Treceți la conținutul principal

La tăți ni-i greu



Dacă pînă și el plînge, înseamnă că putem plînge liniștiți cu toții.

Eu nu am mai pomenit asemenea rafale de plîns. Cel puțin nu la mine. Că întotdeauna m-am ținut o învingătoare și o luptătoare, de o fo vreodată rost de plîns, asta s-o întîmplat cu plapuma în cap, să nu prindă care cumva de veste dușmanul. Acum mă pomenesc plîngînd cu găleata, de parcă s-a spart norul cu lacrimi la colțurile ochilor mei. Cred că medicii ar avea pentru mine și o denumire, și tratamentul aferent. Numai că acum, nu știu, descopăr o senzație nouă și ciudată, sau ca să renasc acum aproape de finalul 30-ilor, sau pentru că durerea acum se măsoară altfel, nu știu, dar lacrimile nu îmi mai ies toate pe la colțurile ochilor, unele se pierd pe drumuri cotite, și le simt furnicîndu-mi degetele mari de la mînă, cele pe care nu le-am arătat niciodată în public de urîte ce sînt, că au unghia mică și lată și sînt boante și tocite, neterminate, ăsta a fost marele meu complex, și de aici și marea mea admirație pentru mîinile nobile, fine, cu degete lungi și spiralate, doape sau nu, în degetele mele se pare că se termină circuitul lacrimilor interioare. Plîng de mila copilei brunete și vesele care îmi surîde dintr-o fotografie făcută prin 75 probabil, o fată prea senină, cu niște ochi cît cepele, deschiși către ce știu eu ce mare orizonturi, ochi sticloși și iuți, eu, fata aia mică sînt eu, eu de atunci, mă gîndesc atunci cum rămîneam singură seara în casă și mergeam pe rombul din medalionul covorului verde decolorat de iută, urmăream linia rombului și mă enervau colțurile lui, și de asta plîng, atunci nu eram tristă, acum însă sînt, cum dracu am păstrat din toată copilăria mea numai asta, numai interminabilele mele plimbări de șoarece de laborator în labirint, mi se părea că trece timpul mai rapid cînd merg, mai repede decît dacă mă jucam, sau mă uitam în cărți, țin minte că în cărți, pentru că le știam pe de rost, și pozele și textele, îmi băgam nasul și miroseam..., miroseam cleiul, cerneala de pe pagină, stăteam ore în șir plimbîndu-mă și mirosind cărțile. Preferata mea era Buratino, o poveste care nu mi-a plăcut, dar irezistibilă din punctul de vedere al mirosului cernelei tipografice. Îmi caut poate că rostul și locul, îmi caut rombul, poate că de fiecare dată cînd intru într-o librărie și înainte să citesc prefața cărții îmi afund nasul în ea căutîndu-i mirosul.
Acum plîng din următoarele motive:
unu, pentru că trebuie să scot tot răul adunat, e ca o operație de extirpare de noduli, împrăștiați pe peste tot, pe sub piele, ascunși perverși în cutele biologicului, deși nodulii ăștia, blestemații, aparțin, desigur, sentimentelor, inimii, sufletului, ce știu eu, că dacă e să îi asculți pe homeopați, ei cică nu despart sufletul de trup, capul e integrat și el, cu toate gîndurile lui în corp, ba mai și determină, pe ici, pe colo, reacțiile corpului. Nu pot extirpa capul, cel puțin nu acum, îi aplic așadar o spălare consistentă, lacrimi din alea cît pumnul, ca pîrîul Humorului la inundații, cînd l-a prins pe însuși Flutur, cu mici cu tot, pe partea cealaltă de rîu, ei, așa și eu cu șuvoiul ăsta, fac curățenia dintre Paște și Crăciun, dintre 30 și 40, dau cu var pe dinăuntru, ucid impuritățile, primenesc, deschid ușile, ferestrele, îmi soresc sufletul, cămările, subpaturile, deschid șifonierele, trag sertarele, arunc lucrurile inutile, dau cu aspiratorul, adun pînzele de păianjeni care se leagănă pe la colțuri, fac ordine și curățenie. Gata, nu se mai poate! Nu mai pot tîrî după mine toate resturile anterioarelor nefericiri, neîmpliniri, etc. Gata, aruncăm și ștergem cu cîrpa pe jos.
doi, pentru că nu învăț nimic din viața mea
trei, pentru că am uitat să rîd și să dansez
patru, pentru că mi-e dragă țara mea, dar eu ei, nu prea; pentru România mea inventată
cinci, pentru că am găsit multe aici, am lăsat multe acolo; acum o să fie invers...
șase, pentru fotografia asta și pentru toate imaginile care ne răscolesc necesarul confort european; pentru toate femeile nevoite să își ascundă fața, identitatea, devenind umbre ale lor. Pentru cele care sosind în Europa, mănîncă în restaurante cu capul acoperit, cu gura acoperită, ridicîndu-și vălul și ducînd furculița la gură pe sub cîrpa care îi anonimează existența. Pentru ignoranța noastră...




șapte, pentru toți artiștii mari, care ne-au propus modele în care nici ei nu au crezut. Pentru marii artiști care nu au putut fi și mari oameni: Picasso, Hamsun, Sartre.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela. Zidul plângerii mele

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela, ea nu știe, doar eu, cu ajutorul lui Alladin, am dibuit-o ascunsă după niște ochelari de soare, neschimbată după ani, Mihaela a apărut în viața mea nu știu exact de unde, mi-a pus o ordine esențială în viață, în viitor, și a dispărut pentru, iată! 23 de ani. Mă mai gândeam din când în când la ea, nu știu de ce toți cei din Teatrul Pod îi spuneau Veri, mă întrebam ce o mai fi făcând, pe unde o mai fi cântând, sau ce știu eu, jucând teatru, Mihaela are o voce care nu e de pe pământul ăsta, e o voce de pe un fel de stea de unde izvorăște muzica, sau dintr-un echilibru cosmic exact cum îl descriau grecii, pe care doar ea l-a găsit și de acolo își ia un fel de liniște care reușește să ți-o transmită pe toată, vocea Mihaelei nu ajunge în timpane ca toate vocile, ci undeva unde se fac zilele și nopțile vieții tale, nu am mai ascultat-o de 19 ani, știu exact pentru că eu eram mamă de fată mică, și, ca orice casnică și gospodină la  cratiță, îmi creșteam bebelu…

Lucian. Și Cojocar. Și Constantin

Nici o poveste. Mercedes- Beatrice Birzescu- Titeica

Nu prea învăț nimic de la viața mea. Îmi place de o bucată de timp să fiu leneșă și să ignor. Să amân. Să nu fac nimic.Sau, dimpotrivă să vreau să mă sufoc dacă nu fac lucruri. Doamne, și câtă treabă am de făcut. Nu aveți idee. Să termin camera lui Mihnea, acum că am schimbat parchetul, să schimb cât mai repede mobila din sufragerie că nu o mai pot suporta, să repar globurile de la roata asta care ține loc de lustră, poate schimb și geamul de la bucătărie, pentru că m-am zgârcit anul trecut, să îmi iau bicicletă, motocicletă și mașină, să termin de cusut tot coșul de haine care trebuie modificate. Nu mai pomenesc de trebile profesionale, să termin cele trei articole începute, să editez volumul congresului, să mă apuc de scris cursul, să pun ceva bani deoparte să schimbăm cât mai repede acoperișul de la târlă, să tratăm fagul cel mare, să fac ordine în fotografiile împrăștiate fără noimă prin sute de cd-uri. Să îmi sun prietenii. Am uitat de traducerile care ar trebui revizuite și trim…