Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2012

Rumanía, Siglo XXI - la semana del cine rumano en Granada Rumanía: el cine y el tabú social

La semana 10-14 de diciembre el Cine culb universitario junto con el Lectorado de Rumano de la Universidad de Granada os invita a una semana de cine rumano contemporáneo.

Universidad de Granada
Centro de Cultura Contemporánea – Vicerrectorado de Extensión Universitaria y Deporte
Lectorado de Rumano
en colaboración con la Embajada Rumana en el Reino de España y el Instituto Cultural Rumano





RUMANÍA, Siglo XXI - ROMANIA, 21st CENTURY







Lunes 10 / Monday 10th 21’30 h.LA MERCANCÍA Y LA PASTA (2001) Cristi Puiu ( MARFA SI BANII / STUFF AND DOUGH )

Martes 11 / Tuesday 11th 21’30 h. FILANTRÓPICA (2002) Nae Caranfil ( FILANTROPICA / PHILANTHROPY )

Miércoles 12 / Wednesday 12th 21’30 h. OCCIDENTE (2002) Cristian Mungiu ( OCCIDENT / WEST )

Jueves 13 / Thursday 13th 21’30 h. LA HERENCIA DE GOLDFADEN (2004) Radu Gabrea

( MOSTENIREA LUI GOLDFADEN / GOLDFADEN’S LEGACY )
Viernes 14 / Friday 14th 21’30 h. CALIFORNIA DREAMIN’ (2007) Cristian Nemescu

( NESFÂRSIT / CALIFORNIA DREAMIN’ )
Todas las proyecciones …

Romania ma urmareste

Ca sa nu spun ca ma obsedeaza, ca o visez, ca ma visez acasa. Ca sa nu spun toate astea, spun doar ca ma urmareste, in vis si in realitate. Atat de tare incat astazi ma apuc de scris in ciuda faptului ca trebuie sa imi pregatesc pe astazi cursul despre Creanga. Si tocmai pentru ca explic ce sunt uratorii pe care Creanga i-a primit inainte de a muri (singur si, desi la Iasi, departe de... Humulestii lui), tocmai pentru ca vorbesc despre Humulesti si despre copilaria fericita, las totul balta si ma reped la parasitul si uitatul meu blog.
Romania.
Completam un chestionar trimis de la Iasi... vorbind despre diaspora culturala romanesasca, si imi dau seama ca paote ofer o imagine gresita despre mine. Faptul ca vorbesc despre Romania nu ma transforma intr-o mare personalitate a culturii romane. Nu am facut nimic mare in tara mea. Si ramanand acolo nu cred ca as fi putut face, desi in fiecare zi m-am lasat cucerita de locurile mele, de Humorul meu, de oamenii mei, de toate posesiunile mele c…

De-as avea un migdal in fata casei

De-as avea un migdal in fata casei
Acesta nu ar avea frunze, ci visuri
In fiecare noapte, in timp ce ar dormi si ar visa, i-ar cadea pe jos cate un vis
pe care cate o soparla sprintena i l-ar fura
si ar fugi cu el in lume.

Soparla ar adormi cucerita de vis
Iar un sarpe trecator in asta viata, i-ar fura visul si s-ar strecura cu el prin lume.

Sarpele ar adormi cucerit de vis
Iar un carciog morocanos, i-ar fura visul si l-ar ingropa adanc in musuroiul lui.

Carciogul ar adormi zambind
Iar visul ramas singur sub pamant, ar incepe sa se viseze imaginea unei frunze
pe creanga unui migdal.
Ar trece atunci ca din intamplare
o furnica artagoasa,
care cucerita de vis ar vrea sa il scape.

Ar incerca din rasputeri sa ridice visul din pamant
si disperata de neputinta ar chema in ajutor toate suratele;
aceastea ar veni si ar trage cu toatele
de visul migdalului.

Ar ajunge pe pamant cu vis cu tot
si frante ar adormi cu incantare
visand, visand, visand...

