¡Viva la vida!

Şi pentru că am câteva zile de când mă tot apropii de Cioran, pentru care vrem să organizăm la Granada câteva zile în care să-l scoatem din uitare..., sau din neştire..., arunc şi eu două vorbe la întâmplare, două vorbe de-ale lui: "Citeşte zi şi noapte, rătăcind prin spaima veacului, şi nu uita că lectura suplineşte oricând opiul. Cărţile trebuie înghiţite ca prafurile adormitoare. Nimeni nu citeşte pentru a şti, ci pentru a uita."

Dragii mei, Știu! Știu tot ce vreți să îmi spuneți, că ar fi trebuit să scriu până acum, că nu se poate păstra un blog cu perioade atât de lungi de tăcere, că trebuie să vă spun ce fac și cum m-a primit Spania, dacă m-a primit, sau, dimpotrivă a făcut intoleranță la mine și m-a respins ca pe un corp străin. Din prima spun că Spania nu are anticopri pentru mine (aşa cum aveam eu pentru ea cu ceva timp în urmă) Dar voi nu știți! Nu știți cât de imposibil și irațional de imposibil mi-a fost să scriu. Nici acum nu îmi curg cuvintele ca alte dăți. Mă încăpățânez eu, pentru că îmi doresc să vă povestesc Granada asta, pentru că vreau să termin povestea Dianei, să scriu a doua parte a Jurnalului meu de căpșunar intelectual, acum că a apărut deja unul la editura Polirom cu exact titlul ăsta, și atunci înghesui cuvintele unele în altele și ele ies cu duiumul, dau buzna înghesuite, nu au loc și de aceea nu se rânduiesc așa cum se cuvine. Voi nu știți cum e să te doară o abstracție. Aproape că mă ...

Simona SORA | biograffiti Ángeles, triunfo y elegía Fără îndoială, evenimentul extraordinar al recentei prezenţe româneşti ca ţară invitată de onoare la ultimul Tîrg Internaţional de Carte LIBER de la Madrid a fost concertul susţinut de Jordi Savall şi grupul instrumental Hespèrion XXI. Printre excelente conferinţe (cea a profesoarei Eugenia Popeangă Chelaru de la Complutense despre ecourile tradiţiei evreieşti în cultura română modernă sau cea a istoricului Ştefan Lemny despre „saga Cantemireştilor“), expoziţii, proiecţii de film, mese rotunde, librării temporare şi standuri excepţionale – concertul lui Jordi Savall centrat pe muzica lui Dimitrie Cantemir (în dialog cu alte tradiţii) a fost climaxul. Nu întîmplător muzicianul de geniu care este Jordi Savall, redescoperitorul unui repertoriu muzical uitat, îngropat sub zgomotele actualităţii, a propus invitaţior români şi spanioli de la Madrid cîteva adaptări rare inspirate din ceea ce s-a numit Cartea ştiinţei muzicale (Kitâb-ül ilm-i...

Nu am putut dormi noaptea trecută. Nu pot în general dormi de când am ajuns aici. Stau cu gura căscată, cu ochii căscați cu urechile căscate ca să prind tot Sau poate că așteptam ploaia asta care cade acum, semn că s-a terminat vara, s-au terminat zilele moi și calme și începe iarna granadină, cu multă ploaie și cu un frig care coboară de pe culmile munților înspre râul Darro și înspre Alhambra. Cum aș putea dormi? Cum ar putea dormi pământul veștejit și uscat de vânturi, crăpat de secetă atunci când încep ploile și când încep să forfăie în el toate semințele care vor să iasă verzi și să cucerească lumea, să cunoască soarele? Cum aș putea dormi când pe dealul din fața casei noastre este Sacromonte, cartierul țigănesc de unde curg șiroaie de cântec de chitară și de pași de dans? Cum aș putea dormi aici, în coasta Albaicin-ului, cartierul alb și mut, alambicat și complicat, care privește Alhambra din fața lui ca pe o soră nobilă și prețioasă, dar între Alhambra și Albaicin este o relație...

Sunt în Spania cu toate visele mele și cu toate dorurile mele. Locuiesc împreună cu tot acest bagaj care are prostul obicei de a-și modifica dimensiunile, de a crește până la nori pentru ca mai apoi să devină aproape de negăsit prin casă. Îmi place casa mea din Spania, și o să îmi placă și mai mult apartamentul de jos, care are și ”patio”, o mică grădiniță interioară care dacă s-ar respecta cu adevărat ar trebui să aibă și fântână. Acest patio nu are fântână, va avea însă un vas de lut uriaș în care am pus măsline la murat, câteva plante pe care o să le iau de la reduceri când o să vină prima ploaie mai consistentă, o să aibă cărări știute numai de Iepure și un canar care să îi țină tovărășie. Astăzi am alergat toată ziua între culorile în care îmi imaginam că vom vopsi salonul de jos (pentru că am primit acordul proprietarului să facem ce vrem cu pereții), între culorile deloc triste ale toamnei granadine, alergam să îi cumpăr Sânzienei cărbunii pentru desen, la primărie să mă fac cet...

