Treceți la conținutul principal

Dragul meu Gura Humorului. Cu drag


Aceasta este o primă scrisoare dintr-o serie pe care mi-o doresc generoasă și cu puțin noroc inspirată. O serie epistolară, a cărei deschidere o face scrisoarea către orașul meu.











Dragul meu oraș, dragă piscină,

Află despre mine că sînt la dracu în praznic, adică un praznic, ce să spun, consistent și foarte sănătos, redus în grăsimi nesaturate (astea or fi cele bune?), consistent în Omega 3, despre care nu știu sigur dacă nu o fi cumva un compus mai bun pentru riduri decît pentru ficat, dar oricum, un praznic sănătos, a știut diavolul unde să aleagă să își alcătuiască praznicul. Sînt la 3500 de km de tine, ba chiar mai mulți, și nu îți simt adierea, nu îți mai simt prospețimea, uite stau și mă usuc la căldura aprigă a unui nemilos soare mediteranean. Cică îi paște deșertizarea pe oamenii de aici, și în mod ciudat, asta nu îi împiedică să își cumpere apartamente de 300.000 de euro, cu criză cu tot, fără tu un petic de iarbă în fața blocului, fără un strat cu salată și leuștean, coloșa în spatele băncii unde tineri din ce în ce mai tineri își aprind nesănătoase țigări pe timpul pauzei mari, cam tot acolo unde Cristi Cojocaru cînta de zor la chitară cîntecele Cenaclului păunescian. Și cum ai mei nu prea mă lăsau să fac parte din grupul anarhiștilor din fața blocului, uite așa mă uitam pe geam, ca de la o imaginară lojă masonică, imaginîndu-mi că eu sînt autorul versurilor cîntate de cristi. Nu strîmba din nas, dragă oraș, că și ție ți-a plăcut atunci Cenaclul Flacăra. Îți plăcea și pe atunci inspiratul poet, devenit prin jocul mieros al istoriei porcul de păunescu. Așa, cu literă mică. Tot își dorea el să fie substantiv comun. Na!, că istoria i-a ascultat rugămintea. În fine, așa cum mă uitam acum o mie de ani la chitara lui Cristi, așa mă uit acum la grupul adolescenților care nu pot fi mai mari de clasa a 8-a pentru simplu motiv că școala din fața blocului meu are numai 8 clase, fumează temeinic, scuipă cu o determinare bună pentru o cauză mai bună, mănîncă semințe. Își trimit melodii pe telefon, își vizionează clipurile descărcate, despre care ne imaginăm cu toții ce conțin. Să nu credeți că tinerii alicantini sînt vreun tip special de genii ale civilizației. Mănîncă și ei semințe! Pentru mine acesta a fost un șoc peste care nu am putut să trec: tinerii spanioli (fără nici un pic de aport românesc în ADN), mănîncă semințe mai abitir ca noi. Ba chiar au semințe cu diferite arome... Și ei aruncă pe jos ambalaje de tot felul. O singură dată am văzut într-o parcare o grămăjoară de chiștocuri puturoase, semn că cineva deșărtase cu gingășie o scrumieră întreagă pe jos. Numai că aici imediat ce se întîmplă un astfel de vandalism vizual sau auditiv, răsare un individ îmbrăcat impecabil, cu ochelari de soare Armani, cu IPodu la îndemînă, care curăță tacticos și cu mănuși fine de pînză mizeria făcută de blestemați.
Dragul meu oraș,
ți-am văzut piscina! Și mă tot uitam la dreapta și la stînga și nu înțelegeam unde mă aflu. Apoi e plină Spania de piscine, avem și noi una în fața blocului, și totuși piscina din luncă m-a impresionat. Că arată ca o stație orbitală, toată o sticlă și un metal, că te aștepți să vezi pămîntul de departe, de parcă ai fi mai aproape de lună..., însă faptul că o piscină are muzică pe deasupra și pe dedesubt de apă eu aici în Spania nu am pomenit. Mă înclin și sper că mulți humoreni vor avea șansa unei băi mult-așteptate, sper că își vor permite bucuria de a se simți foarte, dar foarte occidentali. Așa, să se simtă ca la nemți la Paris.
