¡Viva la vida!

Mă enervează toți oamenii care își amintesc despre alți oameni atunci cînd mor. Îi elogiem și le umplem mormintele de flori. Scriem lungi și generoase evocări, împroșcăm cu cuvinte multe, sonore, de multe ori lamentabile, ceea ce am ignorat, am exclus, am convenit cu luciditate că nu are loc în viața noastră. Erau ieri alături de noi, ne respirau înțelepciune sau frumusețe în ceafă, dar noi eram ocupați. Ultima carte citită a fost a lui Saramago. Ieri Saramago a murit. Nobelul portughez, aspru..., iar eu nu o să scriu acum despre el, pentru că l-am avut într-una aproape, în valiză a venit cu mine aici. Acum o să tac, împreună cu el; să vorbească alții, eu trebuie să plîng discret, ne-evident: http://www.animanews.com/component/content/article/70-evocri/1878-in-memoriam-jose-saramago-.html

O fotografie despre o iubire muzicală în Parcul Guell Despre iubirile fericite Se vorbeşte foarte mult despre iubire. Cu o unanimitate uneori suspectă. Toţi sînt de acord că iubirea e un lucru (foarte) mare, că e rostul şi încununarea oricărei vieţi, că rotunjeşte şi justifică totul. Toţi ştiu citate celebre, poveşti de dragoste celebre, toţi recită, la o adică, capitolul 13 din prima epistolă către Corinteni, sau, dacă sînt mai „umblaţi“, pasajul din Paradisul lui Dante despre amorul care „move il sol e l’altre stelle“ . Cînd se vorbeşte despre iubire, îmbujorarea lirică şi surîsul sublim sînt de rigoare. Problema este că mai toţi, oricîtă literatură, filozofie şi mistică ar invoca, se gîndesc, în fond, la cîte o poveste romantică de tinereţe, la Mărioara sau la Ionică, la o trăire privată, parcursă exoftalmic, în transă. Pînă la un punct, e normal să fie aşa. Fără experienţa nemijlocită a îndrăgostirii, fără episodul, uneori lunatec, al pierderii de sine în silu...

Cred că visele ne-au fost date ca să anulăm timpul, să trăim în afara lui, să-l dăm cu dosul mîinii deoparte și să ne vedem aievea cocoțați pe o vîrstă de aur. Nu îmi place să pierd timpul, viața mea este acțiune, am o listă lungă de lucruri de făcut, nu fac nimic din lista aceea, dimpotrivă, improvizez și fac multe dintr-o listă care nu exista în momentul întocmirii primei, alerg, fac una, fac alta, fac multe și nu mai visez. Timpul meu se hrănește cu visele mele.

Îți scriu mulți astăzi și probabil că și mai mulți îți dau telefon urîndu-ți din tot sufletul bogății, minunății, ani cît mai mulți, sănătate cît mai vîrtoasă. Probabil că le mulțumești cu mult entuziasm celor inspirați, care au sunat mai diminicioară, și cu uscăciune celor mai amărîți care au avut proasta inspirație să sune tîrziu. Probabil că maschezi plictisul cu un gest social de bun simț, spui un banc și răspunzi următorului telefon. Tu știi că nu cred în urările de zilele oamenilor. De aceea astăzi o să îți spun o poveste: Am fost la Barcelona! Am întâlnit un om minunat, mare iubitor de cultură română, catalan pur sînge, traducător de literatură română (Sorescu) în catalană, iubitor de plante și flori, care a plantat un vișin românesc în grădină; adus de la București cu avionul, vișinul a rodit anul acesta pentru prima dată. I-am dus, ce altceva, decît Bucovina de la tine, un calendar uriaș cu mănăstirile. Și cărți i-am mai dus. Calendarul, însă..., Marius, m-a luat de mînă și a...