Şi tot Dublin

Nu am terminat de spus totul despre Dublin. Şi nici toate fotografiile care merită văzute nu vi le-am arătat.

Și apoi, nici prea tare nu îmi place să mă laud, drept e că nu mă deranjează prea tare cînd mă laudă prietenii și nici cînd mă înjură dușmanii (asta ca să dau o notă manelistă subiectelor prea serioase lansate spre dezbatere pînă acum).

Numai că prea am fost lipsită de astîmpăr și pentru că am trăit zile frumoase acolo, trec peste toate și scriu. Din nou despre Dublin.

Sper să nu mă repet cînd spun că la Dublin am avut revelaţie peste revelaţie. Mie mi s-a părut un Humor mai mare, cu oameni mai serioşi, mai ai naibii, uneori mai defecţi, oricum mai cumplit de originali. Altminteri, un fel de humoreni... Curajoşi, bine marketizaţi cu oile lor şi cu trifoiul aducător de toate cele bune, cu un piticot care cară o comoară mai mare decît el, cu picătura lor de bere Guiness pe care o iei cu tine ca pe sfintele moaşte. Cu ceasurile lor tăcute, cu uşile lor trăsnite pe care le promovează ca pe o mare descoperire. Dar şi cu marii lor ciudaţi, cu autorii lor care au schimbat faţa literaturii cu lumile lor năstruşnice, absurde pe alocuri, inexplicabile, ilogice, smintite, fantasmagorice. Cu un scriitor extravagant care l-a luat pe Vlad Dracul şi l-a mascat în vampir de nu îl mai recunoaşte nici istoria României decît cu mare greutate, l-a luat dracul pe Vlad şi s-a trezit un personaj celebrisim, teribil, înspăimîntător şi extravagant, aproape atrăgător într-un mod la fel de paradoxal precum prea seriosul său autor.

Îmi amintesc şi îmi aleargă iepuri mici pe sub piele, vorba cîntecului, cum Revoluţia ne-a adus tuturor şi Nothing Compares 2 U, şi cîntăreaţa cheală, teribil de frumoasă care nu putea fi decît din Irlanda. Pentru mine Revoluţia română în dimensiunea ei acustică a rămas imnul deşteptător şi melodia lui Sinead O'Connor. Terminam facultatea şi mă îmbătam mai tîrziu cu Cranberries, alţi irlandezi fastuoşi în exprimare; că nu am fost suficient de curajoasă să mă îmbăt cu ceva mai consistent.

Dublin..., nu am vrut să îl iubesc, dar mi s-a strecurat pe sub piele şi rămîne acolo, şoptind din cînd în cînd genialităţi combinate cu măscări, la fel de cuceritoare ambele...

http://www.youtube.com/watch?v=iUiTQvT0W_0