Treceți la conținutul principal

For Those About to Rock, We Salute You

AC/DC la Bucureşti, sau despre atunci cînd istoria se hotărăşte brusc să fie generoasă cu România

Scriu acum despre AC/DC de ciudă că nu am fost la București la concert. Și pentru că orice chef de cînd mă știu eu, se încheia cu moșala de pe Thuderstrike, sau tot albumul, dacă rămănea prezentă numai floarea pură a intelectualității. Pentru că nu am crezut niciodată că AC/DC există cu adevărat, că e alcătuită din oameni care la o adică ar fi putut veni la București, adică oameni care s-ar putea deplasa în spațiu așa cum muzica lor ne deplasează în timp. Adică erau niște imagini de la televizor, din revistele de muzică, de pe coperți... Cu Cohen mi s-a întîmplat la fel, am fost uimită să aflu că există și că vine la București de ziua lui. Aveam albumele lui, și cărțile...
Scriu pentru cei care plecați din țară fiind, nu au putut ajunge la București.
Eu scriu pentru alții ca mine, care au pîndit youtube-ul cu ochii împăienjeniți, doar doar se îndura careva să posteze niște imagini. Am pîndit să mi se întoarcă prietenii acasă ca să îmi povestească. Am citit apoi, comentariu cu comentariu... Eu am fost mîndră de România că i-a găzduit pe zeii ăștia, după tot bîlciul dezmințirilor care a precedat lunii mai. Nu știu ce a fost, dar dacă acesta a fost rezultatul, a fost minuant. Că organizarea, că porțile, că lipsa de interes, da, se poate, nu m-ar mira, dar ce importanță mai are. AC/DC a fost în fața României și s-a văzut pe viu ce era în spatele muzicii pe care am ascultat-o o viață întreagă.
Am fost mîndră de România mea rock. Și mă gîndesc la cei 20 de ani de la revoluție și la cadoul făcut de nebunii ăștia de australieni.
Adaug cîteva comentarii și cîteva articole... ca să se mai mîndrească și alții.

http://www.gandul.info/puterea-gandului/concert-ac-dc-bucuresti-am-fost-in-iad-si-mi-a-placut-6126071
http://www.evz.ro/multimedia/foto/galerie/acdc-bucuresti-piata-constitutiei-2010/acdc-bucuresti-piata-constitutiei-2010.html
http://www.monitorulsv.ro/Actualitate-national/2010-05-18/AC-DC-au-muncit-si-la-Bucuresti Îl salut pe fratele Doru Popovici și pe elevii lui de la Ștefan care se buluceau lîngă scenă, și cred că ar trebui să își treacă în cartea de muncă (sau măcar în CV) prezența la concertul ăsta.
sebabastiseverin: Super show intr-adevar...si eu am fost sa ii vad in barcelona anu trecut pe 7 iunie. Prea emotionant, si acuma inca imi mai dau lacrimile cand ma gandesc sau ascult cate o melodie de-a lor

fratelescris: Fratilor...a fost un vis implinit pentru mine...chiar ca "odata in viata"...am fost la Normal Circle dar in prima linie, exact la gard...nu se poate descrie...si acum mi se pare ca a fost ireal! Cu siguranta nu o sa mai traiesc asa ceva in viata... Tot respectul pentru ei (organizatori) si pentru toti romanii veniti la concert!
AC/DC we salute you!
mihaialtfel2000: Absolut incredibil, nici mie nu imi vine inca sa cred ca am trait asa ceva live!
Si inca ma gandesc ca mai erau zeci de piese pe care le asteptam. Puteau sa cante linistiti pana dimineata si nici un om nu s-ar fi miscat de acolo! Respect AC/DC! Nu au varsta! Au sunat aproape exact ca acum 15 ani cand m-am indragostit de muzica lor!

