Și cum povestea cu Cornelia nu se încheie, atașez înspre lectură nocturnă, mailul pe care mi-l trimite Marius și mie și Corneliei, ca răspuns la invitația noastră de a ocupa cele trei căsuțe din ultima fotografie:
Distinse Doamne,
Vă scriu, în principal, pentru a vă spune că eu nu port nici o vină. M-am trezit la mijloc, doar, și mă gândesc să protestez. Odată, că-i târziu: m-ați prins în preajma vârstei la care hotărâsem să trag pe dreapta. Pe urmă, că, obligându-mă să lăcrimez (un pic !) și să-mi recunosc emoția, îmi perturbați imaginea de căpcăun intransigent, la care am asudat în ultimii ani.
Fiecare dintre voi își închipuie că-mi datorează câte ceva, însă eu cred că asta e o fină exagerare.
Oana, tu crezi că ai blog, fiindcă ți-am cerut eu să-ți faci blog. Nu e adevărat: făcuseși toți pașii până acolo, publicai în locuri pe unde nu doream să umblu și te-am încurajat, doar, să ți le pui pe toate într-un loc. Așteptai impulsul ăsta, l-ai primit. Dacă nu ți-o ceream eu, s-ar fi găsit un deștept să-ți sugereze, sau să-ți dea ideea, sau să ți-o ceară. Ești la mijlocul drumului. Ai mult de scris, nu zic că nu te afli în grafic, dar ai multă hârtie albă în față, multe povești de descifrat și mult pix, hectare de tastatură, de tocit. Dă-i bătăi, Doamnă, că e drumul care îți aparține. Ce mă scoate din sărite, în ceea ce vă privește, e că, spre deosebire de Vasileanu, care și-a ilustrat cele două volume publicate până acum cu câte o fotografie de-a mea, tu-mi vei cere cel mult un preț rezonabil la tipărire, că-ți vei pune pe coperte fotografii de-ale Corneliei Anghel, parcă și văd, ori aia cu mireasa măritată la derută, ori aia cu nea Pandele, mahmur, cu cana de moare de varză în mână... Iertare, persiflez fiindcă mă roade la lingurică, atunci când constat asta ! :-)
Cornelia, tu îți imaginezi că lecția, sau că examenul de la Măgura, că mai degrabă examen ți-a fost, a dat rezultatele extraordinare pe care le constatăm cu toții, fiindcă te-am îndrumat eu înspre Mihai Moiceanu. Dă-mi voie să te asigur că porți singură meritul acestei încercări. Trecuseși prin cursul la distanță al lui Dan Dinu, făcuseși pașii care trebuiseră făcuți, mai trebuia să afli că există Măgura și un Mihai Moiceanu. Dacă nu ți-o spuneam eu, găseai un link, ori aflai altfel. Se pare că ți-era dată această experiență, iată că ai depășit-o, cu strălucitor succes, aș spune. Și aș face și o remarcă importantă, cu rugămintea să o iei în considerare: fotografiile tale de la Măgura, cu care ai smuls inima bietei Oana (și, recunosc, cu toată invidia, a altor câțiva !), nu vin de niciunde: ele sunt clădite pe toată munca ta dinainte, pe colecția impresionantă de imagini minunate, pe care ți-ai construit-o într-un timp destul de scurt, pe conștiinciozitatea, seriozitatea și consecvența cu care ți-ai urmărit această țintă. De Mihai Moiceanu am vorbit multora, în timp. Și de MegaShot am vorbit multora. Pentru copiii care se întâmplă să se afle prin preajma mea, amestecați într-un fel sau altul în joaca asta de-a comunicarea prin fotografie, am făcut chiar mai multe. Uite că sfaturilor mele le răspund, așa cum e și natural, doar cei cărora le aparține drumul despre care vorbesc eu. Este meritul tău că ai luat ceea ce ai găsit că-ți este de folos, din cuvintele mele. Și este responsabilitatea ta, mai departe, ce și cum clădești pe succesul noilor lucrări. :-)
În rest, Doamnă, Doamnă, o să vă îndemn să lăsați siropoșeniile și să vă întoarceți la treabă. Până o veni vremea să facem gașcă și să ne retragem cu laptele bătut și cu protezele clănțănind în căsuțele din povestea Corneliei, aș vrea să aud, să citesc și să văd multe lucruri minunate dinspre ambele, distinsele Dumneavoastră existențe.
Cu toată încrederea și cu nesfârșit aplomb,
Vecinu' din căsuța trei,
Vă scriu, în principal, pentru a vă spune că eu nu port nici o vină. M-am trezit la mijloc, doar, și mă gândesc să protestez. Odată, că-i târziu: m-ați prins în preajma vârstei la care hotărâsem să trag pe dreapta. Pe urmă, că, obligându-mă să lăcrimez (un pic !) și să-mi recunosc emoția, îmi perturbați imaginea de căpcăun intransigent, la care am asudat în ultimii ani.
