Treceți la conținutul principal

Saramago

Mă enervează toți oamenii care își amintesc despre alți oameni atunci cînd mor. Îi elogiem și le umplem mormintele de flori. Scriem lungi și generoase evocări, împroșcăm cu cuvinte multe, sonore, de multe ori lamentabile, ceea ce am ignorat, am exclus, am convenit cu luciditate că nu are loc în viața noastră. Erau ieri alături de noi, ne respirau înțelepciune sau frumusețe în ceafă, dar noi eram ocupați.
Ultima carte citită a fost a lui Saramago. Ieri Saramago a murit. Nobelul portughez, aspru..., iar eu nu o să scriu acum despre el, pentru că l-am avut într-una aproape, în valiză a venit cu mine aici. Acum o să tac, împreună cu el; să vorbească alții, eu trebuie să plîng discret, ne-evident:
http://www.animanews.com/component/content/article/70-evocri/1878-in-memoriam-jose-saramago-.html

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Nici o poveste. Mercedes- Beatrice Birzescu- Titeica

Nu prea învăț nimic de la viața mea. Îmi place de o bucată de timp să fiu leneșă și să ignor. Să amân. Să nu fac nimic.Sau, dimpotrivă să vreau să mă sufoc dacă nu fac lucruri. Doamne, și câtă treabă am de făcut. Nu aveți idee. Să termin camera lui Mihnea, acum că am schimbat parchetul, să schimb cât mai repede mobila din sufragerie că nu o mai pot suporta, să repar globurile de la roata asta care ține loc de lustră, poate schimb și geamul de la bucătărie, pentru că m-am zgârcit anul trecut, să îmi iau bicicletă, motocicletă și mașină, să termin de cusut tot coșul de haine care trebuie modificate. Nu mai pomenesc de trebile profesionale, să termin cele trei articole începute, să editez volumul congresului, să mă apuc de scris cursul, să pun ceva bani deoparte să schimbăm cât mai repede acoperișul de la târlă, să tratăm fagul cel mare, să fac ordine în fotografiile împrăștiate fără noimă prin sute de cd-uri. Să îmi sun prietenii. Am uitat de traducerile care ar trebui revizuite și trim…
21 de comentarii
Citiți mai multe

Lucian. Și Cojocar. Și Constantin

Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela. Zidul plângerii mele

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela, ea nu știe, doar eu, cu ajutorul lui Alladin, am dibuit-o ascunsă după niște ochelari de soare, neschimbată după ani, Mihaela a apărut în viața mea nu știu exact de unde, mi-a pus o ordine esențială în viață, în viitor, și a dispărut pentru, iată! 23 de ani. Mă mai gândeam din când în când la ea, nu știu de ce toți cei din Teatrul Pod îi spuneau Veri, mă întrebam ce o mai fi făcând, pe unde o mai fi cântând, sau ce știu eu, jucând teatru, Mihaela are o voce care nu e de pe pământul ăsta, e o voce de pe un fel de stea de unde izvorăște muzica, sau dintr-un echilibru cosmic exact cum îl descriau grecii, pe care doar ea l-a găsit și de acolo își ia un fel de liniște care reușește să ți-o transmită pe toată, vocea Mihaelei nu ajunge în timpane ca toate vocile, ci undeva unde se fac zilele și nopțile vieții tale, nu am mai ascultat-o de 19 ani, știu exact pentru că eu eram mamă de fată mică, și, ca orice casnică și gospodină la  cratiță, îmi creșteam bebelu…
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe