Treceți la conținutul principal

De l-as avea pe Panait. Povestea lui Vasile Ursache

De l-as avea pe Panait as intelege ce inseamna curajul de a fi tu insuti, de a intelege ca opiniile tale sunt sacre, chiar daca o lume intreaga e impotriva ta. De Panait ma leaga o copilarie intreaga: 
bunicul meu, Vasile Ursache, era tamplar. Era un tamplar care facuse Scoala de Arte si Meserii la Vaslui, i-a facut Mamaiei dulapul pentru dulceturi, scaunele din cuhnie, scara de urcat in pod, o masa... La 80 de ani, inainte de Marea Plecare i-a facut Sanzienei care avea doar 8 luni atunci, un tron mic, dar de-adevaratelea, dupa modelul tronului lui Petru Rares pastrat la Moldovita. Intre dulapul de dulceturi si tronul Sanzianei... o viata intreaga. Lucra la CFR, facea linii, le repara, pleca luni dimineata la 4 cu doua borcane de zacusca si unul de dulceata pregatite cu grija de Mamaia, si se intorcea sambata dupa-masa. Iarna si vara. Se imbaia ritualic sambata seara, se barbierea si isi lua cartea. Pardon, Cartea! Indiferent ce cartea avea in mana, aceasta se convertea in Cartea primordiala, cea care trebuie nu doar inteleasa, ci asimilata, digerata. Ca semn de carte folosea uneori o bucata de hartie de impachetat, altadata o fila dintr-un calendar galbejit care pe verso avea Stiati ca..., sau vreo ultima descoperire stiintifica. Eu nu ii intelegeam pasiunea pentru a citi cartile acelea invechite, care de cele mai multe ori nu aveau nici coperti, nici introducere, nici primele 20 de pagini. Multe dintre ele ne-au ramas, le am eu in biblioteca, intr-un raft numai cu cartile Tataiei.
Ii placeau mult de tot cartile de istorie. Citise cred de vreo 8 ori biografia lui Eminescu de Calinescu. Volumul incepea cu pagina 38, ma intrebam adesea de nu o fi fost curios sa vada ce se intamplase cu mama lui Eminescu inainte sa mearga la scoala.
Voi la scoala nu invatati pe Panait Istrati?, ma intreba in fiecare vacanta, inca din clasa a 3-a.
Ei, Tataie, nu, noi la scoala invatam autori seriosi...
Cam acesta a fost raspunsul meu intreaga viata. Pentru ca pe Panait Istrati nu mi l-a predat nimeni la scoala. Si nici la liceu, si, culmea!, nici la facultate. Asa ca m-am format ca filolog fara sa stiu cine este acest autor pe care Tataia il venera de-a dreptul. Si pentru ca niciunul dintre profesorii mei nici macar nu l-a mentionat in treacat, imi imaginam ca trebuie sa fi fost vreun samanatorist plicticos (desi pe samanatoristi ii facusem pe toti).
Ultima data cand am vorbit cu el despre literatura, ii povesteam cum voi face eu lucrarea de licenta despre Mircea Eliade (anii 1995), atunci in plina revolutie editoriala, cate minuni a scris omul acela... Iar Tataia, avand incredere in optiunile mele de cercetator, imi spune ca nu intelege cum e posibil ca dupa revolutie, intr-o facultate de filologie din Romania, sa nu predea nimeni Panait Istrati. Imi amintesc perfect raspunsul meu: Dar mai lasa-ma bre Tataie cu Istrati asta ca m-ai plictisit. Istrati in sus, Istrati in jos.
Tataia:
- Dar l-ai citit?
- NU, nu l-am citit. Am de citit marea literatura a lumii, nu o sa pierd timpul cu Istrati.
Exact asta am spus: ca nu o sa pierd timpul cu Istrati pentru ca am de citit marea literatura a lumii. 
Au trecut anii si Tataia a plecat si el, la 7 ani dupa ce Mamaia il lasase "singur pe pamant, ca sa il bata vanturile ca pe o frunza". Si abia atunci, ca o datorie de implinit, am citit Chira Chiralina. 
Si atunci m-am indragostit iremediabil de Panait. 
De l-as avea pe Panait m-as intelege mai bine si, cine stie, poate as invata sa ma iubesc la un moment dat...