Atunci ar trece oarecum din inatamplare
un al…

De l-as avea pe Panait. Povestea lui Vasile Ursache

De l-as avea pe Panait as intelege ce inseamna curajul de a fi tu insuti, de a intelege ca opiniile tale sunt sacre, chiar daca o lume intreaga e impotriva ta. De Panait ma leaga o copilarie intreaga:  bunicul meu, Vasile Ursache, era tamplar. Era un tamplar care facuse Scoala de Arte si Meserii la Vaslui, i-a facut Mamaiei dulapul pentru dulceturi, scaunele din cuhnie, scara de urcat in pod, o masa... La 80 de ani, inainte de Marea Plecare i-a facut Sanzienei care avea doar 8 luni atunci, un tron mic, dar de-adevaratelea, dupa modelul tronului lui Petru Rares pastrat la Moldovita. Intre dulapul de dulceturi si tronul Sanzianei... o viata intreaga. Lucra la CFR, facea linii, le repara, pleca luni dimineata la 4 cu doua borcane de zacusca si unul de dulceata pregatite cu grija de Mamaia, si se intorcea sambata dupa-masa. Iarna si vara. Se imbaia ritualic sambata seara, se barbierea si isi lua cartea. Pardon, Cartea! Indiferent ce cartea avea in mana, aceasta se convertea in Cartea pri…

De-as avea un inger...

De-as avea un inger l-as ruga sa ma paraseasca si sa fuga in bratele orfanilor, ale copiilor parasiti, ale celor deznadajduiti. I-as cere sa trimita vise frumoase celor care nu mai indraznesc sa viseze. I-as cere de Craciun sa se imbrace in Mos Craciun, pentru ca cei doi copii ai mei nu mai cred in batranul minunat care aduce daruri. Am inventa impreuna un Mos Craciun cu aripi, imbracat in alb, care aduce daruri mici tuturor oamenilor din lume.

De-as avea un prieten...

Daca as avea un prieten ar fi cel mai bun prieten. Si celui mai bun prieten i-as cere sa ma ierte. In fiecare zi. Pentru toate greselile pentru care nici nu le-am facut, poate, poate nici nu le-am gandit, pentru greselile inerente imperfectiunii mele. I-as cere iertare si pentru greselile pe care le faceti voi...

De nu mi-ar fi plecati bunicii...

De nu mi s-ar fi dus bunicii, i-as fi venerat ca pe sfinti, i-as fi ascultat, i-as fi ascultat... De-ar fi bunicii mei pe aici as trece vai si as urca munti ca sa ajung la ei si sa tac. Sa nu spun nimic, sa invat de la ei tot si sa nu uit nimic. Daca as avea bunicii aici, nu as mai spune niciun cuvant. I-as trece eu cu luntrea pe partea cealalta ca sa nu se sperie, sa nu le fie teama, sa nu se simta singuri. Sa ajunga dincolo asa cum ii stiu eu: drepti si frumosi. Neinvinsi.

De-as avea un iubit...

De-as avea un iubit as dormi toata vara cu el sub un maslin, iar maslinul in loc de frunze ar avea stele. Cand ar veni iarna, am picta pe peretii dormitorului ramuri de maslin, iar pe tavan stele. Si atat.
Sau nu. I-as mai cere ceva: sa planteze in curte un pom care face frunze in forma de inima.

De-as avea o mama...

De-as avea o mama nu as lasa-o niciodata sa planga! As invata precum clovnii de la vechile curti cu regi, sa fac jonglerii, sa ma scalambai, sa spun glume, sa le inventez, sa rad ca proasta in speranta ca o voi molipsi... Dar sub niciun chip nu as lasa-o sa planga. Mamele nu ar trebui sa planga. Mamele ar trebui sa zambeasca intr-una, toate mamele din lume, si toate delfinele, si toate elefantele..., ar trebui sa rada pentru ca rasul lor sa vindece istoria bolnava.
Mama mea ar rade ca mine. Am rade amandoua si prostii si limitatii si cei care nu pot alina, ci doar aduce suferinta, ar pleca cu totii. Talk-show-rile de pilda...
De-as avea o mama as invata-o ca timpul... ah, timpul trebuie pierdut. Trebuie sa te intinzi pe pamantul reavan, din cand in cand, si sa il lasi sa te imbratiseze, sa te intinzi sub cer si sa il lasi sa cada cu norii lui toti sau cu stelele lui toate peste tine. Sa te apese, sa te sufoce, ca sa iti dai seama ca esti cel care poate aduce cerul pe pamant si poate r…

De-as avea un baiat...

