Treceți la conținutul principal

Viva la Vida, no matter what

De nimic nu mai am timp. Nici de timpul meu nu mai am timp. Nici de cuvintele mele, nici de gîndurile mele. Şi totuşi, în spatele tuturor foielilor zilnice, eficiente sau nu, întotdeauna, credeţi-mă pe cuvînt, întotdeauna, energia vitală pe care o simt curgînd în spume pe lîngă şi prin mine. Uneori ca un torent, alteori ca un izvor plin de nefăcute şmecherii, dar gîndite toate, acum în plină revărsare şi recucerire de albii. Mă las uneori plutind în speranţa că voi supravieţui. Şi atît. Nu am nici vîsle, nici busolă, nici mersul stelelor nu îl ştiu. Ştiu numai că primăvara stă pitită sub zăpezi şi sub termometre arătînd albastru şi că îndată va irumpe şi mă va tulbura bezmetică, iar eu voi hali pantagruelic viaţa verde care foşneşte. În jurul meu atîtea poveşti vor muri uitate, nepovestite, tragice, doar pentru că eu nu am acum timp. Ascultaţi primăvara. Cînd o să vină o să îi spun să vă aducă toate cuvintele pe care le tac eu acum... Ascultaţi-o, înfulecaţi-o, digeraţi-o, înconstipaţi-vă (ca să zic aşa) cu energii vitale, cu poveşti pe care dacă nu le ascultaţi voi, o să moară la primăvara care vine! Gîndiţi-vă că în timp ce vă isterizează istoria, lîngă voi sînt oameni mici care merg pentru prima dată şi pornesc să cucerească pămîntul cu pasul lor nesigur, alţii care vorbesc pentru prima dată (ciudat că mergem înainte să vorbim, semn că mersul e mai importnat decît delirul verbal), alţii care se îndrăgostesc pentru prima dată, alţii care se nasc pentru prima dată, alţii care se nasc pentru a doua oară. Toate aceste sentimente de lîngă voi, generează energii esenţiale. Contaminaţi-vă cu ele!

http://www.youtube.com/watch?v=dvgZkm1xWPE

Şi eu care nu aveam timp...
Adin!

Comentarii

  1. Valeriu30 martie 2010 la 19:46

    Sa stii ca videoclipul nu e valabil in romania... Cica e propietatea lu' EMI si aici nu pupam asa ceva... Asa ca zi matale in clar cine era acolo si ce trebuia sa cante, si-l cautam pe alte surse :)
    Pup

    RăspundețiȘtergere
  2. Oana Ursache Râșcanu30 martie 2010 la 23:50

    Coldplay, Viva la Vida

    RăspundețiȘtergere
  3. Adin27 aprilie 2010 la 13:59

    This song is about letting go somebody you don't want to let go of... could be a father, could be a lover, could be a child, could be a friend:

    http://www.youtube.com/watch?v=mwMdO3HK_ws

    Sa-ti faci timp, ca vine-o vreme.

    Love, adin

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela. Zidul plângerii mele

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela, ea nu știe, doar eu, cu ajutorul lui Alladin, am dibuit-o ascunsă după niște ochelari de soare, neschimbată după ani, Mihaela a apărut în viața mea nu știu exact de unde, mi-a pus o ordine esențială în viață, în viitor, și a dispărut pentru, iată! 23 de ani. Mă mai gândeam din când în când la ea, nu știu de ce toți cei din Teatrul Pod îi spuneau Veri, mă întrebam ce o mai fi făcând, pe unde o mai fi cântând, sau ce știu eu, jucând teatru, Mihaela are o voce care nu e de pe pământul ăsta, e o voce de pe un fel de stea de unde izvorăște muzica, sau dintr-un echilibru cosmic exact cum îl descriau grecii, pe care doar ea l-a găsit și de acolo își ia un fel de liniște care reușește să ți-o transmită pe toată, vocea Mihaelei nu ajunge în timpane ca toate vocile, ci undeva unde se fac zilele și nopțile vieții tale, nu am mai ascultat-o de 19 ani, știu exact pentru că eu eram mamă de fată mică, și, ca orice casnică și gospodină la  cratiță, îmi creșteam beb...
Un comentariu
Citiți mai multe

Chitara lui Lorca

Eu sunt îndrăgostită de Granada, unde... oare cu ce să încep? cu Isabela Catolica copleșită de Alhambra, cu Columb care pleacă spre India lui tot din Granada, în timp ce ultimul rege maur, Boabdil, pleca și lua cu el un adevărat imperiu cultural, pe care Europa l-a pierdut iremediabil, despre Facultatea mea unde Lorca își juca piesele de teatru, sau terasa hotelului din fața facultății, unde Lorca și-a dormit ultimele două nopți, lăsând în urma lui o durere pe care fiecare granadin o duce cu evlavie, din tată în fiică, asta ca să mai schimbăm un pic formulările, tot așa cum pe Lorca îl plâng țiganii din Sacromonte acolo unde s-a născut flamencoul, și unde poate că Lorca a învățat să cânte la chitara lui, care prin jocuri fantastice ale destinului, a ajuns în brațele lui Pepe, fratele cel mai mare al mamei lui Antonio Banderas, cel care a crescut-o, de fapt, pe ultima născută a familiei, cea de-a șaisprezecea!, singurul membru al familiei care nu a ajuns să își cunoască mama, dar uite ...
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Pe schiuri, la Humor

Despre copilăria mea , sau Despre Rață și visul lui, sau Despre un primar și jumătate aflat la un mandat şi jumătate, sau Despre dreptul individului de a visa și dreptul istoriei de a-i distruge visul, sau Despre istoria ca recompensă și ca răsfăț foto: Ovidiu Șancariuc , așteptînd La Mesteceni acest asfințit Gura Humorului este un oraș mic, pitit printre coline și obcini, la răscruce de cărări către mănăstiri celebrisime. Uitat sus pe hartă, plin de orgolii neînțelese de nimeni, orașul meu a avut dintotdeauna energii absolut impresionante. Că oriunde m-aș afla rămîn om al locului meu de origine e pe jumătate adevărat. Pentru că adevărul întreg este că niciodată nu m-am simțit mai humorean decît acum, cînd trăiesc într-un Alicante mediteranean, cu mandarini plini de rod în decembrie, cu portocali plini de floare în februarie; cînd văd la știrile în limba spaniolă (catalană, pe alocuri) că sudul României e înghițit de zăpezi și viscole; cînd e inutil să îmi mai cumpăr cizme, din moment ...
16 comentarii
Citiți mai multe