Treceți la conținutul principal

Draga mea, Oana

Dragă Oana, vorba vine dragă, pentru că prea dragă nu mi-ai fost niciodată, deși te-am admirat întotdeauna pentru hotărîrea ta în toate cele, asta da, om hotărît să lupte și acolo unde nu e cazul. Te-am mai admirat și pentru zîmbetul afișat în ciuda a tot și a toate, masca asta jovială pe care o pui și o arăți lumii. Dar nu mi-a fost niciodată milă de tine, ți-am compensat nefericirile cu destule daruri care să te facă să rîzi. Dar dragă nu mi-ai putut fi niciodată, pentru că niciodată nu ai timp suficient de mine, eu, viața ta, zac uitată undeva în debara, nu îți amintești niciodată de mine, nici măcar nu îți amintești că exist. Desigur că ai multe explicații și cu ușurință vei găsi toate justificările necesare. Prea multe, poate. Nu știu de ce fugi de mine și mai ales nu înțeleg cum crezi tu că poți trăi fără mine, cum crezi tu că poți supraviețui în afara propriei tale vieți. Uite că faci îndată 40 și tot timpul ai ales să trăiești pentru alții.

Răspuns:
Dragă Oana, Fiecare cu nacazurile lui. Eu am mai multe vieți, tu ești numai una dintre ele. Eu am ales să citesc în viața asta, să citesc și să rîd. Să cresc copii, să caut prieteni, să mă bucur de ei. Pot alege oricînd, orice. Eu mor cu viața mea de gît, vorba lui Goma, cine o mai fi și Goma ăsta? Tu îl știi pe Goma, de cînd îl citeam împreună (nu te mai plînge atît că te las în debara). Țin minte că îți plăcuse la un moment dat ce spunea el despre bunica lui care înainte să moară, s-a urcat în copacul de unde i se vedea Basarabia natală..., ca să nu cumva să plece înainte de a-și revedea satul. Așa sînt și eu acum, călare pe un val înalt ca să îmi văd orașul, să-l văd împopoțonîndu-se acum pentru Zilele Humorului, să mai uite lumea de necaz și amar.
De aceea nu mă vezi, pentru că tu, draga mea viață (că tu mie mi-ai fost întotdeauna dragă), tu nu știi să înoți, nu îți place marea, tu ești om de munte, inalterabila ta sete de a te urca pe vîrf de munte să vezi toți oamenii de deasupra, te face incompatibilă cu linia nefrîntă a mării. Eu în schimb, mă pot bucura în egală măsură de toate fructele pămîntului, de toate zîmbetele lui, pot mîncam și fragi și papaya, mă pot pierde prin fîn necosit, și prin nisipul încins al Mediteranei.

Cu mare drag,
Oana

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela. Zidul plângerii mele

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela, ea nu știe, doar eu, cu ajutorul lui Alladin, am dibuit-o ascunsă după niște ochelari de soare, neschimbată după ani, Mihaela a apărut în viața mea nu știu exact de unde, mi-a pus o ordine esențială în viață, în viitor, și a dispărut pentru, iată! 23 de ani. Mă mai gândeam din când în când la ea, nu știu de ce toți cei din Teatrul Pod îi spuneau Veri, mă întrebam ce o mai fi făcând, pe unde o mai fi cântând, sau ce știu eu, jucând teatru, Mihaela are o voce care nu e de pe pământul ăsta, e o voce de pe un fel de stea de unde izvorăște muzica, sau dintr-un echilibru cosmic exact cum îl descriau grecii, pe care doar ea l-a găsit și de acolo își ia un fel de liniște care reușește să ți-o transmită pe toată, vocea Mihaelei nu ajunge în timpane ca toate vocile, ci undeva unde se fac zilele și nopțile vieții tale, nu am mai ascultat-o de 19 ani, știu exact pentru că eu eram mamă de fată mică, și, ca orice casnică și gospodină la  cratiță, îmi creșteam bebelu…

Nici o poveste. Mercedes- Beatrice Birzescu- Titeica

Nu prea învăț nimic de la viața mea. Îmi place de o bucată de timp să fiu leneșă și să ignor. Să amân. Să nu fac nimic.Sau, dimpotrivă să vreau să mă sufoc dacă nu fac lucruri. Doamne, și câtă treabă am de făcut. Nu aveți idee. Să termin camera lui Mihnea, acum că am schimbat parchetul, să schimb cât mai repede mobila din sufragerie că nu o mai pot suporta, să repar globurile de la roata asta care ține loc de lustră, poate schimb și geamul de la bucătărie, pentru că m-am zgârcit anul trecut, să îmi iau bicicletă, motocicletă și mașină, să termin de cusut tot coșul de haine care trebuie modificate. Nu mai pomenesc de trebile profesionale, să termin cele trei articole începute, să editez volumul congresului, să mă apuc de scris cursul, să pun ceva bani deoparte să schimbăm cât mai repede acoperișul de la târlă, să tratăm fagul cel mare, să fac ordine în fotografiile împrăștiate fără noimă prin sute de cd-uri. Să îmi sun prietenii. Am uitat de traducerile care ar trebui revizuite și trim…

Lucian. Și Cojocar. Și Constantin