Treceți la conținutul principal

De-as avea o mama...

De-as avea o mama nu as lasa-o niciodata sa planga! As invata precum clovnii de la vechile curti cu regi, sa fac jonglerii, sa ma scalambai, sa spun glume, sa le inventez, sa rad ca proasta in speranta ca o voi molipsi... Dar sub niciun chip nu as lasa-o sa planga. Mamele nu ar trebui sa planga. Mamele ar trebui sa zambeasca intr-una, toate mamele din lume, si toate delfinele, si toate elefantele..., ar trebui sa rada pentru ca rasul lor sa vindece istoria bolnava.
Mama mea ar rade ca mine. Am rade amandoua si prostii si limitatii si cei care nu pot alina, ci doar aduce suferinta, ar pleca cu totii. Talk-show-rile de pilda...
De-as avea o mama as invata-o ca timpul... ah, timpul trebuie pierdut. Trebuie sa te intinzi pe pamantul reavan, din cand in cand, si sa il lasi sa te imbratiseze, sa te intinzi sub cer si sa il lasi sa cada cu norii lui toti sau cu stelele lui toate peste tine. Sa te apese, sa te sufoce, ca sa iti dai seama ca esti cel care poate aduce cerul pe pamant si poate ridica pamantul la cer.
De-as avea o mama as opri-o: gata, stai, i-as spune, ai alergat destul. Acum ne odihnim. Acum mergem pe malul Moldovei si aruncam cu pietre in apa. Acum numaram stelele cazatoare (care sunt zambetele bunicilor mei). Acum, intinse pe fanul necosit de la Tarla, ridicam picioarele si facem pasi imaginari pe covorul cerului. Acum doar ne tinem de mana. Acum doar vorbim prosteli. Acum doar radem.
De-as avea o mama i-as lua sacosele grele de la piata si i-as spune cu mana pe inima ca imi pare rau ca nu am facut toate astea de la bun inceput, toata viata... Sa ii duc eu sacosele, si atat.
Daca as avea o mama i-as spune in fiecare dimineata ca o iubesc mai mult decat isi imagineaza ea, chiar daca nu i-am aratat de prea multe ori.
Daca as avea o mama as tine-o in fiecare zi de mana, chair daca intre mine si ea sunt aproape 3600 de km. Ea stie ca va simti strangerea mainii mele.

Comentarii

  1. eu chiar am o FETITA,si chiar ma rid grozav cu ea,si chiar cred ca stelele toate de pe cerul Tirlei sunt ale noastre si ne ocrotesc oriunde ne-am afla...
    eu am o FETITA care scrie mai frumos decit n-am
    apucat eu sa ssriu vreodata
    eu am o FETITA care mi-a daruit cei mai frumosi
    nepoti din lume
    eu am o FETITA

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela. Zidul plângerii mele

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela, ea nu știe, doar eu, cu ajutorul lui Alladin, am dibuit-o ascunsă după niște ochelari de soare, neschimbată după ani, Mihaela a apărut în viața mea nu știu exact de unde, mi-a pus o ordine esențială în viață, în viitor, și a dispărut pentru, iată! 23 de ani. Mă mai gândeam din când în când la ea, nu știu de ce toți cei din Teatrul Pod îi spuneau Veri, mă întrebam ce o mai fi făcând, pe unde o mai fi cântând, sau ce știu eu, jucând teatru, Mihaela are o voce care nu e de pe pământul ăsta, e o voce de pe un fel de stea de unde izvorăște muzica, sau dintr-un echilibru cosmic exact cum îl descriau grecii, pe care doar ea l-a găsit și de acolo își ia un fel de liniște care reușește să ți-o transmită pe toată, vocea Mihaelei nu ajunge în timpane ca toate vocile, ci undeva unde se fac zilele și nopțile vieții tale, nu am mai ascultat-o de 19 ani, știu exact pentru că eu eram mamă de fată mică, și, ca orice casnică și gospodină la  cratiță, îmi creșteam bebelu…

Nici o poveste. Mercedes- Beatrice Birzescu- Titeica

Nu prea învăț nimic de la viața mea. Îmi place de o bucată de timp să fiu leneșă și să ignor. Să amân. Să nu fac nimic.Sau, dimpotrivă să vreau să mă sufoc dacă nu fac lucruri. Doamne, și câtă treabă am de făcut. Nu aveți idee. Să termin camera lui Mihnea, acum că am schimbat parchetul, să schimb cât mai repede mobila din sufragerie că nu o mai pot suporta, să repar globurile de la roata asta care ține loc de lustră, poate schimb și geamul de la bucătărie, pentru că m-am zgârcit anul trecut, să îmi iau bicicletă, motocicletă și mașină, să termin de cusut tot coșul de haine care trebuie modificate. Nu mai pomenesc de trebile profesionale, să termin cele trei articole începute, să editez volumul congresului, să mă apuc de scris cursul, să pun ceva bani deoparte să schimbăm cât mai repede acoperișul de la târlă, să tratăm fagul cel mare, să fac ordine în fotografiile împrăștiate fără noimă prin sute de cd-uri. Să îmi sun prietenii. Am uitat de traducerile care ar trebui revizuite și trim…

Lucian. Și Cojocar. Și Constantin