Treceți la conținutul principal

De-as avea un baiat...

De-as avea un baiet ar sti sa zboare inca dinainte sa se nasca. Si pentru ca el ar sti sa zboare, as zbura si eu cu el.
La nastere l-as lasa sa zboare. Ca sa isi aleaga un loc, un loc al lui, locul lui, de unde sa adulmece bunatatea pamantului. Sa isi dureze acolo casa, fantana, arborele. Sau daca o fi sa fie in Spania, sa scrie o carte, sa zboare cu balonul, si sa planteze un copac. Sau sa nu faca nimic din toate astea, ci sa stea ca Orfeu luminand noptile cu lira lui.
De-as avea un baiet l-as dori serios si bun la suflet. L-as invata sa deosebeasca ciupercile otravitoare de cele bune, pleava de bob, lucrurile inutile de cele obligatorii. L-as invata ca oricat de mare ar fi sufletul nostru, nu va inceta sa fie prea mic pentru a mangaia suferinta celor din jurul nostru.
De-as avea un baiet, ar cutreiera padurile, ar cutreiera marile, ar urca muntii in cautarea secretului nemuririi. Si nu il va pierde dupa ce l-a dobandit. De asta sunt sigura. Il va razbuna pe Ghilgames.
De-as avea un baiet l-as ruga sa imi cante melodia copilariei lui, pentru ca stiu ca daca as canta-o eu i-as tulbura armoniile. Am merge la schi si din telescaun ar canta doar el: Fata verde cu parul padure. Iar eu as dansa.
De-as avea un baiet l-as invata sa danseze. Muzica fara dans este precum cartile scrise intr-o limba inca nedescifrata.
De-as avea un baiet l-as asigura in fiecare seara ca oriunde as fi sunt vesnic langa el, si ca intre mama si fiu nu pot exista nici kilometri, nici ani, ci numai un zambet care ne va lega tot timpul.
De-as avea un baiet i-as povesti ca in momentul in care s-a nascut, pe mine m-a luat de mana o delfina si m-a mangaiat zambind si spunandu-mi sa nu fiu ingrijorata, ca suferinta prin care treceam eu e suferinta tuturor mamelor din lume. Am privit-o atunci mai atent si am vazut ca, intr-adevar, alaturi de ea inota un delfin micut, iar ea era deosebit de mandra. Am intors mai apoi privirea si de mana cealalta ma tinea o elefanta, iar langa ea un elefant micut se alinta de zor. I-am zambit recunoscatoare, am inchis ochii si m-am vazut de mana cu toate mamele din lumea asta, eram parte a lantului trofic matern, toate mamele care nasteau si suferinta le era stearsa de puii mici de langa ele. I-as povesti toate astea fiului meu ca, nascandu-l, am fost parte a horei de mame care tin viata pe planeta asta. As vrea ca atunci cand plec de aici sa retraiesc bucuria infinit de simpla si infinit de mare pe care am trait-o intr-un mai plin de pomi infloriti.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela. Zidul plângerii mele

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela, ea nu știe, doar eu, cu ajutorul lui Alladin, am dibuit-o ascunsă după niște ochelari de soare, neschimbată după ani, Mihaela a apărut în viața mea nu știu exact de unde, mi-a pus o ordine esențială în viață, în viitor, și a dispărut pentru, iată! 23 de ani. Mă mai gândeam din când în când la ea, nu știu de ce toți cei din Teatrul Pod îi spuneau Veri, mă întrebam ce o mai fi făcând, pe unde o mai fi cântând, sau ce știu eu, jucând teatru, Mihaela are o voce care nu e de pe pământul ăsta, e o voce de pe un fel de stea de unde izvorăște muzica, sau dintr-un echilibru cosmic exact cum îl descriau grecii, pe care doar ea l-a găsit și de acolo își ia un fel de liniște care reușește să ți-o transmită pe toată, vocea Mihaelei nu ajunge în timpane ca toate vocile, ci undeva unde se fac zilele și nopțile vieții tale, nu am mai ascultat-o de 19 ani, știu exact pentru că eu eram mamă de fată mică, și, ca orice casnică și gospodină la  cratiță, îmi creșteam beb...

Chitara lui Lorca

Eu sunt îndrăgostită de Granada, unde... oare cu ce să încep? cu Isabela Catolica copleșită de Alhambra, cu Columb care pleacă spre India lui tot din Granada, în timp ce ultimul rege maur, Boabdil, pleca și lua cu el un adevărat imperiu cultural, pe care Europa l-a pierdut iremediabil, despre Facultatea mea unde Lorca își juca piesele de teatru, sau terasa hotelului din fața facultății, unde Lorca și-a dormit ultimele două nopți, lăsând în urma lui o durere pe care fiecare granadin o duce cu evlavie, din tată în fiică, asta ca să mai schimbăm un pic formulările, tot așa cum pe Lorca îl plâng țiganii din Sacromonte acolo unde s-a născut flamencoul, și unde poate că Lorca a învățat să cânte la chitara lui, care prin jocuri fantastice ale destinului, a ajuns în brațele lui Pepe, fratele cel mai mare al mamei lui Antonio Banderas, cel care a crescut-o, de fapt, pe ultima născută a familiei, cea de-a șaisprezecea!, singurul membru al familiei care nu a ajuns să își cunoască mama, dar uite ...

Pe schiuri, la Humor

Despre copilăria mea , sau Despre Rață și visul lui, sau Despre un primar și jumătate aflat la un mandat şi jumătate, sau Despre dreptul individului de a visa și dreptul istoriei de a-i distruge visul, sau Despre istoria ca recompensă și ca răsfăț foto: Ovidiu Șancariuc , așteptînd La Mesteceni acest asfințit Gura Humorului este un oraș mic, pitit printre coline și obcini, la răscruce de cărări către mănăstiri celebrisime. Uitat sus pe hartă, plin de orgolii neînțelese de nimeni, orașul meu a avut dintotdeauna energii absolut impresionante. Că oriunde m-aș afla rămîn om al locului meu de origine e pe jumătate adevărat. Pentru că adevărul întreg este că niciodată nu m-am simțit mai humorean decît acum, cînd trăiesc într-un Alicante mediteranean, cu mandarini plini de rod în decembrie, cu portocali plini de floare în februarie; cînd văd la știrile în limba spaniolă (catalană, pe alocuri) că sudul României e înghițit de zăpezi și viscole; cînd e inutil să îmi mai cumpăr cizme, din moment ...