De-as avea un baiet ar sti sa zboare inca dinainte sa se nasca. Si pentru ca el ar sti sa zboare, as zbura si eu cu el.
La nastere l-as lasa sa zboare. Ca sa isi aleaga un loc, un loc al lui, locul lui, de unde sa adulmece bunatatea pamantului. Sa isi dureze acolo casa, fantana, arborele. Sau daca o fi sa fie in Spania, sa scrie o carte, sa zboare cu balonul, si sa planteze un copac. Sau sa nu faca nimic din toate astea, ci sa stea ca Orfeu luminand noptile cu lira lui.
De-as avea un baiet l-as dori serios si bun la suflet. L-as invata sa deosebeasca ciupercile otravitoare de cele bune, pleava de bob, lucrurile inutile de cele obligatorii. L-as invata ca oricat de mare ar fi sufletul nostru, nu va inceta sa fie prea mic pentru a mangaia suferinta celor din jurul nostru.
De-as avea un baiet, ar cutreiera padurile, ar cutreiera marile, ar urca muntii in cautarea secretului nemuririi. Si nu il va pierde dupa ce l-a dobandit. De asta sunt sigura. Il va razbuna pe Ghilgames.
De-as avea un …

De-as avea o fata...

De-as avea o fata as invata-o sa zboare inainte sa o invat sa vorbeasca. As invata-o cum se saluta bunicii din inaltul cerului. Pentru ca eu nu am stiut. As invata-o sa fie neinfricata, sa-si pomadeasca penele aripilor, sa si le intinda in fiecare dimineata chiar inainte sa se spele pe ochi, sa isi dezamorteasca zborurile pentru atunci cand le va veni vremea sa se intample.
De-as avea o fata as lasa-o sa zboare dupa ce a invatat sa isi intinda aripile. As astepta-o in cuib, sa se intoarca la primavara si sa imi povesteasca ce a vazut de acolo de sus. Sa-mi povesteasca ce ai dincolo de nori si cum se vad stelele ziua.
De-as avea o fata as avea incredere in ochii ei mari cat cerul, adanci cat marea, negri ca noaptea. De nepatruns. I-as spune in fiecare seara inainte de povestea de noapte buna ca ochii ei nu gresesc niciodata. I-as spune ca in viata i se vor perinda pe dinainte tot soiul de fiinte si ca trebuie sa stie sa ii pastreze doar pe cei care nu se sperie de ochii ei mari, adanci…

Inainte de plecare. Despre verbul "a imbatrani"

Nu imi place ca mi-am pierdut emotia care ma gatuia in copilarie inainte de fiecare calatorie, chiar daca era vorba doar despre sacra calatorie la bunicii mei de la Barlad, un drum pe care il stiam foarte bine si stiam ca nu mi se pot intampla alte minuni decat minunea de a fi acolo, in acea parte a istoriei mele personale unde totul era liniste, pace si - nu stiu - fericire. Aproape ca mi-e greu sa pronunt cuvantul acesta. dar atunci, da, in copilarie eram fericita la Barlad, eram inconjurata de toata iubirea din lume. De toata libertatea din lume.
Dar in general orice pelcare era ca un zbor. Chiar simteam ca imi intind aripile si plec departe, departe, libera, libera. Desi eram constienta ca trebuie sa ma intorc si ca atunci toata pacea si incantarea aveau sa mi se termine.
Orice plecare era o felie de libertate. Poate pentru ca nu erau atat de dese..., dar imi amintesc precis cat de multa fericire imi genera fiecare calatorie saptamani intregi inainte de plecare. Probabil pentru ca…

