Îți scriu mulți astăzi și probabil că și mai mulți îți dau telefon urîndu-ți din tot sufletul bogății, minunății, ani cît mai mulți, sănătate cît mai vîrtoasă. Probabil că le mulțumești cu mult entuziasm celor inspirați, care au sunat mai diminicioară, și cu uscăciune celor mai amărîți care au avut proasta inspirație să sune tîrziu. Probabil că maschezi plictisul cu un gest social de bun simț, spui un banc și răspunzi următorului telefon.
Tu știi că nu cred în urările de zilele oamenilor.
De aceea astăzi o să îți spun o poveste:
Am fost la Barcelona! Am întâlnit un om minunat, mare iubitor de cultură română, catalan pur sînge, traducător de literatură română (Sorescu) în catalană, iubitor de plante și flori, care a plantat un vișin românesc în grădină; adus de la București cu avionul, vișinul a rodit anul acesta pentru prima dată.
I-am dus, ce altceva, decît Bucovina de la tine, un calendar uriaș cu mănăstirile. Și cărți i-am mai dus. Calendarul, însă..., Marius, m-a luat de mînă și am mers în salon, unde la loc de cinste se prezenta un calendar-frate, din 2006. Îl ținea lîngă raftul cu cărți despre Bucureștiul interbelic, despre Grigorescu, despre pictura murală din Moldova..., în românește toate. A fost un dar-simbol, un dar-semn, de mare preț. Pe rafturi, ceramică de Corunt, de Horezu. O icoană cu busuioc și cu ștergar pe un perete. Și calendarul tău, plin de verde. Un colț de România într-o Barcelonă țicnită și splendidă. Nu știu dacă a primit vreodată cineva vreun calendar de-al tău cu mai multă bucurie. Barcelonei îi plac mult culorile. Stăteam și mă gîndeam la Bucovina cea de plină de culoare, păstrată de Xavier din 2006, cît de frumoasă e! Atemporală, pînă și funcția efemeră a calendarului a fost anulată de prezența culorilor.
Îți dăruiesc de ziua ta povestea asta, bucuria lui Xavier cînd ținea în mînă calendarul cel nou, o vișină din primul rod al copăcelului adus de la București, și bucuria mea de a te numi prietenul meu de-o viață!
Tu știi că nu cred în urările de zilele oamenilor.
De aceea astăzi o să îți spun o poveste:
Am fost la Barcelona! Am întâlnit un om minunat, mare iubitor de cultură română, catalan pur sînge, traducător de literatură română (Sorescu) în catalană, iubitor de plante și flori, care a plantat un vișin românesc în grădină; adus de la București cu avionul, vișinul a rodit anul acesta pentru prima dată.
I-am dus, ce altceva, decît Bucovina de la tine, un calendar uriaș cu mănăstirile. Și cărți i-am mai dus. Calendarul, însă..., Marius, m-a luat de mînă și am mers în salon, unde la loc de cinste se prezenta un calendar-frate, din 2006. Îl ținea lîngă raftul cu cărți despre Bucureștiul interbelic, despre Grigorescu, despre pictura murală din Moldova..., în românește toate. A fost un dar-simbol, un dar-semn, de mare preț. Pe rafturi, ceramică de Corunt, de Horezu. O icoană cu busuioc și cu ștergar pe un perete. Și calendarul tău, plin de verde. Un colț de România într-o Barcelonă țicnită și splendidă. Nu știu dacă a primit vreodată cineva vreun calendar de-al tău cu mai multă bucurie. Barcelonei îi plac mult culorile. Stăteam și mă gîndeam la Bucovina cea de plină de culoare, păstrată de Xavier din 2006, cît de frumoasă e! Atemporală, pînă și funcția efemeră a calendarului a fost anulată de prezența culorilor.
Îți dăruiesc de ziua ta povestea asta, bucuria lui Xavier cînd ținea în mînă calendarul cel nou, o vișină din primul rod al copăcelului adus de la București, și bucuria mea de a te numi prietenul meu de-o viață!
Calendar 2006
Vișină 2010
Cu tine, Oana, omu' tre' sa planga, macar oleaca, chiar si la 15 iunie. Asa, de emotie. Asa, de un fel de tremur din alte varste, la nivelul cordului. La cordu' de-acuma ma refer, numa' tremuru' vine din alte vremi.
RăspundețiȘtergereRomanii, azi, se distreaza cu glumele lui Boc, tocmai azi. Jur ca n-am auzit pe nimeni, azi, tipand, traditional, c-o venit vacanta, cu trenul de Franta.
Ei, si vii tu, fi-ti-ar visina sa-ti fie, si povestea, si ma provoci la doua lacrimi. Stii ce-am sa-ti raspund ? Simplu: iti dedic o melodie. E un cantec soldatesc, n-ai prins tu vremile cand se canta cu foc, nici locurile, nici eu nu le-am prins, da' jur c-o sa-ti placa. E un cantec despre o fata moldovanca pe care soldatul din centrul actiunii o vede peste gard, culegand nu visine, struguri. :-))
http://www.youtube.com/watch?v=9Q4e0pXjUaA
Te imbratisez, prietena mea de-o viata, si te felicit pentru scorul mereu cu un punct in favoarea ta, din toti anii astia.
Талант есть талант!
RăspundețiȘtergere