Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din 2013

Mrs. Nobody...

Am de ceva vreme filmul acesta si nu m-am incumetat sa-l vad. M-a chemat titlul de fiecare data cand il citeam, dar niciodata nu m-am adunat suficient ca sa ma las furata de el.
Abia cand mi-ai scris filmul pe care nu ti-l aminteai desi era filmul tau preferat si abia cand am ajuns acasa, acum 3 minute am termiant de vazut si plans filmul acesta. Golita cum sunt de spaime, de ganduri si de zambete, imi amintesc de blog si scriu aici tot ceea ce ar fi trebuit sa iti spun la telefon.
Nu mai trebuie sa spui nimic, nici nu cred ca mai trebuie sa vorbim, asa cum iti spuneam, aproape cu disperare in pagina pe care ti-am lasat-o scrisa. Putem vorbi despre vinuri si pietre vii, despre chihlimbarul care curge cu nemiluita pe dealurile bunicilor tai. Despre carti si cuvinte, despre limbi pierdute, despre limbi care mor. Despre altceva nu mai trebuie sa vorbim pentru ca acum am inteles tot si stiu si stiu si nu trebuie sa imi mai spui nimic.
Am recitit, am rescris si tristetea teribila din jurul…

Visele mele

Visele mele au crescut odata cu mine. La inceput mici si vesele, acum mari si serioase. Toate fetele de pe ulita se vedeau doctorite, eu ma vedeam actrita, visul acesta nu m-a parasit niciodata, dar acolo, sub zidurile Avignonului, dupa ce vazusem reprezentatia epica din Regele moare a Teatrului Eugen Ionescu din Chisinau, acolo unde m-am rastingnit pe iarba plangand toata noaptea..., plangand pentru regele care a murit, pentru Eugen Ionescu, atunci foarte batran, pentru tara mea, pentru actrita din mine care murea incet pe peluza de sub zidurile Avignonului, in plina glorie, dupa un premiu rasunator, dupa un an plin de miracole si emotii pe care nu le voi mai trai niciodata. Eu am murit atunci impreuna cu fiecare personaj, impreuna cu fiecare spectator, am murit si am invatat sa fiu fericita. Jucasem in Delir in doi, si scena m-a imbratisat cu parsivele-i brate si am stiut ca nu imi va mai da drumul niciodata! Am fost mare atunci la Sibiu, la festival, am fost si mai mare la Avignon…

Concursul de tristete

Daca as organiza maine un concurs de tristete
Toti prietenii mei ar iesi pe locul I
Toti vecinii mei de pe palier
Toti colegii mei
dar si toti casierii, paznicii, doctorii, profesorii, functionarii, parlamentarii, presendintii
Doar scriitorii si poetii mai rad in tara mea:
ei ar iesi pe ultimul loc.
Si bunicii!

Despre Baiuteii lui Filip si Matei Florian. Despre scriitorii care vor fi marii clasici ai literaturii romane II

Din cand in cand - ca orice intelectual obosit - in timpul unei cautari pe google ma trezesc din greseala pe imagini. E ciudat ce asocieri face google-ul intre ceea ce cauti tu si imaginile care ii vin la indemana. Astfel, cautand numele meu, invariabil apar degetele (mici) ale Noricai, vesnica sursa de buna dispozitie pentru mine.

Veni vorba despre degete mici... Sa nu imi uit vorba aceasta. Nici macar nu e a mea, dar in ultima vreme ma pasioneaza strasnic. Ma pasioneaza brusc, de fapt, toate cartile lui Filip Florian, pana si numele lui ma pasioneaza, asa cum ma fascina fonetica melodica din Lucian Blaga, Dimitrie Cantemir sau Barbu Petriceicu Hasdeu. Inainte sa se nasca Mihnea ii spuneam Petriceicu.
Citesc minunea asta de Baiutei si ma gandesc la romanul acesta ca la o minune pentru ca nu o asteptam, dar ma bucur mult ca a venit. Imi pare rau ca sunt deja la pagina 161 si ma gandesc cu groaza ca in cateva ore o voi termina si voi astepta tot restul vietii mele o continuare a dialog…

Acasa lui Mihnea

Romania lui Mihnea. Ceramica
Mihnea are dreptate atunci cand simte ca el poate fi fericit doar in Romania. Romania e casa lui. Inainte de Craciun, cand faceam piese de ceramica pentru cadouri, el a facut Romania din ceramica. A facut-o zambitoare si blanda. S-a semnat pe Dunare (cu Dunare). Romania lui Mihnea are un singur oras si o singura limba. Un singur dialect, un singur miros, un singur peisaj. Orasul lui e Gura Humorului (nu i-a mai incaput genitivul) iar in acest oras se inghesuie toti Bucurestii si Clujurile si Iasii, aici sunt Casele Poporului si Dealul Mitropolii, Biserica Neagra si Alba, aici a construit Decebalul lui Sarmisegetuza, aici a inceput istoria si aici a gandit Ganditorul lumea de la Hamangia.  Iar limba romana a lui Mihnea e dialectul cel bland al Bucovinei. Mirosul de brad, obcina, raul Moldova: acestea sunt coordonatele sufletului sau. La poalele obcinelor lui Mihnea curg si Oltul si Milcovul, si toti Carpatii se ingramadesc de-a lungul raului din Arinis.  E…