Treceți la conținutul principal

De-as avea un migdal in fata casei

De-as avea un migdal in fata casei
Acesta nu ar avea frunze, ci visuri
In fiecare noapte, in timp ce ar dormi si ar visa, i-ar cadea pe jos cate un vis
pe care cate o soparla sprintena i l-ar fura
si ar fugi cu el in lume.

Soparla ar adormi cucerita de vis
Iar un sarpe trecator in asta viata, i-ar fura visul si s-ar strecura cu el prin lume.

Sarpele ar adormi cucerit de vis
Iar un carciog morocanos, i-ar fura visul si l-ar ingropa adanc in musuroiul lui.

Carciogul ar adormi zambind
Iar visul ramas singur sub pamant, ar incepe sa se viseze imaginea unei frunze
pe creanga unui migdal.
Ar trece atunci ca din intamplare
o furnica artagoasa,
care cucerita de vis ar vrea sa il scape.

Ar incerca din rasputeri sa ridice visul din pamant
si disperata de neputinta ar chema in ajutor toate suratele;
aceastea ar veni si ar trage cu toatele
de visul migdalului.

Ar ajunge pe pamant cu vis cu tot
si frante ar adormi cu incantare
visand, visand, visand...

Atunci ar trece oarecum din inatamplare
un albatros nu mai putin artagos,
care ar prinde din zbor
visul migdalului, visat de intreaga mea curte
si l-ar ridica la ceruri.

Ar visa atunci ca intregi cohorte de furnici
au visat ca aveau aripi;
ca un carciog ostenit a visat ca zbura;
ca un sarpe curios a visat ca avea pene;
ca o soparla s-a visat dragon;
si ca un migdal a visat ca inloc de frunze avea aripi.

Dar eu am un migdal in fata casei
care in fiecare noapte viseaza
ca inloc de frunze are visuri, ca inloc de frunze are aripi.

Eu am un migdal in fata casei,
caruia in timpul zilei i se implineste visul
doar pentru ca sus in inaltul cerului
un albatros deseneaza
pe un nor
o frunza,
iar pe o ramura mai joasa
un carciog deseneaza fericit
o fetita cu ochi migdalati.

Comentarii

  1. abia astept ziua cind vei publica primul tau
    volum de eseuri,iar noi ,inspiratorii scrierilor tale,ne vom imbatosa strasnic in
    fata fotoreporterilor care se vor inghesui pentru exclusivitati...
    cred ca pot candida la postul de director marketing fara a-mi da demisia din cel de mama

    RăspundețiȘtergere
  2. Tot mama: cel mai fidel cititor al meu! Cel mai iubitor iertator al meu!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela. Zidul plângerii mele

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela, ea nu știe, doar eu, cu ajutorul lui Alladin, am dibuit-o ascunsă după niște ochelari de soare, neschimbată după ani, Mihaela a apărut în viața mea nu știu exact de unde, mi-a pus o ordine esențială în viață, în viitor, și a dispărut pentru, iată! 23 de ani. Mă mai gândeam din când în când la ea, nu știu de ce toți cei din Teatrul Pod îi spuneau Veri, mă întrebam ce o mai fi făcând, pe unde o mai fi cântând, sau ce știu eu, jucând teatru, Mihaela are o voce care nu e de pe pământul ăsta, e o voce de pe un fel de stea de unde izvorăște muzica, sau dintr-un echilibru cosmic exact cum îl descriau grecii, pe care doar ea l-a găsit și de acolo își ia un fel de liniște care reușește să ți-o transmită pe toată, vocea Mihaelei nu ajunge în timpane ca toate vocile, ci undeva unde se fac zilele și nopțile vieții tale, nu am mai ascultat-o de 19 ani, știu exact pentru că eu eram mamă de fată mică, și, ca orice casnică și gospodină la  cratiță, îmi creșteam beb...

Chitara lui Lorca

Eu sunt îndrăgostită de Granada, unde... oare cu ce să încep? cu Isabela Catolica copleșită de Alhambra, cu Columb care pleacă spre India lui tot din Granada, în timp ce ultimul rege maur, Boabdil, pleca și lua cu el un adevărat imperiu cultural, pe care Europa l-a pierdut iremediabil, despre Facultatea mea unde Lorca își juca piesele de teatru, sau terasa hotelului din fața facultății, unde Lorca și-a dormit ultimele două nopți, lăsând în urma lui o durere pe care fiecare granadin o duce cu evlavie, din tată în fiică, asta ca să mai schimbăm un pic formulările, tot așa cum pe Lorca îl plâng țiganii din Sacromonte acolo unde s-a născut flamencoul, și unde poate că Lorca a învățat să cânte la chitara lui, care prin jocuri fantastice ale destinului, a ajuns în brațele lui Pepe, fratele cel mai mare al mamei lui Antonio Banderas, cel care a crescut-o, de fapt, pe ultima născută a familiei, cea de-a șaisprezecea!, singurul membru al familiei care nu a ajuns să își cunoască mama, dar uite ...

Pe schiuri, la Humor

Despre copilăria mea , sau Despre Rață și visul lui, sau Despre un primar și jumătate aflat la un mandat şi jumătate, sau Despre dreptul individului de a visa și dreptul istoriei de a-i distruge visul, sau Despre istoria ca recompensă și ca răsfăț foto: Ovidiu Șancariuc , așteptînd La Mesteceni acest asfințit Gura Humorului este un oraș mic, pitit printre coline și obcini, la răscruce de cărări către mănăstiri celebrisime. Uitat sus pe hartă, plin de orgolii neînțelese de nimeni, orașul meu a avut dintotdeauna energii absolut impresionante. Că oriunde m-aș afla rămîn om al locului meu de origine e pe jumătate adevărat. Pentru că adevărul întreg este că niciodată nu m-am simțit mai humorean decît acum, cînd trăiesc într-un Alicante mediteranean, cu mandarini plini de rod în decembrie, cu portocali plini de floare în februarie; cînd văd la știrile în limba spaniolă (catalană, pe alocuri) că sudul României e înghițit de zăpezi și viscole; cînd e inutil să îmi mai cumpăr cizme, din moment ...