Icoanele pot fi de mai multe feluri: icoane de z(m)ei, de sfinţi, de speranţă, de iluzii. Mai există, desigur, şi icoanele de lîngă noi, bunici adormiţi în linişte şi cu mult bun simţ, bunici plecaţi discret şi definitiv. Sau icoanele cele mai noi, care poartă chipurile pruncilor noştri adormiţi, deasupra viselor cărora fîlfîie zîne prin poieni, vreun înger care le oferă un măr în dar, sau o portocală, depinde de cultura din care vine fiecare. Icoane care ne amintesc de propria noastră pruncie. Mai sînt apoi icoanele dispărutelor noastre realităţi, pe care le căutăm disperaţi în concretizarea unor fotografii în epocă, în care recunoaştem cu încîntarea unui descoperitor de lume nouă, vreun balansoar pe care ne băteam să-l încălecăm în luncă. Poate că în fotografia aceea este un balansoar gol, şi poate că e o fotografie alb-negru cu colţurile chinuite de atîtea prinderi şi desprinderi din vechi albume, poate că e o fotografie pe spatele căreia se mai vede încă o ştampilă cu "Foto Şu...
Pagini din jurnalul unui căpșunar intelectual