Treceți la conținutul principal

Postări

Chitara lui Lorca

Eu sunt îndrăgostită de Granada, unde... oare cu ce să încep? cu Isabela Catolica copleșită de Alhambra, cu Columb care pleacă spre India lui tot din Granada, în timp ce ultimul rege maur, Boabdil, pleca și lua cu el un adevărat imperiu cultural, pe care Europa l-a pierdut iremediabil, despre Facultatea mea unde Lorca își juca piesele de teatru, sau terasa hotelului din fața facultății, unde Lorca și-a dormit ultimele două nopți, lăsând în urma lui o durere pe care fiecare granadin o duce cu evlavie, din tată în fiică, asta ca să mai schimbăm un pic formulările, tot așa cum pe Lorca îl plâng țiganii din Sacromonte acolo unde s-a născut flamencoul, și unde poate că Lorca a învățat să cânte la chitara lui, care prin jocuri fantastice ale destinului, a ajuns în brațele lui Pepe, fratele cel mai mare al mamei lui Antonio Banderas, cel care a crescut-o, de fapt, pe ultima născută a familiei, cea de-a șaisprezecea!, singurul membru al familiei care nu a ajuns să își cunoască mama, dar uite ...

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela. Zidul plângerii mele

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela, ea nu știe, doar eu, cu ajutorul lui Alladin, am dibuit-o ascunsă după niște ochelari de soare, neschimbată după ani, Mihaela a apărut în viața mea nu știu exact de unde, mi-a pus o ordine esențială în viață, în viitor, și a dispărut pentru, iată! 23 de ani. Mă mai gândeam din când în când la ea, nu știu de ce toți cei din Teatrul Pod îi spuneau Veri, mă întrebam ce o mai fi făcând, pe unde o mai fi cântând, sau ce știu eu, jucând teatru, Mihaela are o voce care nu e de pe pământul ăsta, e o voce de pe un fel de stea de unde izvorăște muzica, sau dintr-un echilibru cosmic exact cum îl descriau grecii, pe care doar ea l-a găsit și de acolo își ia un fel de liniște care reușește să ți-o transmită pe toată, vocea Mihaelei nu ajunge în timpane ca toate vocile, ci undeva unde se fac zilele și nopțile vieții tale, nu am mai ascultat-o de 19 ani, știu exact pentru că eu eram mamă de fată mică, și, ca orice casnică și gospodină la  cratiță, îmi creșteam beb...

Mihnea cel chibzuit!

Mihnea mic, pe cale să devină mare

Lucian. Și Cojocar. Și Constantin

Lucian Lewis Cojocar, născut la Gura Humorului, da!

Mrs. Nobody...

Am de ceva vreme filmul acesta si nu m-am incumetat sa-l vad. M-a chemat titlul de fiecare data cand il citeam, dar niciodata nu m-am adunat suficient ca sa ma las furata de el. Abia cand mi-ai scris filmul pe care nu ti-l aminteai desi era filmul tau preferat si abia cand am ajuns acasa, acum 3 minute am termiant de vazut si plans filmul acesta. Golita cum sunt de spaime, de ganduri si de zambete, imi amintesc de blog si scriu aici tot ceea ce ar fi trebuit sa iti spun la telefon. Nu mai trebuie sa spui nimic, nici nu cred ca mai trebuie sa vorbim, asa cum iti spuneam, aproape cu disperare in pagina pe care ti-am lasat-o scrisa. Putem vorbi despre vinuri si pietre vii, despre chihlimbarul care curge cu nemiluita pe dealurile bunicilor tai. Despre carti si cuvinte, despre limbi pierdute, despre limbi care mor. Despre altceva nu mai trebuie sa vorbim pentru ca acum am inteles tot si stiu si stiu si nu trebuie sa imi mai spui nimic. Am recitit, am rescris si tristetea teribila din jur...