CiaTheAnimeDrawer : DABIA AM MAI PUTUT VORBI ! AM TIPAT PANA AM OMORAT ORICE SUNET DIN MINE !
DACA IADUL ASA ESTE IN LUMEA APOI , FUCK HEAVEN ! Ma lepad heaven si ma duc cu dracii astia nebuni si cant cu ei pana ce raman fara suflet !
miaMia898: fucking amazing!!!unul dintre cele mai mari concerte de la noi. am crescut cu muzica asta

Andymalcolm: Cel mai tare concert din istoria Romaniei
Mi-a plăcut această idee a istoriei României unde ar intra imediat după re-alegerile de anul trecut concertul AC/DC.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Pe schiuri, la Humor

Despre copilăria mea , sau Despre Rață și visul lui, sau Despre un primar și jumătate aflat la un mandat şi jumătate, sau Despre dreptul individului de a visa și dreptul istoriei de a-i distruge visul, sau Despre istoria ca recompensă și ca răsfăț foto: Ovidiu Șancariuc , așteptînd La Mesteceni acest asfințit Gura Humorului este un oraș mic, pitit printre coline și obcini, la răscruce de cărări către mănăstiri celebrisime. Uitat sus pe hartă, plin de orgolii neînțelese de nimeni, orașul meu a avut dintotdeauna energii absolut impresionante. Că oriunde m-aș afla rămîn om al locului meu de origine e pe jumătate adevărat. Pentru că adevărul întreg este că niciodată nu m-am simțit mai humorean decît acum, cînd trăiesc într-un Alicante mediteranean, cu mandarini plini de rod în decembrie, cu portocali plini de floare în februarie; cînd văd la știrile în limba spaniolă (catalană, pe alocuri) că sudul României e înghițit de zăpezi și viscole; cînd e inutil să îmi mai cumpăr cizme, din moment ...
16 comentarii
Citiți mai multe

Chitara lui Lorca

Eu sunt îndrăgostită de Granada, unde... oare cu ce să încep? cu Isabela Catolica copleșită de Alhambra, cu Columb care pleacă spre India lui tot din Granada, în timp ce ultimul rege maur, Boabdil, pleca și lua cu el un adevărat imperiu cultural, pe care Europa l-a pierdut iremediabil, despre Facultatea mea unde Lorca își juca piesele de teatru, sau terasa hotelului din fața facultății, unde Lorca și-a dormit ultimele două nopți, lăsând în urma lui o durere pe care fiecare granadin o duce cu evlavie, din tată în fiică, asta ca să mai schimbăm un pic formulările, tot așa cum pe Lorca îl plâng țiganii din Sacromonte acolo unde s-a născut flamencoul, și unde poate că Lorca a învățat să cânte la chitara lui, care prin jocuri fantastice ale destinului, a ajuns în brațele lui Pepe, fratele cel mai mare al mamei lui Antonio Banderas, cel care a crescut-o, de fapt, pe ultima născută a familiei, cea de-a șaisprezecea!, singurul membru al familiei care nu a ajuns să își cunoască mama, dar uite ...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Nici o poveste. Mercedes- Beatrice Birzescu- Titeica

Nu prea învăț nimic de la viața mea. Îmi place de o bucată de timp să fiu leneșă și să ignor. Să amân. Să nu fac nimic. Sau, dimpotrivă să vreau să mă sufoc dacă nu fac lucruri. Doamne, și câtă treabă am de făcut. Nu aveți idee. Să termin camera lui Mihnea, acum că am schimbat parchetul, să schimb cât mai repede mobila din sufragerie că nu o mai pot suporta, să repar globurile de la roata asta care ține loc de lustră, poate schimb și geamul de la bucătărie, pentru că m-am zgârcit anul trecut, să îmi iau bicicletă, motocicletă și mașină, să termin de cusut tot coșul de haine care trebuie modificate. Nu mai pomenesc de trebile profesionale, să termin cele trei articole începute, să editez volumul congresului, să mă apuc de scris cursul, să pun ceva bani deoparte să schimbăm cât mai repede acoperișul de la târlă, să tratăm fagul cel mare, să fac ordine în fotografiile împrăștiate fără noimă prin sute de cd-uri. Să îmi sun prietenii. Am uitat de traducerile care ar trebui revizuite și trim...
21 de comentarii
Citiți mai multe