Eram singura care nu stia sa zboare. Toti cei care ajunsesera sus cu mine, pe Varful Veleta, in Sierra Nevada, isi intinsesera parapantele, deltaplanurile, baloanele cu aer cald. Mai cu seama imi atrasesera atentia cativa care au insfacat niste placi mari, pe care si le-au pus in picioare si cu care faceau windsurf in aer... Numai eu am ramas sus, inconjurata de placi si parapante pe care nu stiam sa le folosesc.
Ultimul care zbura a fost instructorul. Ma intreba grabit:
- Tu de ce nu zbori?
- Pentru ca nu stiu. Invata-ma, explica-mi cum se folosesc aparatele astea.
- Cei care au de zburat zboara fara indicatii si explicatii... si isi dadu drumul in haul de dedesubt.
Am ramas sus oarecum ingrijorata de intunericul care se apropia anormal de repede. De la zborul zecilor de oameni cu care eram eu nu trecusera mai mult de 2-3 minute si acum incepuse deja sa se intunece, desi imi aminteam cu certitudine ca ajunsesem sus in miezul zilei si ca era practic imposibil sa se fi facut dejanoapte. Si totusi, asa era: in mai putin de 1 minut au iesit stelele din negrul absolut al cerului. Si cum stelele nu straluceau cine stie ce, m-am apucat sa le sterg de praf, imi amintesc exact si acum senzatia de fierbinte pe care o aveam cand indepartam... "praful de stele" direct cu mana. Nu multe am apucat sa curat, pentru ca, spre marea mea surprindere, se facu imediat iarasi dimineata. Un rasarit grabit si rapid ilumina din nou muntele.
Am inteles ca nu voi invata sa zbor niciodata. Dar ca am invatat in schimb ce inseamna timpul. Si ca viata noastra e suspinul dintre un rasarit si un apus.
Si stiu, am stiut si cand visam, ca visul acesta mi l-a trimis Mercedes.
Ultimul care zbura a fost instructorul. Ma intreba grabit:
- Tu de ce nu zbori?
- Pentru ca nu stiu. Invata-ma, explica-mi cum se folosesc aparatele astea.
- Cei care au de zburat zboara fara indicatii si explicatii... si isi dadu drumul in haul de dedesubt.
Am ramas sus oarecum ingrijorata de intunericul care se apropia anormal de repede. De la zborul zecilor de oameni cu care eram eu nu trecusera mai mult de 2-3 minute si acum incepuse deja sa se intunece, desi imi aminteam cu certitudine ca ajunsesem sus in miezul zilei si ca era practic imposibil sa se fi facut dejanoapte. Si totusi, asa era: in mai putin de 1 minut au iesit stelele din negrul absolut al cerului. Si cum stelele nu straluceau cine stie ce, m-am apucat sa le sterg de praf, imi amintesc exact si acum senzatia de fierbinte pe care o aveam cand indepartam... "praful de stele" direct cu mana. Nu multe am apucat sa curat, pentru ca, spre marea mea surprindere, se facu imediat iarasi dimineata. Un rasarit grabit si rapid ilumina din nou muntele.
Am inteles ca nu voi invata sa zbor niciodata. Dar ca am invatat in schimb ce inseamna timpul. Si ca viata noastra e suspinul dintre un rasarit si un apus.
Comentarii
Trimiteți un comentariu