Treceți la conținutul principal

De-as avea o mama...

De-as avea o mama nu as lasa-o niciodata sa planga! As invata precum clovnii de la vechile curti cu regi, sa fac jonglerii, sa ma scalambai, sa spun glume, sa le inventez, sa rad ca proasta in speranta ca o voi molipsi... Dar sub niciun chip nu as lasa-o sa planga. Mamele nu ar trebui sa planga. Mamele ar trebui sa zambeasca intr-una, toate mamele din lume, si toate delfinele, si toate elefantele..., ar trebui sa rada pentru ca rasul lor sa vindece istoria bolnava.
Mama mea ar rade ca mine. Am rade amandoua si prostii si limitatii si cei care nu pot alina, ci doar aduce suferinta, ar pleca cu totii. Talk-show-rile de pilda...
De-as avea o mama as invata-o ca timpul... ah, timpul trebuie pierdut. Trebuie sa te intinzi pe pamantul reavan, din cand in cand, si sa il lasi sa te imbratiseze, sa te intinzi sub cer si sa il lasi sa cada cu norii lui toti sau cu stelele lui toate peste tine. Sa te apese, sa te sufoce, ca sa iti dai seama ca esti cel care poate aduce cerul pe pamant si poate ridica pamantul la cer.
De-as avea o mama as opri-o: gata, stai, i-as spune, ai alergat destul. Acum ne odihnim. Acum mergem pe malul Moldovei si aruncam cu pietre in apa. Acum numaram stelele cazatoare (care sunt zambetele bunicilor mei). Acum, intinse pe fanul necosit de la Tarla, ridicam picioarele si facem pasi imaginari pe covorul cerului. Acum doar ne tinem de mana. Acum doar vorbim prosteli. Acum doar radem.
De-as avea o mama i-as lua sacosele grele de la piata si i-as spune cu mana pe inima ca imi pare rau ca nu am facut toate astea de la bun inceput, toata viata... Sa ii duc eu sacosele, si atat.
Daca as avea o mama i-as spune in fiecare dimineata ca o iubesc mai mult decat isi imagineaza ea, chiar daca nu i-am aratat de prea multe ori.
Daca as avea o mama as tine-o in fiecare zi de mana, chair daca intre mine si ea sunt aproape 3600 de km. Ea stie ca va simti strangerea mainii mele.

Comentarii

  1. eu chiar am o FETITA,si chiar ma rid grozav cu ea,si chiar cred ca stelele toate de pe cerul Tirlei sunt ale noastre si ne ocrotesc oriunde ne-am afla...
    eu am o FETITA care scrie mai frumos decit n-am
    apucat eu sa ssriu vreodata
    eu am o FETITA care mi-a daruit cei mai frumosi
    nepoti din lume
    eu am o FETITA

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela. Zidul plângerii mele

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela, ea nu știe, doar eu, cu ajutorul lui Alladin, am dibuit-o ascunsă după niște ochelari de soare, neschimbată după ani, Mihaela a apărut în viața mea nu știu exact de unde, mi-a pus o ordine esențială în viață, în viitor, și a dispărut pentru, iată! 23 de ani. Mă mai gândeam din când în când la ea, nu știu de ce toți cei din Teatrul Pod îi spuneau Veri, mă întrebam ce o mai fi făcând, pe unde o mai fi cântând, sau ce știu eu, jucând teatru, Mihaela are o voce care nu e de pe pământul ăsta, e o voce de pe un fel de stea de unde izvorăște muzica, sau dintr-un echilibru cosmic exact cum îl descriau grecii, pe care doar ea l-a găsit și de acolo își ia un fel de liniște care reușește să ți-o transmită pe toată, vocea Mihaelei nu ajunge în timpane ca toate vocile, ci undeva unde se fac zilele și nopțile vieții tale, nu am mai ascultat-o de 19 ani, știu exact pentru că eu eram mamă de fată mică, și, ca orice casnică și gospodină la  cratiță, îmi creșteam beb...

Chitara lui Lorca

Eu sunt îndrăgostită de Granada, unde... oare cu ce să încep? cu Isabela Catolica copleșită de Alhambra, cu Columb care pleacă spre India lui tot din Granada, în timp ce ultimul rege maur, Boabdil, pleca și lua cu el un adevărat imperiu cultural, pe care Europa l-a pierdut iremediabil, despre Facultatea mea unde Lorca își juca piesele de teatru, sau terasa hotelului din fața facultății, unde Lorca și-a dormit ultimele două nopți, lăsând în urma lui o durere pe care fiecare granadin o duce cu evlavie, din tată în fiică, asta ca să mai schimbăm un pic formulările, tot așa cum pe Lorca îl plâng țiganii din Sacromonte acolo unde s-a născut flamencoul, și unde poate că Lorca a învățat să cânte la chitara lui, care prin jocuri fantastice ale destinului, a ajuns în brațele lui Pepe, fratele cel mai mare al mamei lui Antonio Banderas, cel care a crescut-o, de fapt, pe ultima născută a familiei, cea de-a șaisprezecea!, singurul membru al familiei care nu a ajuns să își cunoască mama, dar uite ...

Pe schiuri, la Humor

Despre copilăria mea , sau Despre Rață și visul lui, sau Despre un primar și jumătate aflat la un mandat şi jumătate, sau Despre dreptul individului de a visa și dreptul istoriei de a-i distruge visul, sau Despre istoria ca recompensă și ca răsfăț foto: Ovidiu Șancariuc , așteptînd La Mesteceni acest asfințit Gura Humorului este un oraș mic, pitit printre coline și obcini, la răscruce de cărări către mănăstiri celebrisime. Uitat sus pe hartă, plin de orgolii neînțelese de nimeni, orașul meu a avut dintotdeauna energii absolut impresionante. Că oriunde m-aș afla rămîn om al locului meu de origine e pe jumătate adevărat. Pentru că adevărul întreg este că niciodată nu m-am simțit mai humorean decît acum, cînd trăiesc într-un Alicante mediteranean, cu mandarini plini de rod în decembrie, cu portocali plini de floare în februarie; cînd văd la știrile în limba spaniolă (catalană, pe alocuri) că sudul României e înghițit de zăpezi și viscole; cînd e inutil să îmi mai cumpăr cizme, din moment ...