Caut prin mailul care s-a îngreunat simțitor, stă să fete, fac ordine, arunc, păstrez, ordonez. Citesc mailuri pe care le-am scris cândva de parcă ar fi scrise de către altcineva. Îl salvez de la uitare pe acesta, i-l iau Otiliei pentru a i-l mai dărui încă o dată, și adaug lângă ea, la destinatar, o mulțime de alți studenți care mi-au înfrumusețat, îmbogățit, înnobilat viața mai mult decât își vor imagina ei vreodată. Am avut norocul unor întâlniri excepționale. Multe dintre ele în sălile de curs, când în valsul pe care îl dansam intrau prea mulți studenți și rămânea orchestra mută de uimire văzând că ne apucăm de dansat horă și nu valț vienez. Din acest joc am învățat multe, discuțiile cu ei m-au făcut ceea ce sunt astăzi, multe idei și opinii le datorez pentru că au reușit să construiască discuții atât de înalte, au reușit să gândească și să transmită atâtea și atâtea cuvinte mari și doruri mari, ei poate că nu știu că eu le păstrez pe toate, le duc cu mine, toate minutele, toate vo...

Sau România din Spania Toată săptămâna trecută România a stat cu nasul pe sus la Madrid. A arătat cărți și autori, a prezentat traducători cu nume spaniol sau cu nume românesc, a invadat cu deșteptăciuni publicul madrilen, uite că și noi putem, ne-am lăsat provincialismul acasă, ne batem cu pumnul în piept, am venit cu toți cărtăreștii noștri, pe câțiva vi i-am și tradus tot noi, ca să îi aveți aproape, să ne cunoașteți, să dați și o mentalitate și o cultură mare femeii care vă spală și vă calcă hainele, cele care fac curățenie prin case, celor care vă culeg căpșunile, bărbaților care v-au construit casele, sau v-au înlocuti țevile ruginite, sau celor care fură sau fac alte blestemății, uite, asta e limba lor, asta e cultura lor, cultura acestor români de cele mai multe ori cu mult bun simț, acestor oameni smulși de sărăcie de lângă casele lor, acestor oameni cărora le e rușine că sunt români și spun că sunt din est (am cunoscut o chelneriță care mi-a mărturisit că spune că e poloncă, ...

Mie nu îmi place Cărtărescu. Îmi era indiferent (chiar dacă m-am declarat de acord cu afirmația că Nostalgia este cel mai bun roman al României contemporane) până să îi citesc jurnalul, și până să mă adâncesc în Orbitor . Și cum am înțeles că pur și simplu eu ca cititor aparține pur și simplu unei lumi distincte, am început să îi ignor prezența, până când, în aeroporul din Valencia, într-un chioșc de presă puțin populat de cărți, Cărturescu era prezent, cum altfel, cu dubitațiile sale cu privire la iubitul femeilor. Mi-a crescut atunci brusc respectul față de țară și m-am mândrit cu autorul reprezentativ al țărișoarei, așa cum te mândrești cu un vecin cu care nu te-ai înțeles niciodată prea bine, dar care poartă un mesaj care - vrei nu vrei - până la urmă te reprezintă. Și înveți să te obișnuiești cu distanța dintre tine și el și să o consideri un fel de apropiere, o apropiere foarte perversă și tainică, dintre cititor și non-autorul lui. La urma urmei, orice astfel de relație e mai c...

Sunt la Madrid. Madridul, orașul cu poezii lipite în metrou..., așa mi-l voi aminti: prea mare și cu poezii lipite în metrou. De pildă, Varșovia mi-a rămas în minte ca orașul în care cântă băncile muzica tristă a lui Chopin, bănci de marmură neagră, iar Dublin mi s-a lipit de inimă cu rigoarea unui ceasornicar din secolul trecut, ca fiind un oraș zărghit, imprevizibil, fierbinte dincolo de zidurile reci cu care te primește și te înconjoară. Am plecat din Granada pentru târgul de carte la care România era invitată de onoare. Și pentru că nu-mi puteam lăsa țara de izbeliște am traversat jumătate de peninsulă și am dat buzna aproape neinvitată la evenimentul pus la cale de ICR. Am venit ca să fiu aspră și să mă conving de faptul că orice idee bună sfârșește prin a se morfoli sau fâsâi în lungul drum al visului către faptă. Eram convinsă că voi avea parte de încă o șmechereală politicioasă și simandicoasă. Așa, dintr-un dor de Horia (Horia și nu Horia-Roman), parcă nu credeam că o să fie...