Visele mele

Visele mele au crescut odata cu mine. La inceput mici si vesele, acum mari si serioase. Toate fetele de pe ulita se vedeau doctorite, eu ma vedeam actrita, visul acesta nu m-a parasit niciodata, dar acolo, sub zidurile Avignonului, dupa ce vazusem reprezentatia epica din Regele moare a Teatrului Eugen Ionescu din Chisinau, acolo unde m-am rastingnit pe iarba plangand toata noaptea..., plangand pentru regele care a murit, pentru Eugen Ionescu, atunci foarte batran, pentru tara mea, pentru actrita din mine care murea incet pe peluza de sub zidurile Avignonului, in plina glorie, dupa un premiu rasunator, dupa un an plin de miracole si emotii pe care nu le voi mai trai niciodata. Eu am murit atunci impreuna cu fiecare personaj, impreuna cu fiecare spectator, am murit si am invatat sa fiu fericita. Jucasem in Delir in doi, si scena m-a imbratisat cu parsivele-i brate si am stiut ca nu imi va mai da drumul niciodata! Am fost mare atunci la Sibiu, la festival, am fost si mai mare la Avignon ...

Concursul de tristete

Daca as organiza maine un concurs de tristete Toti prietenii mei ar iesi pe locul I Toti vecinii mei de pe palier Toti colegii mei dar si toti casierii, paznicii, doctorii, profesorii, functionarii, parlamentarii, presendintii Doar scriitorii si poetii mai rad in tara mea: ei ar iesi pe ultimul loc. Si bunicii!

Despre Baiuteii lui Filip si Matei Florian. Despre scriitorii care vor fi marii clasici ai literaturii romane II

Din cand in cand - ca orice intelectual obosit - in timpul unei cautari pe google ma trezesc din greseala pe imagini. E ciudat ce asocieri face google-ul intre ceea ce cauti tu si imaginile care ii vin la indemana. Astfel, cautand numele meu, invariabil apar degetele (mici ) ale Noricai, vesnica sursa de buna dispozitie pentru mine. Veni vorba despre degete mici... Sa nu imi uit vorba aceasta. Nici macar nu e a mea, dar in ultima vreme ma pasioneaza strasnic. Ma pasioneaza brusc, de fapt, toate cartile lui Filip Florian, pana si numele lui ma pasioneaza, asa cum ma fascina fonetica melodica din Lucian Blaga, Dimitrie Cantemir sau Barbu Petriceicu Hasdeu. Inainte sa se nasca Mihnea ii spuneam Petriceicu. Citesc minunea asta de Baiutei si ma gandesc la romanul acesta ca la o minune pentru ca nu o asteptam, dar ma bucur mult ca a venit. Imi pare rau ca sunt deja la pagina 161 si ma gandesc cu groaza ca in cateva ore o voi termina si voi astepta tot restul vietii mele o continu...

Acasa lui Mihnea

Romania lui Mihnea. Ceramica Mihnea are dreptate atunci cand simte ca el poate fi fericit doar in Romania. Romania e casa lui. Inainte de Craciun, cand faceam piese de ceramica pentru cadouri, el a facut Romania din ceramica. A facut-o zambitoare si blanda. S-a semnat pe Dunare (cu Dunare). Romania lui Mihnea are un singur oras si o singura limba. Un singur dialect, un singur miros, un singur peisaj. Orasul lui e Gura Humorului (nu i-a mai incaput genitivul) iar in acest oras se inghesuie toti Bucurestii si Clujurile si Iasii, aici sunt Casele Poporului si Dealul Mitropolii, Biserica Neagra si Alba, aici a construit Decebalul lui Sarmisegetuza, aici a inceput istoria si aici a gandit Ganditorul lumea de la Hamangia.  Iar limba romana a lui Mihnea e dialectul cel bland al Bucovinei. Mirosul de brad, obcina, raul Moldova: acestea sunt coordonatele sufletului sau. La poalele obcinelor lui Mihnea curg si Oltul si Milcovul, si toti Carpatii se ingramadesc de-a lungul raului ...

