Treceți la conținutul principal

Toamna, la Voroneţ






Icoanele pot fi de mai multe feluri: icoane de z(m)ei, de sfinţi, de speranţă, de iluzii. Mai există, desigur, şi icoanele de lîngă noi, bunici adormiţi în linişte şi cu mult bun simţ, bunici plecaţi discret şi definitiv. Sau icoanele cele mai noi, care poartă chipurile pruncilor noştri adormiţi, deasupra viselor cărora fîlfîie zîne prin poieni, vreun înger care le oferă un măr în dar, sau o portocală, depinde de cultura din care vine fiecare. Icoane care ne amintesc de propria noastră pruncie. Mai sînt apoi icoanele dispărutelor noastre realităţi, pe care le căutăm disperaţi în concretizarea unor fotografii în epocă, în care recunoaştem cu încîntarea unui descoperitor de lume nouă, vreun balansoar pe care ne băteam să-l încălecăm în luncă. Poate că în fotografia aceea este un balansoar gol, şi poate că e o fotografie alb-negru cu colţurile chinuite de atîtea prinderi şi desprinderi din vechi albume, poate că e o fotografie pe spatele căreia se mai vede încă o ştampilă cu "Foto Şuhan". Şi totuşi în icoana care ni se întipăreşte în suflet vedem cu certitudine copilul care eram noi, ne poziţionăm cu determinare acolo şi ne situăm confortabil în propria noastră iluzie.
Fotografia, filmul, imaginea. În fiecare dintre aceste icoane ne alcătuim propria nevoie de frumos şi o furăm cu subtilităţi de mari tîlhari, o perindăm uneori prin faţa setei noastre de bine şi de frumos, şi mai trecem o legislatură, şi mai trecem o etapă a inerentului dezechilibru social. Ne hrănesc icoanele şi ne ţin de cald. Şi ne plătesc facturi şi vămi ale cerurilor. Şi nu ne dăm seama.
Am ajuns acasă cu ceva timp în urmă şi mă nimeresc acum în preajma Toamnei la Voroneţ, un eveniment în care mi-am clădit multe biserici, cu imagini-icoane, în care îmi regăsesc murmurul copilăriei, trebuie să scriu despre începuturile unui festival aflat astăzi la cea de-a 30-a ediţie.
Poftiţi la Festivalul de Toamne la Voroneţ, 30 la număr, tîrg de icoane vii, se dau icoane moca, se dau imagini şi lumi gratuite, luaţi-le şi bucuraţi-vă inimile şi dorurile, hraniţi-vă, potoliţi-vă setea, plătiţi-vă cu ele facturile şi vămile cerurilor, aşezaţi-vi-le dinainte atunci cînd nu mai vreţi şi nu mai suportaţi. Vă dăm la Humor filme şi diaporame, vă dăm copilăria înapoi şi primul sărut în luncă, vă dăm imagini şi fotografii ale unor tineri frumoşi, Foto GrapHia, adunaţi sub aripa lui Marius într-un club vrednic de aruncat cu pălăria în colb, vă dăm o parte din sufletele copiilor şi ale fotografilor cu diplomă şi patalama la mînă, vă dăm din sufletul realizatorilor de filme, de documentare, vă dăm noi ţara înapoi, vă dăm noi lumea înapoi, poate că vă prinde iar dragul de ea, de viaţă, de voi, în ciuda istoriei isterice.

Comentarii

  1. rumos festival, superficial organizat in ultimii ani

    RăspundețiȘtergere
  2. Se intampla, uneori, ca la o varsta mai inaintata sau mai frageda, sa-ti cauti locul in Univers. Si se mai intampla uneori sa incerci ipsotaza Creatorului. Cert e ca toti suntem creatori: de ganduri, de imagini si de vise; nebunii sau realitati. Printre altele, unii sunt creatori de grupuri, asa cum e Marius. Eu am ales sa fiu mai putin de atat: un creator de imagini aflat pe la inceput de drum.
    Ceea ce imi da un avant mai mare in cautarea desavarsirii Imaginii Absolute e faptul de a vedea in jurul meu oameni in toata firea care pun suflet intr-o idee: se pune in oala un primar, un tipograf, prieteni apropiati si cativa copilasi nazbatiosi la care se adauga o mana de oameni harnici; se amesteca bine si se adauga munca si perseverenta si iese un eveniment.
    Dinainte ca acest eveniment sa " se intample", si vorbesc aici de Toamna la Voronet, am o bucurie imensa: aceea de a fi un Creator mic ce se hraneste alaturi de Creatori Mari dintr-un Ospat Vizual prezent numai la Gura Humorului.
    Eu vad lumea in imagini si voi prezenta o mica parte din ea prin fotografii: in parcul Arinis la FOTOSinteza si in Salonul International de Fotografie.
    Iti multumesc, Oana, pentru cuvintele minunate de mai sus. Imi pare bine sa te cunosc :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Am inca proaspat gustul Albastrului de Voronetz pentru ca a ramas pictat pe peretii sufletului meu. Minunile se intampla inca in aceasta zona. Sarutul furat in poienitza pecetluieste zagazul dintre pamant si cer.
    Doar noi mai adaugam un rid constiintei noastre in fiecare zi pentru ca ne zidim fericirea printre sfinti, facand-o greu accesibila.

