Treceți la conținutul principal

Acasa lui Mihnea


Romania lui Mihnea. Ceramica

Mihnea are dreptate atunci cand simte ca el poate fi fericit doar in Romania. Romania e casa lui. Inainte de Craciun, cand faceam piese de ceramica pentru cadouri, el a facut Romania din ceramica. A facut-o zambitoare si blanda. S-a semnat pe Dunare (cu Dunare).
Romania lui Mihnea are un singur oras si o singura limba. Un singur dialect, un singur miros, un singur peisaj. Orasul lui e Gura Humorului (nu i-a mai incaput genitivul) iar in acest oras se inghesuie toti Bucurestii si Clujurile si Iasii, aici sunt Casele Poporului si Dealul Mitropolii, Biserica Neagra si Alba, aici a construit Decebalul lui Sarmisegetuza, aici a inceput istoria si aici a gandit Ganditorul lumea de la Hamangia. 
Iar limba romana a lui Mihnea e dialectul cel bland al Bucovinei. Mirosul de brad, obcina, raul Moldova: acestea sunt coordonatele sufletului sau. La poalele obcinelor lui Mihnea curg si Oltul si Milcovul, si toti Carpatii se ingramadesc de-a lungul raului din Arinis. 
Eram in Granada cand facea Mihnea aceasta harta si vazand-o am stiut ca Mihnea trebuie sa se intoarca in Romania, acasa la el. In Romania lui verde si desteapta, mandra si autentica. Romania de la Gura Humorului.
Si Mihnea are dreptate. 
Romania fiecaruia e acasa la el. Si daca vrem sa facem Romania frumoasa, trebuie sa ne dam fiecare casele cu var, sa ne primenim pe noi si laitele, si dosurile caselor si dupa casa sa smulgem buruienile si brusturii, sa plantam copaci, multi copaci, copaci darzi si drepti, sa ne facem drum pana la poarta si carare in fata portii. Fiecare dintre noi. In casa fiecaruia. 
Sa avem fiecare Romania lui zambitoare cu un singur oras si un singur dialect si o singura istorie.

Va imbratisez din Romania lui Mihnea. Din Romania mea!!!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela. Zidul plângerii mele

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela, ea nu știe, doar eu, cu ajutorul lui Alladin, am dibuit-o ascunsă după niște ochelari de soare, neschimbată după ani, Mihaela a apărut în viața mea nu știu exact de unde, mi-a pus o ordine esențială în viață, în viitor, și a dispărut pentru, iată! 23 de ani. Mă mai gândeam din când în când la ea, nu știu de ce toți cei din Teatrul Pod îi spuneau Veri, mă întrebam ce o mai fi făcând, pe unde o mai fi cântând, sau ce știu eu, jucând teatru, Mihaela are o voce care nu e de pe pământul ăsta, e o voce de pe un fel de stea de unde izvorăște muzica, sau dintr-un echilibru cosmic exact cum îl descriau grecii, pe care doar ea l-a găsit și de acolo își ia un fel de liniște care reușește să ți-o transmită pe toată, vocea Mihaelei nu ajunge în timpane ca toate vocile, ci undeva unde se fac zilele și nopțile vieții tale, nu am mai ascultat-o de 19 ani, știu exact pentru că eu eram mamă de fată mică, și, ca orice casnică și gospodină la  cratiță, îmi creșteam bebelu…

Lucian. Și Cojocar. Și Constantin

Nici o poveste. Mercedes- Beatrice Birzescu- Titeica

Nu prea învăț nimic de la viața mea. Îmi place de o bucată de timp să fiu leneșă și să ignor. Să amân. Să nu fac nimic.Sau, dimpotrivă să vreau să mă sufoc dacă nu fac lucruri. Doamne, și câtă treabă am de făcut. Nu aveți idee. Să termin camera lui Mihnea, acum că am schimbat parchetul, să schimb cât mai repede mobila din sufragerie că nu o mai pot suporta, să repar globurile de la roata asta care ține loc de lustră, poate schimb și geamul de la bucătărie, pentru că m-am zgârcit anul trecut, să îmi iau bicicletă, motocicletă și mașină, să termin de cusut tot coșul de haine care trebuie modificate. Nu mai pomenesc de trebile profesionale, să termin cele trei articole începute, să editez volumul congresului, să mă apuc de scris cursul, să pun ceva bani deoparte să schimbăm cât mai repede acoperișul de la târlă, să tratăm fagul cel mare, să fac ordine în fotografiile împrăștiate fără noimă prin sute de cd-uri. Să îmi sun prietenii. Am uitat de traducerile care ar trebui revizuite și trim…