Treceți la conținutul principal

In cautarea numelui pierdut...

Recunosc faptul ca mi-a placut mult cum suna titlul acesta si, sedusa de el, incerc sa construiesc un oarece in juru-i. Nu tin minte numele propriului meu blogg, asa ca, de fiecare data cand am nevoie sa intru pe el trebuie sa folosesc Google. Iar mie aceasta cautare mi se pare sugestiva, are ceva din curiozitatea bolnava a celor care vor sa stie ce mai spune unul sau altul despre ei. "Ma caut" pe net si dau de mine fara gres, sunt prezenta vesnic si ma gasesc aproximativ vesnic, daca imi este permisa licenta ilogica.
De fiecare data ma dau un pas inapoi uimita de cantitatea de Oane Ursache din internetosfera, iar cele 3000 de intrari mi se par scandalos de multe. Imi dau seama ca Oane Ursache sunt mai multe si initial pierderea unicitatii (parca Oane Covaliu nu erau asa de multe) imi provoca certe nostalgii. De cateva zile ma rod curiozitatile (cum spun spaniolii,
la curiosidad mato el gato) si purced a inspecta fiecare profil, cu o anumita doza de incantare, trebuie sa recunosc. Iata ce descopar:
"Vizitatorilor le-au plăcut foarte mult şi împletiturile din cînepă ale vasluiencei Oana Ursache, care ne-a mărturisit că şi-a vîndut toate creaţiile din prima zi. Motiv pentru care întreaga noapte de vineri şi-a petrecut-o împletind fire de cînepă, ca să aibă ce oferi oaspeţilor a doua zi." Imi palce aceasta Oană, care impleteste toata noaptea fire, precum tesatoarele din celebrul tablou al lui Velasquez, pentru ca tot ce avusese cu ea, vanduse. Mi-e draga si ca e din Vasliu, locul in care s-a nascut mama mea...

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Pe schiuri, la Humor

Despre copilăria mea , sau Despre Rață și visul lui, sau Despre un primar și jumătate aflat la un mandat şi jumătate, sau Despre dreptul individului de a visa și dreptul istoriei de a-i distruge visul, sau Despre istoria ca recompensă și ca răsfăț foto: Ovidiu Șancariuc , așteptînd La Mesteceni acest asfințit Gura Humorului este un oraș mic, pitit printre coline și obcini, la răscruce de cărări către mănăstiri celebrisime. Uitat sus pe hartă, plin de orgolii neînțelese de nimeni, orașul meu a avut dintotdeauna energii absolut impresionante. Că oriunde m-aș afla rămîn om al locului meu de origine e pe jumătate adevărat. Pentru că adevărul întreg este că niciodată nu m-am simțit mai humorean decît acum, cînd trăiesc într-un Alicante mediteranean, cu mandarini plini de rod în decembrie, cu portocali plini de floare în februarie; cînd văd la știrile în limba spaniolă (catalană, pe alocuri) că sudul României e înghițit de zăpezi și viscole; cînd e inutil să îmi mai cumpăr cizme, din moment ...

Chitara lui Lorca

Eu sunt îndrăgostită de Granada, unde... oare cu ce să încep? cu Isabela Catolica copleșită de Alhambra, cu Columb care pleacă spre India lui tot din Granada, în timp ce ultimul rege maur, Boabdil, pleca și lua cu el un adevărat imperiu cultural, pe care Europa l-a pierdut iremediabil, despre Facultatea mea unde Lorca își juca piesele de teatru, sau terasa hotelului din fața facultății, unde Lorca și-a dormit ultimele două nopți, lăsând în urma lui o durere pe care fiecare granadin o duce cu evlavie, din tată în fiică, asta ca să mai schimbăm un pic formulările, tot așa cum pe Lorca îl plâng țiganii din Sacromonte acolo unde s-a născut flamencoul, și unde poate că Lorca a învățat să cânte la chitara lui, care prin jocuri fantastice ale destinului, a ajuns în brațele lui Pepe, fratele cel mai mare al mamei lui Antonio Banderas, cel care a crescut-o, de fapt, pe ultima născută a familiei, cea de-a șaisprezecea!, singurul membru al familiei care nu a ajuns să își cunoască mama, dar uite ...

Nici o poveste. Mercedes- Beatrice Birzescu- Titeica

Nu prea învăț nimic de la viața mea. Îmi place de o bucată de timp să fiu leneșă și să ignor. Să amân. Să nu fac nimic. Sau, dimpotrivă să vreau să mă sufoc dacă nu fac lucruri. Doamne, și câtă treabă am de făcut. Nu aveți idee. Să termin camera lui Mihnea, acum că am schimbat parchetul, să schimb cât mai repede mobila din sufragerie că nu o mai pot suporta, să repar globurile de la roata asta care ține loc de lustră, poate schimb și geamul de la bucătărie, pentru că m-am zgârcit anul trecut, să îmi iau bicicletă, motocicletă și mașină, să termin de cusut tot coșul de haine care trebuie modificate. Nu mai pomenesc de trebile profesionale, să termin cele trei articole începute, să editez volumul congresului, să mă apuc de scris cursul, să pun ceva bani deoparte să schimbăm cât mai repede acoperișul de la târlă, să tratăm fagul cel mare, să fac ordine în fotografiile împrăștiate fără noimă prin sute de cd-uri. Să îmi sun prietenii. Am uitat de traducerile care ar trebui revizuite și trim...