Treceți la conținutul principal

Şi tot Dublin



Nu am terminat de spus totul despre Dublin. Şi nici toate fotografiile care merită văzute nu vi le-am arătat.

Și apoi, nici prea tare nu îmi place să mă laud, drept e că nu mă deranjează prea tare cînd mă laudă prietenii și nici cînd mă înjură dușmanii (asta ca să dau o notă manelistă subiectelor prea serioase lansate spre dezbatere pînă acum).

Numai că prea am fost lipsită de astîmpăr și pentru că am trăit zile frumoase acolo, trec peste toate și scriu. Din nou despre Dublin.

Sper să nu mă repet cînd spun că la Dublin am avut revelaţie peste revelaţie. Mie mi s-a părut un Humor mai mare, cu oameni mai serioşi, mai ai naibii, uneori mai defecţi, oricum mai cumplit de originali. Altminteri, un fel de humoreni... Curajoşi, bine marketizaţi cu oile lor şi cu trifoiul aducător de toate cele bune, cu un piticot care cară o comoară mai mare decît el, cu picătura lor de bere Guiness pe care o iei cu tine ca pe sfintele moaşte. Cu ceasurile lor tăcute, cu uşile lor trăsnite pe care le promovează ca pe o mare descoperire. Dar şi cu marii lor ciudaţi, cu autorii lor care au schimbat faţa literaturii cu lumile lor năstruşnice, absurde pe alocuri, inexplicabile, ilogice, smintite, fantasmagorice. Cu un scriitor extravagant care l-a luat pe Vlad Dracul şi l-a mascat în vampir de nu îl mai recunoaşte nici istoria României decît cu mare greutate, l-a luat dracul pe Vlad şi s-a trezit un personaj celebrisim, teribil, înspăimîntător şi extravagant, aproape atrăgător într-un mod la fel de paradoxal precum prea seriosul său autor.

Îmi amintesc şi îmi aleargă iepuri mici pe sub piele, vorba cîntecului, cum Revoluţia ne-a adus tuturor şi Nothing Compares 2 U, şi cîntăreaţa cheală, teribil de frumoasă care nu putea fi decît din Irlanda. Pentru mine Revoluţia română în dimensiunea ei acustică a rămas imnul deşteptător şi melodia lui Sinead O'Connor. Terminam facultatea şi mă îmbătam mai tîrziu cu Cranberries, alţi irlandezi fastuoşi în exprimare; că nu am fost suficient de curajoasă să mă îmbăt cu ceva mai consistent.

Dublin..., nu am vrut să îl iubesc, dar mi s-a strecurat pe sub piele şi rămîne acolo, şoptind din cînd în cînd genialităţi combinate cu măscări, la fel de cuceritoare ambele...

http://www.youtube.com/watch?v=iUiTQvT0W_0

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela. Zidul plângerii mele

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela, ea nu știe, doar eu, cu ajutorul lui Alladin, am dibuit-o ascunsă după niște ochelari de soare, neschimbată după ani, Mihaela a apărut în viața mea nu știu exact de unde, mi-a pus o ordine esențială în viață, în viitor, și a dispărut pentru, iată! 23 de ani. Mă mai gândeam din când în când la ea, nu știu de ce toți cei din Teatrul Pod îi spuneau Veri, mă întrebam ce o mai fi făcând, pe unde o mai fi cântând, sau ce știu eu, jucând teatru, Mihaela are o voce care nu e de pe pământul ăsta, e o voce de pe un fel de stea de unde izvorăște muzica, sau dintr-un echilibru cosmic exact cum îl descriau grecii, pe care doar ea l-a găsit și de acolo își ia un fel de liniște care reușește să ți-o transmită pe toată, vocea Mihaelei nu ajunge în timpane ca toate vocile, ci undeva unde se fac zilele și nopțile vieții tale, nu am mai ascultat-o de 19 ani, știu exact pentru că eu eram mamă de fată mică, și, ca orice casnică și gospodină la  cratiță, îmi creșteam bebelu…

Nici o poveste. Mercedes- Beatrice Birzescu- Titeica

Nu prea învăț nimic de la viața mea. Îmi place de o bucată de timp să fiu leneșă și să ignor. Să amân. Să nu fac nimic.Sau, dimpotrivă să vreau să mă sufoc dacă nu fac lucruri. Doamne, și câtă treabă am de făcut. Nu aveți idee. Să termin camera lui Mihnea, acum că am schimbat parchetul, să schimb cât mai repede mobila din sufragerie că nu o mai pot suporta, să repar globurile de la roata asta care ține loc de lustră, poate schimb și geamul de la bucătărie, pentru că m-am zgârcit anul trecut, să îmi iau bicicletă, motocicletă și mașină, să termin de cusut tot coșul de haine care trebuie modificate. Nu mai pomenesc de trebile profesionale, să termin cele trei articole începute, să editez volumul congresului, să mă apuc de scris cursul, să pun ceva bani deoparte să schimbăm cât mai repede acoperișul de la târlă, să tratăm fagul cel mare, să fac ordine în fotografiile împrăștiate fără noimă prin sute de cd-uri. Să îmi sun prietenii. Am uitat de traducerile care ar trebui revizuite și trim…

Lucian. Și Cojocar. Și Constantin