Rumanía, Siglo XXI - la semana del cine rumano en Granada Rumanía: el cine y el tabú social

La semana 10-14 de diciembre el Cine culb universitario junto con el Lectorado de Rumano de la Universidad de Granada os invita a una semana de cine rumano contemporáneo. Universidad de Granada Centro de Cultura Contemporánea – Vicerrectorado de Extensión Universitaria y Deporte Lectorado de Rumano en colaboración con la Embajada Rumana en el Reino de España y el Instituto Cultural Rumano RUMANÍA, Siglo XXI - ROMANIA, 21st CENTURY Lunes 10 / Monday 10th 21’30 h . LA MERCANCÍA Y LA PASTA (2001) Cristi Puiu ( MARFA SI BANII / STUFF AND DOUGH ) Martes 11 / Tuesday 11th 21’30 h. F ILANTRÓPICA (2002) Nae Caranfil ( FILANTROPICA / PHILANTHROPY ) Miércoles 12 / Wednesday 12th 21’30 h. OCCIDENTE (2002) Cristian Mungiu ( OCCIDENT / WEST ) Jueves 13 / Thursday 13th 21’30 h. LA HERENCIA DE GOLDFADEN (2004) Radu Gabrea ( MOSTENIREA LUI GOLDFADEN / GOLDFADEN’S LEGACY ) Viernes 14 / Friday 14th 21’30 h. CALIFORNIA DREAMIN’ (2007) Cristian Nemescu ( N...

Romania ma urmareste

Ca sa nu spun ca ma obsedeaza, ca o visez, ca ma visez acasa. Ca sa nu spun toate astea, spun doar ca ma urmareste, in vis si in realitate. Atat de tare incat astazi ma apuc de scris in ciuda faptului ca trebuie sa imi pregatesc pe astazi cursul despre Creanga. Si tocmai pentru ca explic ce sunt uratorii pe care Creanga i-a primit inainte de a muri (singur si, desi la Iasi, departe de... Humulestii lui), tocmai pentru ca vorbesc despre Humulesti si despre copilaria fericita, las totul balta si ma reped la parasitul si uitatul meu blog. Romania. Completam un chestionar trimis de la Iasi... vorbind despre diaspora culturala romanesasca, si imi dau seama ca paote ofer o imagine gresita despre mine. Faptul ca vorbesc despre Romania nu ma transforma intr-o mare personalitate a culturii romane. Nu am facut nimic mare in tara mea. Si ramanand acolo nu cred ca as fi putut face, desi in fiecare zi m-am lasat cucerita de locurile mele, de Humorul meu, de oamenii mei, de toate posesiunile mele ...

De-as avea un migdal in fata casei

De-as avea un migdal in fata casei Acesta nu ar avea frunze, ci visuri In fiecare noapte, in timp ce ar dormi si ar visa, i-ar cadea pe jos cate un vis pe care cate o soparla sprintena i l-ar fura si ar fugi cu el in lume. Soparla ar adormi cucerita de vis Iar un sarpe trecator in asta viata, i-ar fura visul si s-ar strecura cu el prin lume. Sarpele ar adormi cucerit de vis Iar un carciog morocanos, i-ar fura visul si l-ar ingropa adanc in musuroiul lui. Carciogul ar adormi zambind Iar visul ramas singur sub pamant, ar incepe sa se viseze imaginea unei frunze pe creanga unui migdal. Ar trece atunci ca din intamplare o furnica artagoasa, care cucerita de vis ar vrea sa il scape. Ar incerca din rasputeri sa ridice visul din pamant si disperata de neputinta ar chema in ajutor toate suratele; aceastea ar veni si ar trage cu toatele de visul migdalului. Ar ajunge pe pamant cu vis cu tot si frante ar adormi cu incantare visand, visand, visand...

