niște urme în buclă, niște puncte negre absolut halucinante, si parcă asta nu ar fi de ajuns, și un om. Aceasta este imaginea:


Am scris un comentariu venit din năuceală: ”Povestită de Marius, fotografia era frumoasă. Acum când o vad îmi dau seama că e în sine o poveste, sau un cântec, poate chiar un…

Ileana Vulpescu. Romulus Vulpescu. Din dor de ei

Redau celor care nu citesc O-magazine (eu nu aș fi citit-o), o poveste despre doi Oameni Mari. Pe nedrept uitați:Ileana şi Romulus Vulpescu: „Ne unește o boală comună – bătrîneţea”

Tot ce ne povestesc nu are nici urmă de ficţiune, ci este adevărul a doi scriitori în vîrstă, într-o Românie amorţită. Vorbesc despre cît de grea e bătrîneţea, despre amintiri din literatură, speranţe şi premii Nobel, în exclusivitate pentru Q Magazine. Ileana şi Romulus Vulpescu au fost idolii unor generaţii întregi, care i-au descoperit în cărţi. Generaţii care îi vedeau trecînd pe stradă şi, copleşite de situaţie, nu cutezau să le ceară nici măcar un autograf. De cîţiva ani, soţii Vulpescu nu mai ies din casă, iar bucureştenii îi pot întîlni doar pe coperta vreunei cărţi ai cărei autori sunt, aflată pe vreo tarabă de la Universitate. Copertă care zace şi ea greu, sub colbul implacabil lăsat în urmă de maşinile scumpe ce au cucerit centrul Bucureştiului... Bătrîneţea lor e modestă... Înainte, lui Romulus V…

Studenților mei un text de Tudor Chirilă. De pe blogul lui. Din 2009

Noi am pierdut. Dar voi, voi mai aveti o sansa. Noi am fost fericiti ca am descoperit Coca-cola si bananele si am crezut ca daca noi citim, si ei vor citi. Si ca toti vom progresa si tara o sa aiba scapare. Noi ne-am inselat. Unii dintre noi au plecat de aici. Castiga bani acolo si tanjesc dupa orasul asta imputit. Voi insa, voi aveti o sansa. Voi, aveti sansa.

Nu va ganditi la furat. E calea cea mai simpla. Stiu ca ati aflat ca asa te imbogatesti. Daca ai pamant sau daca faci afaceri cu statul. Stiti voi ceva despre tva si cum ai putea sa-l furi, dar nu va e inca foarte clar. Nu asta e drumul. Cu cat se va fura mai mult, cu atat se va construi mai putin, iar copiii copiilor nostri vor mosteni un imperiu de cenusa. Sunteti tineri si totusi habar n-aveti ce inseamna un Bucuresti in care se circula normal. Daca voi habar n-aveti si daca Ei continua sa fure, ganditi-va la copiii nostri. Nu e nici o sansa.

Cititi. Cititi mult. Cititi tot ce va pica in mana. Nu-i mai ascultati doar pe profes…