Todo sobre Rumanía

Me gustaría saber que es lo que hay por detrás de vuestras sonrisas y vuestras ilusiones de ver mi país. Un poco de miedo - me imagino -, un poco de emoción por ir a un país que esta situado al final de Europa, que tiene una playa hacía un mar que se llama Mar Negro, un país en el que Dracula es un personaje histórico convertido por un fascinante irlandés en el vampiro más famoso del mundo, un país en el que Transilvania deja de ser un espacio inventado, de ficción, y se convierte en un espacio geográfico. 
Un país que mandó a España casi un millón de rumanos, algunos pobres, otros ladrones, otros honestos y orgullosos de ser rumanos, otros enseñando a sus hijos solamente el idioma español, para que se le limpie el siempre-recognoscible acento rumano en castellano. Me imagino la tremenda curiosidad que tenéis, por un lado para verificar si todo lo que les he contado yo durante un año es sostenible, por otro lado para verificar vuestras propias imágenes sobre mi país.

Rumanía es un …

Iepuri

Am un iepure nou, mic si foarte moale.
Imi aminteste despre copiii mei cand erau mici.
Imi aminteste de catelul dalmatian pe care in anii 80 il avea Mircea Malai la noi in oras. Mi se parea cea mai pretioasa posesie din lume.
Imi aminteste de incantarea lui Mihnea cand a insfacat-o pe prima Iepurica din cosuletul ei si a fugit cu ea casa fie sigur ca i-o cumpar.
Imi aminteste ca singuratatea este sansa pe care o avem destul de rar, sansa de a ne apropia de tot ce am pierdut, de a recupera regrete vechi, de a le reconstrui, de a ne reaseza.


















Praf de stele. Visul de aseara. Mercedes

Eram singura care nu stia sa zboare. Toti cei care ajunsesera sus cu mine, pe Varful Veleta, in Sierra Nevada, isi intinsesera parapantele, deltaplanurile, baloanele cu aer cald. Mai cu seama imi atrasesera atentia cativa care au insfacat niste placi mari, pe care si le-au pus in picioare si cu care faceau windsurf in aer... Numai eu am ramas sus, inconjurata de placi si parapante pe care nu stiam sa le folosesc.
Ultimul care zbura a fost instructorul. Ma intreba grabit:
- Tu de ce nu zbori?
- Pentru ca nu stiu. Invata-ma, explica-mi cum se folosesc aparatele astea.
- Cei care au de zburat zboara fara indicatii si explicatii... si isi dadu drumul in haul de dedesubt.

Am ramas sus oarecum ingrijorata de intunericul care se apropia anormal de repede. De la zborul zecilor de oameni cu care eram eu nu trecusera mai mult de 2-3 minute si acum incepuse deja sa se intunece, desi imi aminteam cu certitudine ca ajunsesem sus in miezul zilei si ca era practic imposibil sa se fi facut dejanoapte…

Mihnea...

Cu Mihnea lucrurile stau altfel: lui nu ii trebuie multe cuvinte, nici nu prea are rabdare sa le asculte. De aceea lui ii trimit o alta fotografie:


Palarie noua

E tot blogul meu, il pregatesc si inca nu ma decid asupra formei finale.
As fi vrut ca imaginea de descriere a blogului sa fie un  facut de Sanziana; in absenta ei ramane internetul. Imaginea am gasit-o cautand cuvantul "dor"... O voi ruga pe Sanziana sa faca un exercitiu de reprezentare a unui cuvant a carui semnificat, din pacate, il cunoaste deja...

