Treceți la conținutul principal

Invitație


Între noi și cer sunt mii de culori și imagini. Între noi și ceilalți oameni sunt mii de povești. Poveștile pot vei înspre noi prin cărți, prin filme, prin muzică sau prin fotografii.

Fotoclubul din Gura Humorului a existat în mintea, inima și … literatura oamenilor locului cu mult înainte ca cei mai mulți dintre membrii lui de astăzi să se fi născut. Un fotoclub pe care unii l-au visat, alții l-au numit, alții i-au dat un nume, și un re-nume. Un fotoclub care se leagă prin sute de rădăcini și de aparatele de fotografiat SMENA, ZENIT, LIUBITELI, ZORKI, de minunatele aparate PRACTIKA, de FLEXARET, aparatul minune pe care îl avea Lucian Năsulea; de filmele Azo Mureș, Agfa, Orwo, care ocupau frigiderele pasionaților de fotografie.

Fotoclubul de astăzi se re-prezintă la umbra Mărului de pe Runc, devenit personaj de poveste, un copac solitar și bătrân, vechi de când lumea, chinuit de vânturile cerului și anii pământului. Cu toții l-am văzut conturându-se pe oglinda cerului, pe norii-acoperiș, crescând hotărât din pământul rotund al Vârfului Toaca. Un copac mic și încăpățânat, martor tăcut și înțelept al celor trecute și prezente, al tumultului orașului. Spectator privilegiat al dansului apusurilor și răsăriturilor. Credem că Mărul de pe Runc s-a născut în timpul unui apus miraculos, asemenea celui care tronează pe afișul vernisajului nostru de astăzi. L-am văzut pe Mărul acesta și de aproape, atunci când, în copilărie, căutam fragi sau pipingi, sau atunci când alergam prin iarbă înaltă. L-or fi văzut și alți oameni frumoși, veniți la coasă vara și după lemne iarna, oameni trudiți și senini, care duc imaginea Mărului în sufletele lor, tot un fel de fotografie semeață.

Acum Fotoclubul Mărul își are primul versinaj, după multe dimineți și multe seri petrecute acolo sus, pe Runc, cu aparate digitale sofisticate, cele prin care ne trecem emoțiile dintr-o istorie în alta, dintr-o poveste în alta, dintr-o generație în alta.

Vă invităm cu drag la vernisajul primei expoziții anuale a Fotoclubului Mărul - sâmbătă, 5 februarie 2011, ora 11:00, în foaierul Muzeului Obiceiurilor Populare din Bucovina - Gura Humorului.

Expoziția, înscrisă în calendarul Lunii Fotografiei în România, cuprinde 43 lucrări fotografice realizate de 12 autori humoreni.

Manifestarea se desfășoară sub Patronajul Ministerului Culturii și Patrimoniului Național și al Institutului Cultural Român București, cu sprijinul Federației Internaționale de Artă Fotografică - FIAP și al Asociației Artiștilor Fotografi din România - AAFR.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Chitara lui Lorca

Eu sunt îndrăgostită de Granada, unde... oare cu ce să încep? cu Isabela Catolica copleșită de Alhambra, cu Columb care pleacă spre India lui tot din Granada, în timp ce ultimul rege maur, Boabdil, pleca și lua cu el un adevărat imperiu cultural, pe care Europa l-a pierdut iremediabil, despre Facultatea mea unde Lorca își juca piesele de teatru, sau terasa hotelului din fața facultății, unde Lorca și-a dormit ultimele două nopți, lăsând în urma lui o durere pe care fiecare granadin o duce cu evlavie, din tată în fiică, asta ca să mai schimbăm un pic formulările, tot așa cum pe Lorca îl plâng țiganii din Sacromonte acolo unde s-a născut flamencoul, și unde poate că Lorca a învățat să cânte la chitara lui, care prin jocuri fantastice ale destinului, a ajuns în brațele lui Pepe, fratele cel mai mare al mamei lui Antonio Banderas, cel care a crescut-o, de fapt, pe ultima născută a familiei, cea de-a șaisprezecea!, singurul membru al familiei care nu a ajuns să își cunoască mama, dar uite ...

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela. Zidul plângerii mele

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela, ea nu știe, doar eu, cu ajutorul lui Alladin, am dibuit-o ascunsă după niște ochelari de soare, neschimbată după ani, Mihaela a apărut în viața mea nu știu exact de unde, mi-a pus o ordine esențială în viață, în viitor, și a dispărut pentru, iată! 23 de ani. Mă mai gândeam din când în când la ea, nu știu de ce toți cei din Teatrul Pod îi spuneau Veri, mă întrebam ce o mai fi făcând, pe unde o mai fi cântând, sau ce știu eu, jucând teatru, Mihaela are o voce care nu e de pe pământul ăsta, e o voce de pe un fel de stea de unde izvorăște muzica, sau dintr-un echilibru cosmic exact cum îl descriau grecii, pe care doar ea l-a găsit și de acolo își ia un fel de liniște care reușește să ți-o transmită pe toată, vocea Mihaelei nu ajunge în timpane ca toate vocile, ci undeva unde se fac zilele și nopțile vieții tale, nu am mai ascultat-o de 19 ani, știu exact pentru că eu eram mamă de fată mică, și, ca orice casnică și gospodină la  cratiță, îmi creșteam beb...

Pe schiuri, la Humor

Despre copilăria mea , sau Despre Rață și visul lui, sau Despre un primar și jumătate aflat la un mandat şi jumătate, sau Despre dreptul individului de a visa și dreptul istoriei de a-i distruge visul, sau Despre istoria ca recompensă și ca răsfăț foto: Ovidiu Șancariuc , așteptînd La Mesteceni acest asfințit Gura Humorului este un oraș mic, pitit printre coline și obcini, la răscruce de cărări către mănăstiri celebrisime. Uitat sus pe hartă, plin de orgolii neînțelese de nimeni, orașul meu a avut dintotdeauna energii absolut impresionante. Că oriunde m-aș afla rămîn om al locului meu de origine e pe jumătate adevărat. Pentru că adevărul întreg este că niciodată nu m-am simțit mai humorean decît acum, cînd trăiesc într-un Alicante mediteranean, cu mandarini plini de rod în decembrie, cu portocali plini de floare în februarie; cînd văd la știrile în limba spaniolă (catalană, pe alocuri) că sudul României e înghițit de zăpezi și viscole; cînd e inutil să îmi mai cumpăr cizme, din moment ...