Fiecare dintre voi își închipuie că-mi datorează câte ceva, însă eu cred că asta e o fină exagerare.
Oana, tu crezi că ai blog, fiindcă ți-am cerut eu să-ți faci blog. Nu e adevărat: făcuseși toți pașii până acolo, publicai în locuri pe unde nu doream să umblu și te-am încurajat, doar, să ți le pui pe toate într-un loc. Așteptai impulsul ăsta, l-ai primit. Dacă nu ți-o ceream eu, s-ar fi găsit un deștept să-ți sugereze, sau să-ți dea ideea, sau să ți-o ceară. Ești la mijlocul drumului. Ai mult de scris, nu zic că nu te afli în grafic, dar ai multă hârtie albă în față, multe povești de descifrat și mult pix, hectare de tastatură, de tocit. Dă-i bătăi, Doamnă, că e drumul care îți aparține. Ce mă scoate din sărite, în ceea ce vă privește, e că, spre deosebire de Vasileanu, care și-a ilustrat cele două volume publicate până acum cu câte o fotografie de-a mea, tu-mi vei cere cel mult un preț rezonabil la tipărire, că-ți vei pune pe coperte fotografii de-ale Corneliei Anghel, parcă și văd, ori aia cu mireasa măritată la derută, ori aia cu nea Pandele, mahmur, cu cana de moare de varză în mână... Iertare, persiflez fiindcă mă roade la lingurică, atunci când constat asta ! :-)
Cornelia, tu îți imaginezi că lecția, sau că examenul de la Măgura, că mai degrabă examen ți-a fost, a dat rezultatele extraordinare pe care le constatăm cu toții, fiindcă te-am îndrumat eu înspre Mihai Moiceanu. Dă-mi voie să te asigur că porți singură meritul acestei încercări. Trecuseși prin cursul la distanță al lui Dan Dinu, făcuseși pașii care trebuiseră făcuți, mai trebuia să afli că există Măgura și un Mihai Moiceanu. Dacă nu ți-o spuneam eu, găseai un link, ori aflai altfel. Se pare că ți-era dată această experiență, iată că ai depășit-o, cu strălucitor succes, aș spune. Și aș face și o remarcă importantă, cu rugămintea să o iei în considerare: fotografiile tale de la Măgura, cu care ai smuls inima bietei Oana (și, recunosc, cu toată invidia, a altor câțiva !), nu vin de niciunde: ele sunt clădite pe toată munca ta dinainte, pe colecția impresionantă de imagini minunate, pe care ți-ai construit-o într-un timp destul de scurt, pe conștiinciozitatea, seriozitatea și consecvența cu care ți-ai urmărit această țintă. De Mihai Moiceanu am vorbit multora, în timp. Și de MegaShot am vorbit multora. Pentru copiii care se întâmplă să se afle prin preajma mea, amestecați într-un fel sau altul în joaca asta de-a comunicarea prin fotografie, am făcut chiar mai multe. Uite că sfaturilor mele le răspund, așa cum e și natural, doar cei cărora le aparține drumul despre care vorbesc eu. Este meritul tău că ai luat ceea ce ai găsit că-ți este de folos, din cuvintele mele. Și este responsabilitatea ta, mai departe, ce și cum clădești pe succesul noilor lucrări. :-)
În rest, Doamnă, Doamnă, o să vă îndemn să lăsați siropoșeniile și să vă întoarceți la treabă. Până o veni vremea să facem gașcă și să ne retragem cu laptele bătut și cu protezele clănțănind în căsuțele din povestea Corneliei, aș vrea să aud, să citesc și să văd multe lucruri minunate dinspre ambele, distinsele Dumneavoastră existențe.
Cu toată încrederea și cu nesfârșit aplomb,
Vecinu' din căsuța trei,
Marius Vasiliu
PS doar știi că o să plămădim amândouă un răspuns, că prea ne copleșești cu modestiili. Și pentru că tot ți-am spus că ești Mama Omida, să îți mai spun că am dead-line-ul peste două zile, că trebuie să termin o traducere interesantă, un volum care stă să apară, și pe care, ah! Marius, chiar mă gândeam ce frumos ar fi să stea pe copertă fotografia Corneliei, cu nea Pandele, cum îi spui tu, dar cartea e despre Panait Istrati, și, parcă așa când mă uit la omul meu și pâlcul de copaci parcă ar fi Panait, nu ți se pare?
Comentarii
Trimiteți un comentariu