Treceți la conținutul principal

Soledad...

Nu îmi place să fiu singură. Şi nu am fost niciodată, nu am ştiut niciodată cum e să asculţi tăcerea propriilor tale gânduri, sau goana lor turbată. Întotdeauna înconjurată de lume, de sunete, de gălăgii şi de zvonuri. Nu am stat niciodată mai mult de câteva ore singură, mi se părea cu neputinţă să supravieţuiesc. Şi nici nu aveam cum să îmi dau seama..., veneau copiii şi singurătatea devenea imposibilă, inutilă, inexistentă.
Acum sunt singură şi mă aud gândind, mă aud tuşind, mă aud... Sunt zgomotoasă şi dezordonată. Observ asta acum, când sunt nevoită să mă suport şi să mă ascult, să mă văd şi să mă... iubesc în ultimă instanţă. Îmi vine greu să fac toate astea. Îmi e greu să mă întovărăşesc zile în şir. De aceea am ajuns la o înţelegere: continui să mă ignor şi să mă ocup cu altele, să alerg acum mai mult, să îmi rămână cât mai puţin timp cu mine. Nu mă iau în seamă, pentru că tot ce am a-mi spune, deja ştiu.

Am fost în vacanţa asta în munţi şi la mare. În Alpujarras, versantul de sud al Sierrei Nevada, au aruncat zeii arabi un pumn de sate albe pierdute printre faldurile muntelui, sub cer şi dincolo de mare. În zilele cu soare şi cu pronie cereasca se poate vedea de acolo de sus, MAREA, şi dincolo de ea munţii Marocului.

Sunt sate înşirate ca pe aţă, perle albe, adunate în palmă, pitite şi cochete, cu străzi înguste şi piezişe. Între ele, nesfârşite livezi de migdali, care, acum că erau înfloriţi, păreau buchete de mireasă căzute din cer.

Acolo sus, într-unul dintre sate am întâlnit un om şi l-am întrebat:
- Câţi locuitori are satul acesta?
- Unul, îmi răspunde.
- Cum unul? O singură persoană?
- Da. Eu.

Nu îmi venea să cred. Cum poate cineva să trăiască singur într-un sat. E ca şi cum ai trăi singur pe lume. Îmi era şi frică să îl întreb cum e să trăieşti singur. Şi totuşi:
- Cum e să trăieşti singur? singur într-un sat întreg.
- Eu îi salut pe toţi: când trec pe lângă poarta lui Antonio îl întreb ce mai face, cum o mai duce, deşi Antonio a murit acum vreo 15 ani. Îl întreb şi ce mai face soţia lui, Juana, care a murit anul trecut. Şi tot aşa, când trec prin faţa caselor îi salut pe cei care s-au dus, pentru că eu cred că, din când în când mai dau pe acasă, să mai vadă cum stau lucrurile. În unele case nu a intrat nimeni, de ani de zile, de când s-au stins, după înmormântare am intrat eu şi am spălat vasele.
Satul are doar 32 de case. Numai casa lui Manolo era lipită de casa lui frate-su, Gustavo. Că dacă ar fi fost separată, ar fi fost 33. Iar eu, în fiecare zi, mă plimb prin sat, merg până la biserică şi îi salut pe toţi: cu copii, cu nepoţi. Unii nepoţi sunt pe la oraş, pe la Madrid, pe la Malaga, vin rar pe aici, ca să mai vadă de casă, să mai ia vreun lucru, vreo amintire. Nu vin să locuiască aici. Zic că e prea pustiu. Pentru noi nu era pustiu. Pentru noi era satul nostru şi era cel mai frumos. În fiecare an, primăvara, vopseam casele în alb. Acum nu o mai vopsesc nici pe a mea. Dacă toate celelalte sunt rămase în paragină...
- Nu-mi vine să cred că staţi singur aici. Ce e singurătatea pentru Dumneavoastră?
- Sunetul paşilor mei pe stradă. Asta e singurăatatea. Când merg pe drum şi nu aud decât paşii mei. Când aud numai gândurile mele. Aş vrea să mă plimb prin sat cu cineva, să aud cum sună şi alţi paşi. Să aud cum sună şi alte gânduri.

Am mers alături de el. Am traversat satul, am numărat cele 32 de case, cu casa lui Manolo: 33. La întoarcere i-a salutat pe toţi. Semăna cu o slujbă de pomenire. O listă de nume care aveau semnificaţie şi poveste numai pentru el.
Aş vrea să mă întorc şi să îl ascult. Am impresia că aş putea recupera înţelepciunea bunicilor mei pe care am lăsat-o să se risipească din inconştienţa frumoşilor ani în care ţi se pare că nu poţi pierde timpul pentru că ai de mutat vreo 3 munţi din loc. Acum am timp, o să mă întorc să ascult poveştile lui Manolo, a lui Gustavo, a lui Antonio şi Juana...


























Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela. Zidul plângerii mele

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela, ea nu știe, doar eu, cu ajutorul lui Alladin, am dibuit-o ascunsă după niște ochelari de soare, neschimbată după ani, Mihaela a apărut în viața mea nu știu exact de unde, mi-a pus o ordine esențială în viață, în viitor, și a dispărut pentru, iată! 23 de ani. Mă mai gândeam din când în când la ea, nu știu de ce toți cei din Teatrul Pod îi spuneau Veri, mă întrebam ce o mai fi făcând, pe unde o mai fi cântând, sau ce știu eu, jucând teatru, Mihaela are o voce care nu e de pe pământul ăsta, e o voce de pe un fel de stea de unde izvorăște muzica, sau dintr-un echilibru cosmic exact cum îl descriau grecii, pe care doar ea l-a găsit și de acolo își ia un fel de liniște care reușește să ți-o transmită pe toată, vocea Mihaelei nu ajunge în timpane ca toate vocile, ci undeva unde se fac zilele și nopțile vieții tale, nu am mai ascultat-o de 19 ani, știu exact pentru că eu eram mamă de fată mică, și, ca orice casnică și gospodină la  cratiță, îmi creșteam bebelu…

Lucian. Și Cojocar. Și Constantin

Nici o poveste. Mercedes- Beatrice Birzescu- Titeica

Nu prea învăț nimic de la viața mea. Îmi place de o bucată de timp să fiu leneșă și să ignor. Să amân. Să nu fac nimic.Sau, dimpotrivă să vreau să mă sufoc dacă nu fac lucruri. Doamne, și câtă treabă am de făcut. Nu aveți idee. Să termin camera lui Mihnea, acum că am schimbat parchetul, să schimb cât mai repede mobila din sufragerie că nu o mai pot suporta, să repar globurile de la roata asta care ține loc de lustră, poate schimb și geamul de la bucătărie, pentru că m-am zgârcit anul trecut, să îmi iau bicicletă, motocicletă și mașină, să termin de cusut tot coșul de haine care trebuie modificate. Nu mai pomenesc de trebile profesionale, să termin cele trei articole începute, să editez volumul congresului, să mă apuc de scris cursul, să pun ceva bani deoparte să schimbăm cât mai repede acoperișul de la târlă, să tratăm fagul cel mare, să fac ordine în fotografiile împrăștiate fără noimă prin sute de cd-uri. Să îmi sun prietenii. Am uitat de traducerile care ar trebui revizuite și trim…