La tăierea panglicii inaugurale, prietenul meu de o viață mi-a păstrat o bucată de tricolor. Și-a amintit el de năduful meu că nu am putut salva panglica pe care o tăiase Țăranu fix acum 1000 de ani, la inaugurarea căminului de copii, și uite că acum am o bucată din panglica de la piscină. O să trec în CV.
Dragă oraș, arăți altfel! Te-ai gătit, te-ai europenizat de nu te mai recunoaște omul. Căsuțele tradiționale au fost înghițite de pensiuni acoperite cu lindab, și mie nu îmi pare rău să te văd crescînd, zic unii că ar fi prea multe pensiuni, ba nu, nu sînt din moment ce de Crăciun și Paște cei care vin nu au suficiente locuri de stat. Să crească și mai multe! Îmi place de tine să te văd costumat în haine nemțești sau englezești, sau ce altă nație mai civilizată vă trece prin cap, te-ai făcut oraș cu ținută și impui respect. Desigur nu și sămînțarilor (îți propun această convenție lingvistică, pentru a-i desemna pe mîncătorii de semințe aparținători oricărei seminții) care au găsit cu cale într-o singură noapte să spargă toate lampadarele de pe toate aleile. Complicată treabă stau să mă gîndesc, mă impresionează atîta abnegație și dăruire pentru a sparge absolut toate, toate sticlăriile. Fiecare cu inspirația și cu harul lui.
Dar eu știu că orașul meu, adică tu, o să te impui asupra barbarilor, știu că energiile tale vor astupa găurile peșterilor preistorice care își revarsă surplusul genetic pe străzi, contaminînd. Știu că instalațiile vor funcționa, și că o mînă de oameni va avea grijă de ele, pentru că, zău, la cîtă sticlă e deasupra piscinei...
Află despre mine, orașule, poate îți mai amintești, că făceam baie în Moldova începînd cu luna mai, că îmi înghețau picioarele în apă, și ce dacă, îmi alunecau picioarele pe mușchiul verde de pe pietre, și totuși băile copilăriei mă răcoresc încă.
Eu, acum, la Mediterană, lume multă, limbile pămîntului toate se încîlcesc pe plajă, nu găsești un sfînt metru de plajă pustie, un fel de Portiță, așa, să poți scruta nevăzutul, să îți arunci ochii pe dincolo de pămînt... Numai căpățînă și piele unsă cu licori protectoare... Păsterază-ți tu apele liniștite și calme, eu vara asta tot cu valurile de aici mă acopăr, dar promit să vin și să visez în bazinul visat de Țăranu, scobit în pămînt de fostul meu socru, acolo unde nu reușea nimeni să mai scoată o lopată el a terminat de săpat toată groapa, bazinul copilăriei mele, copilăriei noastre, unde săream în cel mai mic, cel pentru copii visînd să fim suficient de mari să o putem zbughi alături, în cel mare, ei bine, bazinul acesta a fost uitat cu desăvîrșire, noi am crescut și cînd să ne bălăcim și noi în bazinul de oameni mari, acesta nu mai era bun de nimic, îl năpădiseră nepăsarea și buruienile, crescuseră sălciile mai mari decît pereții bazinului, țin minte că acum cîțiva ani cineva priponise pe fundul bazinului un cîine, ce oroare!, exact în bazinul ăsta pe care ți l-ai așezat în frunte ca pe o coroană, sau ca pe o nestemată, acolo să vin și să îți ascult muzica de pe sub apă, ce nebunie! ce figuri! auzi, muzică pe sub apă! Între timp o să ți-i trimit pe copiii mei, ca să aibă și ei ce scrie despre tine peste mulți-mulți ani, pe blogul lor interstelar, ți-i trimit să se lege de tine cu mii de sfori, ca să nu uite de unde au venit, să nu uite ce aer au respirat cînd s-au născut, să nu uite pe unde au făcut primii pași.
Copilăria mea s-a petrecut la bazin. Copilăria copiilor mei se va petrece la piscină. Și cu muzică pe sub apă! Și mai spunem că nu sîntem norocoși!

