Cred că visele ne-au fost date ca să anulăm timpul, să trăim în afara lui, să-l dăm cu dosul mîinii deoparte și să ne vedem aievea cocoțați pe o vîrstă de aur. Nu îmi place să pierd timpul, viața mea este acțiune, am o listă lungă de lucruri de făcut, nu fac nimic din lista aceea, dimpotrivă, improvizez și fac multe dintr-o listă care nu exista în momentul întocmirii primei, alerg, fac una, fac alta, fac multe și nu mai visez. Timpul meu se hrănește cu visele mele.
Nu prea învăț nimic de la viața mea. Îmi place de o bucată de timp să fiu leneșă și să ignor. Să amân. Să nu fac nimic.Sau, dimpotrivă să vreau să mă sufoc dacă nu fac lucruri. Doamne, și câtă treabă am de făcut. Nu aveți idee. Să termin camera lui Mihnea, acum că am schimbat parchetul, să schimb cât mai repede mobila din sufragerie că nu o mai pot suporta, să repar globurile de la roata asta care ține loc de lustră, poate schimb și geamul de la bucătărie, pentru că m-am zgârcit anul trecut, să îmi iau bicicletă, motocicletă și mașină, să termin de cusut tot coșul de haine care trebuie modificate. Nu mai pomenesc de trebile profesionale, să termin cele trei articole începute, să editez volumul congresului, să mă apuc de scris cursul, să pun ceva bani deoparte să schimbăm cât mai repede acoperișul de la târlă, să tratăm fagul cel mare, să fac ordine în fotografiile împrăștiate fără noimă prin sute de cd-uri. Să îmi sun prietenii. Am uitat de traducerile care ar trebui revizuite și trim…
Comentarii
Trimiteți un comentariu