De l-as avea pe Panait. Povestea lui Vasile Ursache

De l-as avea pe Panait as intelege ce inseamna curajul de a fi tu insuti, de a intelege ca opiniile tale sunt sacre, chiar daca o lume intreaga e impotriva ta. De Panait ma leaga o copilarie intreaga:  bunicul meu, Vasile Ursache, era tamplar. Era un tamplar care facuse Scoala de Arte si Meserii la Vaslui, i-a facut Mamaiei dulapul pentru dulceturi, scaunele din cuhnie, scara de urcat in pod, o masa... La 80 de ani, inainte de Marea Plecare i-a facut Sanzienei care avea doar 8 luni atunci, un tron mic, dar de-adevaratelea, dupa modelul tronului lui Petru Rares pastrat la Moldovita. Intre dulapul de dulceturi si tronul Sanzianei... o viata intreaga. Lucra la CFR, facea linii, le repara, pleca luni dimineata la 4 cu doua borcane de zacusca si unul de dulceata pregatite cu grija de Mamaia, si se intorcea sambata dupa-masa. Iarna si vara. Se imbaia ritualic sambata seara, se barbierea si isi lua cartea. Pardon, Cartea! Indiferent ce cartea avea in mana, aceasta se convertea in Carte...

De-as avea un inger...

De-as avea un inger l-as ruga sa ma paraseasca si sa fuga in bratele orfanilor, ale copiilor parasiti, ale celor deznadajduiti. I-as cere sa trimita vise frumoase celor care nu mai indraznesc sa viseze. I-as cere de Craciun sa se imbrace in Mos Craciun, pentru ca cei doi copii ai mei nu mai cred in batranul minunat care aduce daruri. Am inventa impreuna un Mos Craciun cu aripi, imbracat in alb, care aduce daruri mici tuturor oamenilor din lume.

De-as avea un prieten...

Daca as avea un prieten ar fi cel mai bun prieten. Si celui mai bun prieten i-as cere sa ma ierte. In fiecare zi. Pentru toate greselile pentru care nici nu le-am facut, poate, poate nici nu le-am gandit, pentru greselile inerente imperfectiunii mele. I-as cere iertare si pentru greselile pe care le faceti voi...

De nu mi-ar fi plecati bunicii...

De nu mi s-ar fi dus bunicii, i-as fi venerat ca pe sfinti, i-as fi ascultat, i-as fi ascultat... De-ar fi bunicii mei pe aici as trece vai si as urca munti ca sa ajung la ei si sa tac. Sa nu spun nimic, sa invat de la ei tot  si sa nu uit nimic. Daca as avea bunicii aici, nu as mai spune niciun cuvant. I-as trece eu cu luntrea pe partea cealalta ca sa nu se sperie, sa nu le fie teama, sa nu se simta singuri. Sa ajunga dincolo asa cum ii stiu eu: drepti si frumosi. Neinvinsi.

De-as avea un iubit...

De-as avea un iubit as dormi toata vara cu el sub un maslin, iar maslinul in loc de frunze ar avea stele. Cand ar veni iarna, am picta pe peretii dormitorului ramuri de maslin, iar pe tavan stele. Si atat. Sau nu. I-as mai cere ceva: sa planteze in curte un pom care face frunze in forma de inima.

De-as avea o mama...

De-as avea o mama nu as lasa-o niciodata sa planga! As invata precum clovnii de la vechile curti cu regi, sa fac jonglerii, sa ma scalambai, sa spun glume, sa le inventez, sa rad ca proasta in speranta ca o voi molipsi... Dar sub niciun chip nu as lasa-o sa planga. Mamele nu ar trebui sa planga. Mamele ar trebui sa zambeasca intr-una, toate mamele din lume, si toate delfinele, si toate elefantele..., ar trebui sa rada pentru ca rasul lor sa vindece istoria bolnava. Mama mea ar rade ca mine. Am rade amandoua si prostii si limitatii si cei care nu pot alina, ci doar aduce suferinta, ar pleca cu totii. Talk-show-rile de pilda... De-as avea o mama as invata-o ca timpul... ah, timpul trebuie pierdut. Trebuie sa te intinzi pe pamantul reavan, din cand in cand, si sa il lasi sa te imbratiseze, sa te intinzi sub cer si sa il lasi sa cada cu norii lui toti sau cu stelele lui toate peste tine. Sa te apese, sa te sufoce, ca sa iti dai seama ca esti cel care poate aduce cerul pe pamant si poate ...