Îți doresc, dragul meu Humor, lampadare întregi și falimentul fabricilor care ambalează semințe pentru consum stradal. Îți doresc să te năpădească turiștii din toate colțurile planetei, mai ceva decît sălciile sălbăticite bazinul copilăriei mele. Să îi bucuri pe toți și să îi primești cu căldura dintotdeauna, să le faci sarmale în cuib cu smîntînă trasă la mașină, casă fie groasă, să le topești genunchii cu afinată și mintea cu pădurile de brazi, și privirile cu verde mult și cu albastru celebrisimei mănăstiri de după colț. Să meargă toți pe la casele lor și să povestească ce au văzut ei în paradis, că nu cred că paradisul are palmieri, eu cred că are brazi cu umbră și cu ploi, și fîn înalt pînă la brîu, și brînză de vacă de la mama Martei, sau de la Mănăstire, și unt făcut de slovăcițe, și colac de Mopan. Cred că sfinții de aia sînt blînzi pentru că beau lapte cu spumă, din cel proaspăt muls, lapte din cel mai dulce, de la vacile care fac balet prin reclamele de La Dorna. Ce omagiu ți-aș mai aduce oraș drag, aștept însă oleacă de inspirație.

Între timp te pup și te îmbrățișez cu toată căldura Mediteranei,

Oana

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela. Zidul plângerii mele

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela, ea nu știe, doar eu, cu ajutorul lui Alladin, am dibuit-o ascunsă după niște ochelari de soare, neschimbată după ani, Mihaela a apărut în viața mea nu știu exact de unde, mi-a pus o ordine esențială în viață, în viitor, și a dispărut pentru, iată! 23 de ani. Mă mai gândeam din când în când la ea, nu știu de ce toți cei din Teatrul Pod îi spuneau Veri, mă întrebam ce o mai fi făcând, pe unde o mai fi cântând, sau ce știu eu, jucând teatru, Mihaela are o voce care nu e de pe pământul ăsta, e o voce de pe un fel de stea de unde izvorăște muzica, sau dintr-un echilibru cosmic exact cum îl descriau grecii, pe care doar ea l-a găsit și de acolo își ia un fel de liniște care reușește să ți-o transmită pe toată, vocea Mihaelei nu ajunge în timpane ca toate vocile, ci undeva unde se fac zilele și nopțile vieții tale, nu am mai ascultat-o de 19 ani, știu exact pentru că eu eram mamă de fată mică, și, ca orice casnică și gospodină la  cratiță, îmi creșteam bebelu…

Nici o poveste. Mercedes- Beatrice Birzescu- Titeica

Nu prea învăț nimic de la viața mea. Îmi place de o bucată de timp să fiu leneșă și să ignor. Să amân. Să nu fac nimic.Sau, dimpotrivă să vreau să mă sufoc dacă nu fac lucruri. Doamne, și câtă treabă am de făcut. Nu aveți idee. Să termin camera lui Mihnea, acum că am schimbat parchetul, să schimb cât mai repede mobila din sufragerie că nu o mai pot suporta, să repar globurile de la roata asta care ține loc de lustră, poate schimb și geamul de la bucătărie, pentru că m-am zgârcit anul trecut, să îmi iau bicicletă, motocicletă și mașină, să termin de cusut tot coșul de haine care trebuie modificate. Nu mai pomenesc de trebile profesionale, să termin cele trei articole începute, să editez volumul congresului, să mă apuc de scris cursul, să pun ceva bani deoparte să schimbăm cât mai repede acoperișul de la târlă, să tratăm fagul cel mare, să fac ordine în fotografiile împrăștiate fără noimă prin sute de cd-uri. Să îmi sun prietenii. Am uitat de traducerile care ar trebui revizuite și trim…

Lucian. Și Cojocar. Și Constantin