    Poate chiar de aceea ea ramane atat de frumoasa...

    RăspundețiȘtergere
  4. Madalinei: m-ai cucerit cu pozele tale!
    Silvanei: ce nume frumos ai! Sa-l mai aduci prin Bucovina (numele), poate ca aici ii e casa.

    RăspundețiȘtergere
  5. Pff, m-am intors desi plecat n-am fost...Am cetit desi nu am vazut, gandurile asternute regulat de tine. Am comentat, m-am bucurat si m-am intristat. Cotrobaind prin rucsacii abuzati de vreme, stiam ca am pierdut ceva. Si nu ca n-ar exista gadget-uri care sa transmita semnalul internetului in colb, plaoie, vant si alte intemperii...Pur si simplu te rupi de civilizatie? oare? care civilizatie? nu mai auzi nimic, nu te mai suna nimic, nu te "bipuieste" nimeni. Si parca asta e adevarata civilizatie, poate! Acu ma bucur ca am asezat un pahar cu fundul in sus. Am regasit slovele din colectia "a se citi noaptea" in icoana scrisului tau. Nu n-am fost plecat. Si totul e gratis, numa sa stim sa luam!

    RăspundețiȘtergere
  6. felicitari icOana ! mai spune.....

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela. Zidul plângerii mele

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela, ea nu știe, doar eu, cu ajutorul lui Alladin, am dibuit-o ascunsă după niște ochelari de soare, neschimbată după ani, Mihaela a apărut în viața mea nu știu exact de unde, mi-a pus o ordine esențială în viață, în viitor, și a dispărut pentru, iată! 23 de ani. Mă mai gândeam din când în când la ea, nu știu de ce toți cei din Teatrul Pod îi spuneau Veri, mă întrebam ce o mai fi făcând, pe unde o mai fi cântând, sau ce știu eu, jucând teatru, Mihaela are o voce care nu e de pe pământul ăsta, e o voce de pe un fel de stea de unde izvorăște muzica, sau dintr-un echilibru cosmic exact cum îl descriau grecii, pe care doar ea l-a găsit și de acolo își ia un fel de liniște care reușește să ți-o transmită pe toată, vocea Mihaelei nu ajunge în timpane ca toate vocile, ci undeva unde se fac zilele și nopțile vieții tale, nu am mai ascultat-o de 19 ani, știu exact pentru că eu eram mamă de fată mică, și, ca orice casnică și gospodină la  cratiță, îmi creșteam bebelu…

Nici o poveste. Mercedes- Beatrice Birzescu- Titeica

Nu prea învăț nimic de la viața mea. Îmi place de o bucată de timp să fiu leneșă și să ignor. Să amân. Să nu fac nimic.Sau, dimpotrivă să vreau să mă sufoc dacă nu fac lucruri. Doamne, și câtă treabă am de făcut. Nu aveți idee. Să termin camera lui Mihnea, acum că am schimbat parchetul, să schimb cât mai repede mobila din sufragerie că nu o mai pot suporta, să repar globurile de la roata asta care ține loc de lustră, poate schimb și geamul de la bucătărie, pentru că m-am zgârcit anul trecut, să îmi iau bicicletă, motocicletă și mașină, să termin de cusut tot coșul de haine care trebuie modificate. Nu mai pomenesc de trebile profesionale, să termin cele trei articole începute, să editez volumul congresului, să mă apuc de scris cursul, să pun ceva bani deoparte să schimbăm cât mai repede acoperișul de la târlă, să tratăm fagul cel mare, să fac ordine în fotografiile împrăștiate fără noimă prin sute de cd-uri. Să îmi sun prietenii. Am uitat de traducerile care ar trebui revizuite și trim…

Lucian. Și Cojocar. Și Constantin