Treceți la conținutul principal

Raspuns celor două scrisori


Români frumoși

Găsesc aiurea pe internet un comentariu al unei românce care trăiește în Spania. Mă bucură. Îl transcriu cu aceeași convingere cu care am postat cele două scrisori anterioare. Și apoi zâmbesc știind că toți semnatarii acestor mesaje au dreptate, și cei rămași aacasă și românca din Spania și mai știu că dacă ar face rocada între ei, cei care stau în România cu pașaportul în mînă gata de plecare în cîțiva ani vor scrie și ei aceleași cuvinte ca și ea:
România! Te iubesc! Mi-e dor de tine! Trăiască România!


Fagul cel mare de la tîrlă, domnind asupra Frasinului

Am încetat să mai citesc presa din România, mă adăpostesc și eu cum pot de istorie, nu o las să mă invadeze și mă cuibăresc în acest colț de rai de unde România se vede frumoasă.

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Chitara lui Lorca

Eu sunt îndrăgostită de Granada, unde... oare cu ce să încep? cu Isabela Catolica copleșită de Alhambra, cu Columb care pleacă spre India lui tot din Granada, în timp ce ultimul rege maur, Boabdil, pleca și lua cu el un adevărat imperiu cultural, pe care Europa l-a pierdut iremediabil, despre Facultatea mea unde Lorca își juca piesele de teatru, sau terasa hotelului din fața facultății, unde Lorca și-a dormit ultimele două nopți, lăsând în urma lui o durere pe care fiecare granadin o duce cu evlavie, din tată în fiică, asta ca să mai schimbăm un pic formulările, tot așa cum pe Lorca îl plâng țiganii din Sacromonte acolo unde s-a născut flamencoul, și unde poate că Lorca a învățat să cânte la chitara lui, care prin jocuri fantastice ale destinului, a ajuns în brațele lui Pepe, fratele cel mai mare al mamei lui Antonio Banderas, cel care a crescut-o, de fapt, pe ultima născută a familiei, cea de-a șaisprezecea!, singurul membru al familiei care nu a ajuns să își cunoască mama, dar uite…
Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe

Nici o poveste. Mercedes- Beatrice Birzescu- Titeica

Nu prea învăț nimic de la viața mea. Îmi place de o bucată de timp să fiu leneșă și să ignor. Să amân. Să nu fac nimic.Sau, dimpotrivă să vreau să mă sufoc dacă nu fac lucruri. Doamne, și câtă treabă am de făcut. Nu aveți idee. Să termin camera lui Mihnea, acum că am schimbat parchetul, să schimb cât mai repede mobila din sufragerie că nu o mai pot suporta, să repar globurile de la roata asta care ține loc de lustră, poate schimb și geamul de la bucătărie, pentru că m-am zgârcit anul trecut, să îmi iau bicicletă, motocicletă și mașină, să termin de cusut tot coșul de haine care trebuie modificate. Nu mai pomenesc de trebile profesionale, să termin cele trei articole începute, să editez volumul congresului, să mă apuc de scris cursul, să pun ceva bani deoparte să schimbăm cât mai repede acoperișul de la târlă, să tratăm fagul cel mare, să fac ordine în fotografiile împrăștiate fără noimă prin sute de cd-uri. Să îmi sun prietenii. Am uitat de traducerile care ar trebui revizuite și trim…
21 de comentarii
Citiți mai multe

Lucian. Și Cojocar. Și Constantin

Trimiteți un comentariu
Citiți mai multe