Praful de pe cuvinte. Mercedes si Cursul de lingvistici pierdute

Greu imi vine sa ma reintalnesc cu blogul meu. Si acum ca am sters praful de pe cuvintele mele trecute, acum ca aveam atatea povesti spaniolesti de spus, imi dau seama ca ma astepta tacut pe blog un comentariu. Un comentariu care ma obliga sa scriu urmatoarele:

Nu ma asteptam, Mercedes, sa nu te visez. Sau sa visez o poiana inflorita stiind ca imi este trimisa de tine. Sau sa vad o umbra in care sa te recunosc. Imi imaginez ca esti ocupata, ca ai atatea lucruri de facut acolo sus. Ai de construit visele copiilor tai, a parintilor, prietenilor, celor care se trezesc indurerati in fiecare dimineata. Toti cei care dorind sa te strige, ridica tacuti ochii spre cer.
Astazi o sa iti spun Mercedes doar ca, gandindu-ma la tine, imi dau brusc seama de coincidentia opositorum, cum ar spun Eliade, prin care limba romana cu durere si dor, foloseste aceeasi succesiune de sunete pentru un verb si pentru un substantiv. Si imi imaginez eu, aceeasi etimologie.
Ma gandesc si mi se umple sufletul de emo…

Micile detalii ascunse ale vieţii

De fapt, tot despre singurătate...
Numai când eşti singur ai timp să vezi şi să observi şi să începi să adulmeci micile lucruri pe lângă care ai trecut în fugă toată viaţa fără să ai habar că sunt prezente şi că ţi-ar putea aduce o clipă de fericire.
Fericire...
Ieri, la Madrid, s-a terminat Al Doilea Congres despre Fericire. Am mai auzit cu ani în urmă că în Anglia s-a propus predarea unui curs de fericire în licee. Cine să-l predea, cine poate face excelenţă în fericire, cine se poate titulariza în fericire şi cine îşi poate da un doctorat în fericire. Dar cine să conducă acest doctorat? Cum ar fi să pici examenul la fericire?
- Şi la fericire?
- Nooo, nimic, la fericire am picat. E al dracu profu de fericire. Un... nefericit, din moment ce a picat jumate din câţi eram...
Dar cel care a luat examenul cu 10? Gata, înseamnă că va fi fericitul pământului?
În fine, la Madrid au fost oameni care nu ştiu dacă or fi nişte fericiţi cu toţii, dar care oricum răspândesc tihnă în jur. Unul e E…

Soledad...

Nu îmi place să fiu singură. Şi nu am fost niciodată, nu am ştiut niciodată cum e să asculţi tăcerea propriilor tale gânduri, sau goana lor turbată. Întotdeauna înconjurată de lume, de sunete, de gălăgii şi de zvonuri. Nu am stat niciodată mai mult de câteva ore singură, mi se părea cu neputinţă să supravieţuiesc. Şi nici nu aveam cum să îmi dau seama..., veneau copiii şi singurătatea devenea imposibilă, inutilă, inexistentă.
Acum sunt singură şi mă aud gândind, mă aud tuşind, mă aud... Sunt zgomotoasă şi dezordonată. Observ asta acum, când sunt nevoită să mă suport şi să mă ascult, să mă văd şi să mă... iubesc în ultimă instanţă. Îmi vine greu să fac toate astea. Îmi e greu să mă întovărăşesc zile în şir. De aceea am ajuns la o înţelegere: continui să mă ignor şi să mă ocup cu altele, să alerg acum mai mult, să îmi rămână cât mai puţin timp cu mine. Nu mă iau în seamă, pentru că tot ce am a-mi spune, deja ştiu.
Am fost în vacanţa asta în munţi şi la mare. În Alpujarras, versantul de…

Camino de Santiago... Gustavo

Acum ştiu, Diana îmi vorbea din clopoţei pe Camino de Santiago. Acolo era cărarea scăldată în lumină, cărarea pe care am văzut-o în vis.

Camino de Santiago este visul contemporaneităţii, căutarea umbrelor credinţei adevărate. Orice credinţă, nu numai cea în zei, ci credinţa în puterea omului de a re-trăi frumuseţea autentica a vieţii: întoarcerea la acea vârstă de aur a umanităţii când aveam libertatea de a nu avea telefon mobil, când mergeam cu căruţele, sau pe jos, familia aceea sacră a Badei Cârţan, cel care voia să vadă Columna lui Traian. Cârţani sunt toţi cei care fac Camino de Santiago..., drumul din nordul Spaniei, care traversează toată peninsula, ajungând la Catedrala din Santiago de Compostela. Unii îşi caută sfinţii, alţii sufletul, alţii pactul cu diavolul, sau cu îngerii. Unii leagă prietenii pe veci, mai eterne decât propriile lor nume. Se împrietenesc pelerinii între ei, pelerinii cu cei care îi ospătează pe drum, pelerinii cu cerul, cu apele, cu verdele munţilor pe car…

