Treceți la conținutul principal

Mis agradecimientos

En primer lugar quiero expresar mi satisfacción y mi orgullo por estar compartiendo esta mesa y este acto de presentación. Pero como rumana y como universitaria, como lectora y profesora visitante en la Universidad de Granada para mi también es una grande responsabilidad y un gran reto poner en marcha la vida de este lectorado. Pero no solo la responsabilidad, sino mi sueño de poder contribuir con mi pequeña aportación a la divulgación de la cultura rumana en Andalucía. Nada de esto sería posible sino fuera en primer lugar por la voluntad de la Universidad de Granada de llevar adelante este proyecto.
Quiero agradecer especialmente a nuestro señor rector, por su apoyo constante a este proyecto y su visión de la universidad como motor de la multiculturalidad y plurilingüismo.
A la Vicerrectora de relaciones internacionales, por su esfuerzo personal y la participación para hacer realidad la presencia de un lector rumano en la Universidad de Granada. Mis agradecimientos a todos los vicerrectores, decanos, la jefa del departamento de filología románica, todos mis compañeros por su acogida y respaldo durante estos dos meses de trabajo.
A mis compañeros, Enrique Nogueras, y Paloma Gracia. Ellos, como apasionados del rumano, querían que mi lengua completara las lenguas románicas que se enseñan en la Facultad de Filosofía y Letras: solo faltaba el rumano. Asi que Enrique, Paloma, va multumesc din suflet.
Especialmente quiero agradecerle a Eva Muñoz, decana de la Facultad de Traducción e Interpretación por su entusiasmo. Cada propuesta mía, aunque inicialmente pareciera irrealizable su fervor la ha hecho posible.
Pero voy a decirles una cosa que seguro que me van a entender: miren, si no fuera por mi secretaria Araceli, que hubiera sido de mi. Ella me hace la vida fácil.
Muchas veces los profesores ensimismados en nuestra investigación, o en nuestros proyectos académicos, nos olvidamos que nos debemos a nuestros alumnos, comunicarnos con ellos, no perder la referencia de que ellos son el eje central de la Universidad. Les agradezco a mis alumnos por querer aprender rumano y por hacerlo con dedicación. Después de dos meses de funcionamiento el lectorado ya tiene 60 alumnos.
Y agradecimiento también a mi país, a la autoridades diplomáticas rumanas en España, nuestra embajada y el Consulado General de Sevilla que hoy también nos acompañan en este acto. Al Instituto Cultural Rumano de Madrid, gracias directora Ioana Anghel por hacer el esfuerzo de estar hoy con nosotros, al Instituto de la Lengua Rumana de Bucarest, representado aquí por su directora, Corina Chertes y su consejera Marcela Mateescu.
Y gracias a nuestra alumna, Eliza Ratiu, por su excelente interpretación.
Y finalmente mi agradecimiento a esta tierra, a esta ciudad encantadora. Sus gentes, la poesía de sus calles, sus aromas me atrapan de tal forma que hace que corra por mis venas en poco tiempo, un sentimiento nacido en las entrañas y que me hace sentir “granaina”.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela. Zidul plângerii mele

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela, ea nu știe, doar eu, cu ajutorul lui Alladin, am dibuit-o ascunsă după niște ochelari de soare, neschimbată după ani, Mihaela a apărut în viața mea nu știu exact de unde, mi-a pus o ordine esențială în viață, în viitor, și a dispărut pentru, iată! 23 de ani. Mă mai gândeam din când în când la ea, nu știu de ce toți cei din Teatrul Pod îi spuneau Veri, mă întrebam ce o mai fi făcând, pe unde o mai fi cântând, sau ce știu eu, jucând teatru, Mihaela are o voce care nu e de pe pământul ăsta, e o voce de pe un fel de stea de unde izvorăște muzica, sau dintr-un echilibru cosmic exact cum îl descriau grecii, pe care doar ea l-a găsit și de acolo își ia un fel de liniște care reușește să ți-o transmită pe toată, vocea Mihaelei nu ajunge în timpane ca toate vocile, ci undeva unde se fac zilele și nopțile vieții tale, nu am mai ascultat-o de 19 ani, știu exact pentru că eu eram mamă de fată mică, și, ca orice casnică și gospodină la  cratiță, îmi creșteam bebelu…

Nici o poveste. Mercedes- Beatrice Birzescu- Titeica

Nu prea învăț nimic de la viața mea. Îmi place de o bucată de timp să fiu leneșă și să ignor. Să amân. Să nu fac nimic.Sau, dimpotrivă să vreau să mă sufoc dacă nu fac lucruri. Doamne, și câtă treabă am de făcut. Nu aveți idee. Să termin camera lui Mihnea, acum că am schimbat parchetul, să schimb cât mai repede mobila din sufragerie că nu o mai pot suporta, să repar globurile de la roata asta care ține loc de lustră, poate schimb și geamul de la bucătărie, pentru că m-am zgârcit anul trecut, să îmi iau bicicletă, motocicletă și mașină, să termin de cusut tot coșul de haine care trebuie modificate. Nu mai pomenesc de trebile profesionale, să termin cele trei articole începute, să editez volumul congresului, să mă apuc de scris cursul, să pun ceva bani deoparte să schimbăm cât mai repede acoperișul de la târlă, să tratăm fagul cel mare, să fac ordine în fotografiile împrăștiate fără noimă prin sute de cd-uri. Să îmi sun prietenii. Am uitat de traducerile care ar trebui revizuite și trim…

Lucian. Și Cojocar. Și Constantin