Treceți la conținutul principal

Poveștile de spus Dianei (5)

Ce i-aș spune eu Dianei dacă ar fi în dimineața asta aici

Cu câteva luni în urmă am primit un mail și în el o scurtă povestire. Povestea cea lungă era a autoarei, mamă tânără care încă mai spera într-o însănătoșire miraculoasă. Pe care ar fi meritat-o, așa cum merită toate mamele. Îmi trimitea o poveste pe care o scrisese într-un salon unde aștepta să vină miracolul. Se hotărâse să scrie în toată perioada aceea de așteptare a miracolului, sperând că scriind nu va pleca.

În dimineața asta am primit un mail de la altcineva. Îmi spune mailul ăsta că ar fi bine ca plecarea să ne fie într-o noapte cu stele. Ascultă-mă, Adin (Diana, Adin este un fost coleg de școală și un actual prieten), nu trebuie să fie stele pe cer pentru că oricum ajungem alături de ele, și le vom vedea, indiferent dacă cei rămași pe pământ le vor vedea la rândul lor, sau nu.

Ea a plecat fără ca miracolul să se întâmple. A plecat chinuindu-se și luptând, mamă tânără cu trup devorat de boală. Durerile și lipsa de speranță și disperarea au înghițit toate poveștile ei, nu am mai primit nimic de la ea, iar acum ea nu mai e ca să mi le spună. Și îmi pare rău că nici eu nu i-am mai spus poveștile mele și a plecat fără să le audă. A plecat chinuindu-se, ultimele ei clipe de viață au fost crunte, sper să zâmbească acum, sper ca de pe norul cu mame să-și ajute puii trimițîndu-le vise despre poveștile ei nespuse.

I-aș spune toate acestea Dianei pentru că dimineața asta a mea e tăcută și doare, eu nu am văzut-o niciodată pe mama care scria povești pe un pat de spital, nu o cunosc, dar m-a obsedat imaginea ei într-un salon dintr-o clinică din Milano, citind blogul meu și scriind poveștile ei, am sperat că se va face bine, că se va inventa un sfânt care să o salveze și pe ea, că trupul ei confiscat de boală va lupta cu putere și va învinge. Mi-am dorit să rămână și să se bucure de viața ei. Sper acum că a plecat doar trupul și că sufletul ei e pe aici pe undeva și face lapte cu cereale pentru copiii ei.

Iar Diana m-ar consola spunându-mi că Dumnezeu avea mare nevoie de un înger și de aia a luat-o la el!!! De aceea trebuie iubită Diana. Și toți cei care pleacă. Și mai cu seamă cei care ne sunt în preajmă și atunci când ne sunt stelele departe, ne cheamă să bem o cafea dimineața.


Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela. Zidul plângerii mele

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela, ea nu știe, doar eu, cu ajutorul lui Alladin, am dibuit-o ascunsă după niște ochelari de soare, neschimbată după ani, Mihaela a apărut în viața mea nu știu exact de unde, mi-a pus o ordine esențială în viață, în viitor, și a dispărut pentru, iată! 23 de ani. Mă mai gândeam din când în când la ea, nu știu de ce toți cei din Teatrul Pod îi spuneau Veri, mă întrebam ce o mai fi făcând, pe unde o mai fi cântând, sau ce știu eu, jucând teatru, Mihaela are o voce care nu e de pe pământul ăsta, e o voce de pe un fel de stea de unde izvorăște muzica, sau dintr-un echilibru cosmic exact cum îl descriau grecii, pe care doar ea l-a găsit și de acolo își ia un fel de liniște care reușește să ți-o transmită pe toată, vocea Mihaelei nu ajunge în timpane ca toate vocile, ci undeva unde se fac zilele și nopțile vieții tale, nu am mai ascultat-o de 19 ani, știu exact pentru că eu eram mamă de fată mică, și, ca orice casnică și gospodină la  cratiță, îmi creșteam bebelu…

Nici o poveste. Mercedes- Beatrice Birzescu- Titeica

Nu prea învăț nimic de la viața mea. Îmi place de o bucată de timp să fiu leneșă și să ignor. Să amân. Să nu fac nimic.Sau, dimpotrivă să vreau să mă sufoc dacă nu fac lucruri. Doamne, și câtă treabă am de făcut. Nu aveți idee. Să termin camera lui Mihnea, acum că am schimbat parchetul, să schimb cât mai repede mobila din sufragerie că nu o mai pot suporta, să repar globurile de la roata asta care ține loc de lustră, poate schimb și geamul de la bucătărie, pentru că m-am zgârcit anul trecut, să îmi iau bicicletă, motocicletă și mașină, să termin de cusut tot coșul de haine care trebuie modificate. Nu mai pomenesc de trebile profesionale, să termin cele trei articole începute, să editez volumul congresului, să mă apuc de scris cursul, să pun ceva bani deoparte să schimbăm cât mai repede acoperișul de la târlă, să tratăm fagul cel mare, să fac ordine în fotografiile împrăștiate fără noimă prin sute de cd-uri. Să îmi sun prietenii. Am uitat de traducerile care ar trebui revizuite și trim…

Lucian. Și Cojocar. Și Constantin