Viva la Vida, no matter what

De nimic nu mai am timp. Nici de timpul meu nu mai am timp. Nici de cuvintele mele, nici de gîndurile mele. Şi totuşi, în spatele tuturor foielilor zilnice, eficiente sau nu, întotdeauna, credeţi-mă pe cuvînt, întotdeauna, energia vitală pe care o simt curgînd în spume pe lîngă şi prin mine. Uneori ca un torent, alteori ca un izvor plin de nefăcute şmecherii, dar gîndite toate, acum în plină revărsare şi recucerire de albii. Mă las uneori plutind în speranţa că voi supravieţui. Şi atît. Nu am nici vîsle, nici busolă, nici mersul stelelor nu îl ştiu. Ştiu numai că primăvara stă pitită sub zăpezi şi sub termometre arătînd albastru şi că îndată va irumpe şi mă va tulbura bezmetică, iar eu voi hali pantagruelic viaţa verde care foşneşte. În jurul meu atîtea poveşti vor muri uitate, nepovestite, tragice, doar pentru că eu nu am acum timp. Ascultaţi primăvara. Cînd o să vină o să îi spun să vă aducă toate cuvintele pe care le tac eu acum... Ascultaţi-o, înfulecaţi-o, digeraţi-o, înconstipaţi-vă (ca să zic aşa) cu energii vitale, cu poveşti pe care dacă nu le ascultaţi voi, o să moară la primăvara care vine! Gîndiţi-vă că în timp ce vă isterizează istoria, lîngă voi sînt oameni mici care merg pentru prima dată şi pornesc să cucerească pămîntul cu pasul lor nesigur, alţii care vorbesc pentru prima dată (ciudat că mergem înainte să vorbim, semn că mersul e mai importnat decît delirul verbal), alţii care se îndrăgostesc pentru prima dată, alţii care se nasc pentru prima dată, alţii care se nasc pentru a doua oară. Toate aceste sentimente de lîngă voi, generează energii esenţiale. Contaminaţi-vă cu ele!

http://www.youtube.com/watch?v=dvgZkm1xWPE

Şi eu care nu aveam timp...
Adin!