Treceți la conținutul principal

Draga mea, Oana

Dragă Oana, vorba vine dragă, pentru că prea dragă nu mi-ai fost niciodată, deși te-am admirat întotdeauna pentru hotărîrea ta în toate cele, asta da, om hotărît să lupte și acolo unde nu e cazul. Te-am mai admirat și pentru zîmbetul afișat în ciuda a tot și a toate, masca asta jovială pe care o pui și o arăți lumii. Dar nu mi-a fost niciodată milă de tine, ți-am compensat nefericirile cu destule daruri care să te facă să rîzi. Dar dragă nu mi-ai putut fi niciodată, pentru că niciodată nu ai timp suficient de mine, eu, viața ta, zac uitată undeva în debara, nu îți amintești niciodată de mine, nici măcar nu îți amintești că exist. Desigur că ai multe explicații și cu ușurință vei găsi toate justificările necesare. Prea multe, poate. Nu știu de ce fugi de mine și mai ales nu înțeleg cum crezi tu că poți trăi fără mine, cum crezi tu că poți supraviețui în afara propriei tale vieți. Uite că faci îndată 40 și tot timpul ai ales să trăiești pentru alții.

Răspuns:
Dragă Oana, Fiecare cu nacazurile lui. Eu am mai multe vieți, tu ești numai una dintre ele. Eu am ales să citesc în viața asta, să citesc și să rîd. Să cresc copii, să caut prieteni, să mă bucur de ei. Pot alege oricînd, orice. Eu mor cu viața mea de gît, vorba lui Goma, cine o mai fi și Goma ăsta? Tu îl știi pe Goma, de cînd îl citeam împreună (nu te mai plînge atît că te las în debara). Țin minte că îți plăcuse la un moment dat ce spunea el despre bunica lui care înainte să moară, s-a urcat în copacul de unde i se vedea Basarabia natală..., ca să nu cumva să plece înainte de a-și revedea satul. Așa sînt și eu acum, călare pe un val înalt ca să îmi văd orașul, să-l văd împopoțonîndu-se acum pentru Zilele Humorului, să mai uite lumea de necaz și amar.
De aceea nu mă vezi, pentru că tu, draga mea viață (că tu mie mi-ai fost întotdeauna dragă), tu nu știi să înoți, nu îți place marea, tu ești om de munte, inalterabila ta sete de a te urca pe vîrf de munte să vezi toți oamenii de deasupra, te face incompatibilă cu linia nefrîntă a mării. Eu în schimb, mă pot bucura în egală măsură de toate fructele pămîntului, de toate zîmbetele lui, pot mîncam și fragi și papaya, mă pot pierde prin fîn necosit, și prin nisipul încins al Mediteranei.

Cu mare drag,
Oana

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela. Zidul plângerii mele

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela, ea nu știe, doar eu, cu ajutorul lui Alladin, am dibuit-o ascunsă după niște ochelari de soare, neschimbată după ani, Mihaela a apărut în viața mea nu știu exact de unde, mi-a pus o ordine esențială în viață, în viitor, și a dispărut pentru, iată! 23 de ani. Mă mai gândeam din când în când la ea, nu știu de ce toți cei din Teatrul Pod îi spuneau Veri, mă întrebam ce o mai fi făcând, pe unde o mai fi cântând, sau ce știu eu, jucând teatru, Mihaela are o voce care nu e de pe pământul ăsta, e o voce de pe un fel de stea de unde izvorăște muzica, sau dintr-un echilibru cosmic exact cum îl descriau grecii, pe care doar ea l-a găsit și de acolo își ia un fel de liniște care reușește să ți-o transmită pe toată, vocea Mihaelei nu ajunge în timpane ca toate vocile, ci undeva unde se fac zilele și nopțile vieții tale, nu am mai ascultat-o de 19 ani, știu exact pentru că eu eram mamă de fată mică, și, ca orice casnică și gospodină la  cratiță, îmi creșteam beb...

Chitara lui Lorca

Eu sunt îndrăgostită de Granada, unde... oare cu ce să încep? cu Isabela Catolica copleșită de Alhambra, cu Columb care pleacă spre India lui tot din Granada, în timp ce ultimul rege maur, Boabdil, pleca și lua cu el un adevărat imperiu cultural, pe care Europa l-a pierdut iremediabil, despre Facultatea mea unde Lorca își juca piesele de teatru, sau terasa hotelului din fața facultății, unde Lorca și-a dormit ultimele două nopți, lăsând în urma lui o durere pe care fiecare granadin o duce cu evlavie, din tată în fiică, asta ca să mai schimbăm un pic formulările, tot așa cum pe Lorca îl plâng țiganii din Sacromonte acolo unde s-a născut flamencoul, și unde poate că Lorca a învățat să cânte la chitara lui, care prin jocuri fantastice ale destinului, a ajuns în brațele lui Pepe, fratele cel mai mare al mamei lui Antonio Banderas, cel care a crescut-o, de fapt, pe ultima născută a familiei, cea de-a șaisprezecea!, singurul membru al familiei care nu a ajuns să își cunoască mama, dar uite ...

Pe schiuri, la Humor

Despre copilăria mea , sau Despre Rață și visul lui, sau Despre un primar și jumătate aflat la un mandat şi jumătate, sau Despre dreptul individului de a visa și dreptul istoriei de a-i distruge visul, sau Despre istoria ca recompensă și ca răsfăț foto: Ovidiu Șancariuc , așteptînd La Mesteceni acest asfințit Gura Humorului este un oraș mic, pitit printre coline și obcini, la răscruce de cărări către mănăstiri celebrisime. Uitat sus pe hartă, plin de orgolii neînțelese de nimeni, orașul meu a avut dintotdeauna energii absolut impresionante. Că oriunde m-aș afla rămîn om al locului meu de origine e pe jumătate adevărat. Pentru că adevărul întreg este că niciodată nu m-am simțit mai humorean decît acum, cînd trăiesc într-un Alicante mediteranean, cu mandarini plini de rod în decembrie, cu portocali plini de floare în februarie; cînd văd la știrile în limba spaniolă (catalană, pe alocuri) că sudul României e înghițit de zăpezi și viscole; cînd e inutil să îmi mai cumpăr cizme, din moment ...