Comentarii

  1. Pari trista dar stii ca le ai aproape pe toate. Dac/as avea o insula...C

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu sunt trista. Doar imi este dor... de fratii mei din Labrador. Si daca tot veni vorba despre Ada Milea:

    Dac-as avea...o insula
    daca as fi...numai eu pe insula
    daca numai eu as fi
    nemieni nu m-ar cicali
    nimeni nu m-ar obosi
    nimeni nu m-ar pedepsi
    nimeni nu m-ar parasi
    da nimeni nu m-ar iubi
    pe insula

    Daca-as avea o insula
    daca as fi numai eu pe insula
    daca numai eu as fi
    m-as plictisi
    asa ca ce-ar fi sa fie multa lume pe insula?
    daca ar fi toata lumea pe insula
    daca as avea eu acea insula?
    daca eu as comanda, daca eu as guverna
    ce bine ar fi pt toata lumea din insula...

    ce bine-ar fi...

    Pe copiii mei i-as imbraca
    numai in matase si catifea
    si doar in cercuri elevate ar umbla
    mai greu ar fi cu nevasta mea
    care oricum se v-a imbraca
    taranca din ea tot se va vedea
    oh, daca-as avea o insula...
    daca as da eu legi in insula
    toata lumea ar fi fericita, bogata si multumita
    si s-ar bucura ca eu sunt sef in insula

    s-ar bucura si mi-ar multumi
    mi-ar dedica sute de poezii...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela. Zidul plângerii mele

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela, ea nu știe, doar eu, cu ajutorul lui Alladin, am dibuit-o ascunsă după niște ochelari de soare, neschimbată după ani, Mihaela a apărut în viața mea nu știu exact de unde, mi-a pus o ordine esențială în viață, în viitor, și a dispărut pentru, iată! 23 de ani. Mă mai gândeam din când în când la ea, nu știu de ce toți cei din Teatrul Pod îi spuneau Veri, mă întrebam ce o mai fi făcând, pe unde o mai fi cântând, sau ce știu eu, jucând teatru, Mihaela are o voce care nu e de pe pământul ăsta, e o voce de pe un fel de stea de unde izvorăște muzica, sau dintr-un echilibru cosmic exact cum îl descriau grecii, pe care doar ea l-a găsit și de acolo își ia un fel de liniște care reușește să ți-o transmită pe toată, vocea Mihaelei nu ajunge în timpane ca toate vocile, ci undeva unde se fac zilele și nopțile vieții tale, nu am mai ascultat-o de 19 ani, știu exact pentru că eu eram mamă de fată mică, și, ca orice casnică și gospodină la  cratiță, îmi creșteam bebelu…

Nici o poveste. Mercedes- Beatrice Birzescu- Titeica

Nu prea învăț nimic de la viața mea. Îmi place de o bucată de timp să fiu leneșă și să ignor. Să amân. Să nu fac nimic.Sau, dimpotrivă să vreau să mă sufoc dacă nu fac lucruri. Doamne, și câtă treabă am de făcut. Nu aveți idee. Să termin camera lui Mihnea, acum că am schimbat parchetul, să schimb cât mai repede mobila din sufragerie că nu o mai pot suporta, să repar globurile de la roata asta care ține loc de lustră, poate schimb și geamul de la bucătărie, pentru că m-am zgârcit anul trecut, să îmi iau bicicletă, motocicletă și mașină, să termin de cusut tot coșul de haine care trebuie modificate. Nu mai pomenesc de trebile profesionale, să termin cele trei articole începute, să editez volumul congresului, să mă apuc de scris cursul, să pun ceva bani deoparte să schimbăm cât mai repede acoperișul de la târlă, să tratăm fagul cel mare, să fac ordine în fotografiile împrăștiate fără noimă prin sute de cd-uri. Să îmi sun prietenii. Am uitat de traducerile care ar trebui revizuite și trim…

Lucian. Și Cojocar. Și Constantin