Din nou despre Diana

Diana a venit la mine. De fapt cred ca eu mergeam spre ea, desi parca tin minte ca eu imi vedeam de drum. Drumul era o carare foarte neteda, dar nu alee, ci un drumeag de tara cu un pamant generos, asa, oarecum rumen, fara pietre si lipsit de intortocheri. Un drum care serpuia prin semiintuneric. Dar unde eram eu... eu si Diana, era o lumina calda, lumina de apus, rosiatica si blanda. Diana mergea in fata mea, dar cu fata la mine, de fapt mergea cu spatele si ma privea. Eu ii vorbeam, o intrebam ce mai face. Zambea, uneori chiar radea cu toata fiinta ei micuta. Si de fiecare data cand trebuia sa imi vorbeasca suna dintr-un clopotel. Un clopotel ca de spiridus, pe care inca il aud cu exactitate. Diana mi-a spus o gramada de lucruri cu clopotelul ei, numai ca eu, nestiutoare, nu am inteles nimic.
Am mers mult impreuna, ea stia drumul mai bine ca mine si nu isi lua ochii niciodata de la mine. Ma gandeam in timp ce dormeam ca ar trebui sa il sun pe Ionut si sa ii spun ca Diana e bine si ca…

In cautarea numelui pierdut...

Recunosc faptul ca mi-a placut mult cum suna titlul acesta si, sedusa de el, incerc sa construiesc un oarece in juru-i. Nu tin minte numele propriului meu blogg, asa ca, de fiecare data cand am nevoie sa intru pe el trebuie sa folosesc Google. Iar mie aceasta cautare mi se pare sugestiva, are ceva din curiozitatea bolnava a celor care vor sa stie ce mai spune unul sau altul despre ei. "Ma caut" pe net si dau de mine fara gres, sunt prezenta vesnic si ma gasesc aproximativ vesnic, daca imi este permisa licenta ilogica.
De fiecare data ma dau un pas inapoi uimita de cantitatea de Oane Ursache din internetosfera, iar cele 3000 de intrari mi se par scandalos de multe. Imi dau seama ca Oane Ursache sunt mai multe si initial pierderea unicitatii (parca Oane Covaliu nu erau asa de multe) imi provoca certe nostalgii. De cateva zile ma rod curiozitatile (cum spun spaniolii, la curiosidad mato el gato) si purced a inspecta fiecare profil, cu o anumita doza de incantare, trebuie sa recu…

Şcoala mea

Sunt o privilegiată.
Pe mine şcoala m-a alintat şi m-a iubit, şi ne-am dăruit eu ei şi ea mie ca în basme. Viaţa mea se leagă de oraşul meu şi de şcoala mea. Am visat mult să scriu o istorie a şcolii mele, o istorie a oamenilor care au trecut prin ea, oameni mari, profesori şi elevi care au zbughit-o prin lume, dar care sunt convinsă că au păstrat în inimile lor clădirea austeră, serioasă, robustă, antebelică, nemţească, de pe colţ: Şcoala Generală Nr. 1.
Eu am început şcoala încă de la grădiniţă, pentru că Livia Grozavu mi-a fost educatoare şi mai apoi învăţătoare, aşa că nu am simţit nicio înfiorare dramatică la trecerea înspre clasa întâi. Deşi aveam deja 3 ani când am început să merg la grădiniţă, am avut dintotdeauna impresia că mă născusem direct acolo. Până şi femeile de servici mi se păreau că formau parte din familia mea.
Era încă vară, mă rog, aşa cum simt copiii vara la noi, adică e vară până când îşi pun ghiozdanul în spate, era vară zic şi mă jucam în faţa blocului, da, desi…