¡Viva la vida!

Iepuroiul Nata Iepuroaica Puffy Doi iepuri imaginari care fac boabe de piper reale Cînd l-am văzut, l-am recunoscut, am știut că musai trebuia să fie el, că doar îl căutasem, sau îmi fusese trimis, nu mai știu exact, cert este că am știut că el e alesul și trimisul, i-am făcut loc lîngă mine și eu culcuș lîngă el, am schimbat 1001 de cuvinte și săruturi și tot dichisul, toată recuzita unei mari iubiri, și cînd am întors capul nu am mai văzut pe nimeni, nu ERA nimeni, m-am uitat mai bine, am răscolit pe sub mese și paturi, între miile de hîrtii, între sutele de cărți, în arhiva mess-ului, în mesageria telefonului, nimic, nimeni, niciodată, m-am văzut tot singură, fusesem singură tot timpul, eu și prietenii mei imaginari, eu și iubiții mei imaginari, eu și părinții mei imaginari, eu și familia mea imaginară. Așadar, fiecare El care apare către o Ea, sau invers, sînt de fapt gesturi imaginare ale unei apropieri imaginare. Din apropieri imaginare ni se nasc și copiii. Și totuși... Și totuș...

Așa mi-au spus de cum m-au văzut. Cică m-aș fi schimbat dramatic, nu am înțeles dacă schimbarea pe care o văd ei li se pare bună, mai bună, sau doar diferită, Dar ce te-ai mai schimbat, dragă, nu te mai recunosc!,  nu-i vorbă că nu mă recunoșteau ei nici înainte, și cum ar fi putut-o face, dincolo de toate măștile: ale lor, ale mele. Și totuși au fost cîțiva care au îndepărtat foile de ceapă de pe mine și au ajuns la miezul cel iute din interior, acolo unde sufletul e scăldat în lacrimi, lacrimi de ceapă, evident, acolo unde totul e, dar nimic nu se vede din pricină de lacrimi. Oare prin ce istoric-cinică ironie a sorții, tocmai aleșii, tocmai mîna aceea de oameni, pe vremuri mari prieteni, au ajuns să-mi fie acum urîți? Eleganții, frumoșii, deștepții, entuziaștii, bine-simțiții, educații, nobilii, veselii, formidabilii, care mi-au pășit în cale de dincolo de ei, au ajuns acum, mistificînd toate adevărurile, mi-au ajuns atît de mici, mici de tot, de nu se mai văd, nu se mai aud, nu se ...

O să mirosim a ploaie, o să mirosim a nori, vom intra plini de arome în oraşul greu de toamnă, vor ieşi la porţi vecinii cu jobene şi cu flori, de pe murii plini de rouă melcii îţi vor spune Doamnă. O să-ţi placă, ştii prea bine, o să devenim faimoşi, vom culege smirnă caldă din trăsuri îmbujorate trase lin, pe uliţi triste, de motani meticuloşi ce-s înamoraţi de-a pururi de lăcuste fermecate. Iar cînd noaptea o să cadă ca un plic cu ceai de crin în ceşcuţa de-alabastru cumpărată astă vară vom pîndi cu flinte fierte în compoturi şi în vin ceasul cînd, tăcuţi şi tandrii, fluturii pe sîni scoboară. http://www.facebook.com/group.php?gid=349646245165

Dragul meu frate, De fapt, nu numai despre tine vorbesc, pentru ca nu esti numai unul singur. Sînteți mai mulți: ești Dan și Dan face muzică, ești Vali, care e primul în cronologia familiei mele inventate, Vali cu care am mîncat salate împreună toată studenția, și nici mai apoi nu ne-a fost cu mult mai bine, și mai ești Xavier, care e catalan rău de tot și vorbește o limbă română minunată. Mai am și două surori, care merită scrisoare separată: Oana și Mari Paz. Mai am și vreo cîțiva iubiți pe care ar fi trebuit să mi-i iau ca frați, dar nu am avut suficientă inspirație. Am fi fost cu toții mai cîștigați. Și mai am, desigur și un frate și două surori adevărate, care lipsindu-mi, pe care necunoscîndu-i, îi înlocuiesc treptat cu oameni care îmi sînt dragi tare. Scriu astăzi despre Dan, pentru că uite mi-a cășunat să îl caut pe feisbuc și l-am și găsit. Cum de frați și surori am dus lipsă mare, de îndată ce am găsit pe vreun personaj pe care mi l-am dorit mai mult decît prieten, am tăbărît...

http://www.youtube.com/watch?v=OOgpT5rEKIU How bout getting off of these antibiotics How bout stopping eating when I'm full up How bout them transparent dangling carrots How bout that ever elusive kudo Thank you India Thank you terror Thank you disillusionment Thank you frailty Thank you consequence Thank you thank you silence How bout me not blaming you for everything How bout me enjoying the moment for once How bout how good it feels to finally forgive you How bout grieving it all one at a time Thank you India Thank you terror Thank you disillusionment Thank you frailty Thank you consequence Thank you thank you silence The moment I let go of it was The moment I got more than I could handle The moment I jumped off of it was The moment I touched down How bout no longer being masochistic How bout remembering your divinity How bout unabashedly bawling your eyes out How bout not equating death with stopping Thank you India Thank you providence Thank you disillusionment Thank you nothi...