Am de ceva vreme filmul acesta si nu m-am incumetat sa-l vad. M-a chemat titlul de fiecare data cand il citeam, dar niciodata nu m-am adunat suficient ca sa ma las furata de el. Abia cand mi-ai scris filmul pe care nu ti-l aminteai desi era filmul tau preferat si abia cand am ajuns acasa, acum 3 minute am termiant de vazut si plans filmul acesta. Golita cum sunt de spaime, de ganduri si de zambete, imi amintesc de blog si scriu aici tot ceea ce ar fi trebuit sa iti spun la telefon. Nu mai trebuie sa spui nimic, nici nu cred ca mai trebuie sa vorbim, asa cum iti spuneam, aproape cu disperare in pagina pe care ti-am lasat-o scrisa. Putem vorbi despre vinuri si pietre vii, despre chihlimbarul care curge cu nemiluita pe dealurile bunicilor tai. Despre carti si cuvinte, despre limbi pierdute, despre limbi care mor. Despre altceva nu mai trebuie sa vorbim pentru ca acum am inteles tot si stiu si stiu si nu trebuie sa imi mai spui nimic. Am recitit, am rescris si tristetea teribila din jur...
Pagini din jurnalul unui căpșunar intelectual