¡Viva la vida!

Visele mele au crescut odata cu mine. La inceput mici si vesele, acum mari si serioase. Toate fetele de pe ulita se vedeau doctorite, eu ma vedeam actrita, visul acesta nu m-a parasit niciodata, dar acolo, sub zidurile Avignonului, dupa ce vazusem reprezentatia epica din Regele moare a Teatrului Eugen Ionescu din Chisinau, acolo unde m-am rastingnit pe iarba plangand toata noaptea..., plangand pentru regele care a murit, pentru Eugen Ionescu, atunci foarte batran, pentru tara mea, pentru actrita din mine care murea incet pe peluza de sub zidurile Avignonului, in plina glorie, dupa un premiu rasunator, dupa un an plin de miracole si emotii pe care nu le voi mai trai niciodata. Eu am murit atunci impreuna cu fiecare personaj, impreuna cu fiecare spectator, am murit si am invatat sa fiu fericita. Jucasem in Delir in doi, si scena m-a imbratisat cu parsivele-i brate si am stiut ca nu imi va mai da drumul niciodata! Am fost mare atunci la Sibiu, la festival, am fost si mai mare la Avignon ...

Daca as organiza maine un concurs de tristete Toti prietenii mei ar iesi pe locul I Toti vecinii mei de pe palier Toti colegii mei dar si toti casierii, paznicii, doctorii, profesorii, functionarii, parlamentarii, presendintii Doar scriitorii si poetii mai rad in tara mea: ei ar iesi pe ultimul loc. Si bunicii!