Treceți la conținutul principal

Un scenariu. Un film

DESPĂRȚIREA

Monolog 

(scurt metraj)

Scenariu: Silvia Gheorghe, Bogdan Dumitrescu
Imagine: Albert Radu
Editor: Tudor Bota
Sunet: Marius Stanescu
Regia: Bogdan Dumitrescu
 

..."Deci chiar ai de gând să pleci?
Lași tot? Lași familie? Lași prieteni? Lași... Lași job? Mă lași pe mine?
Pleacă... Pleacă și dacă... ți-e mai bine... înseamnă că ți-e mai bine, nu?

A plecat... S-a plictisit... d-aia a plecat... ca să nu se mai plictisească.
Are dreptate fata asta, asta... cu care eram eu. Măcar... măcar ea... ea are coaie să plece.
Oare acolo se cască mai mult, sau mai puțin? Că dacă se cască mai puțin mă înscriu și eu.
Uite cum ai reușit tu să-mi amintești de ce n-aș pleca niciodată nicăieri...
Lângă mine-i un chioșc unde se fac gogoși bestiale... bestiale gogoșile bestialee!!!
Și de fiecare dată când cobor să-mi iau, e unu' care cască. Și cască și puștiul de lângă el... și cască și tanti care stă pe bancă cu o sacoșă de pânză în mână.
Și mă ia și pe mine dar mă abțin... și după aia mă apucă scârba și în loc să mă gândesc...mmm gogoașa, unde sunt...
De ce dracu m-am trezit eu în dimineața asta?
După aia mă uit în jur... după aia mă uit în jur și toți sunteți îmbrăcați în gri... Și văd cum sunt, plictisiți, obosiți, se uită-n gol...
Facem totu' degeaba? Știu eu ceva ce nu știți voi, sau știți voi ceva ce nu știu eu?
Pentru că asta faceți când căscați... împrăștiați sictir. Da, frate, da,... sictir...
Sunteți triști, sunteți mediocri... și vreți ca toată lumea să fie la fel...
Dacă n-aveți voi... Dacă voi n-aveți, să n-aibă nimeni? Păi, atunci, știu eu ceva ce nu știți voi. Eu nu vreau să fiu așa! Nu vreau sa fiu așa!!!
Căscatul e la fel de nociv ca adidașii rachetă, ca supermarketul cu 15 case din care funcționează una singură, ca ăia care claxonează la stop când e roșu  și când oricum n-ai unde să te duci, ..., ca idioții care aruncă gunoaie de la balcon, ca șoferii de taxi care nu te iau în cursă că-i prea scurtă, ca bodyguarzii care se îmbracă într-o uniformă... și gata!, sunt Rambo. Ca vânzătoarele care te trimit la colț să schimbi, că n-au să-ți schimbe ele..., ca târfele care fac muie pe bonuri de masă..., pe bonuri de masă!!!..., ca grătarele facute pe marginea străzii în praf și fum..., și-ar mai fi...
Și tu ce te uiți așa la mine?..., pe bune! de ce te uiți așa la mine? crezi că nu știu cine ești? Știu foarte bine cine ești, fraiere! Nu te plângi tu în fiecare zi colegilor tăi de sindicat că viața-i de căcat? Și c-o să-ți iei lumea-n cap? De parcă ai avea vreodată tupeul să faci chestia asta? N-o să ai tupeul ăsta!
Da. În ziua aia pe Magheru o să treacă o hoardă de inorogi și o să se... cace bezele și-o să se bășească curcubee... Da. În ziua aia o să te duci pe la munte pentru că oricum... tupeu să depășești Poiana nu cred că ai... pentru că... ești limitat. Asta ești! Ai căscat, te-ai limitat!
Trăiți degeaba!... asta e... trăiți degeaba. Vă treziți în fiecare dimineață doar pentru că sună ceasu'..., dar de ce l-ați pus să sune, habar n-aveți.
Și eu îmi fac..., îmi fac griji c-o să sufăr pentru fata asta... și în loc să alerg după ea, sau să mă duc și eu să-mi iau o gogoașă ca tot omul..., știi ce-mi vine să fac? Să mă duc la cel mai apropiat cimitir... și s-aștept... a... și să casc. Pentru că oricum toată turma face la fel. Și-mi fac probleme c-o să sufăr după fata asta? N-o să sufăr după fata asta! Și știi de ce? Pentru că voi mă futeți încet, încet, încet, cu căscatul ăsta al vostru... Până când o s-ajungă o gagică ca asta să-mi dea papucii într-o cafenea, și mie n-o să mai îmi pese...
Hopaa, se trezește căscatul? Mă știi de undeva, bă? Da, frate! Ma știi... de la telenovela la care căsca nevastă-ta. Ia zi... ți-ai închipuit vreodată că miorlăitul ăla din telenovelă o să-ți spună că trăiești degeaba?
Ce zici? Te-ai trezit, sau îți vine în continuare să caști?"

http://www.youtube.com/watch?v=FFZjGTm4lOg

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela. Zidul plângerii mele

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela, ea nu știe, doar eu, cu ajutorul lui Alladin, am dibuit-o ascunsă după niște ochelari de soare, neschimbată după ani, Mihaela a apărut în viața mea nu știu exact de unde, mi-a pus o ordine esențială în viață, în viitor, și a dispărut pentru, iată! 23 de ani. Mă mai gândeam din când în când la ea, nu știu de ce toți cei din Teatrul Pod îi spuneau Veri, mă întrebam ce o mai fi făcând, pe unde o mai fi cântând, sau ce știu eu, jucând teatru, Mihaela are o voce care nu e de pe pământul ăsta, e o voce de pe un fel de stea de unde izvorăște muzica, sau dintr-un echilibru cosmic exact cum îl descriau grecii, pe care doar ea l-a găsit și de acolo își ia un fel de liniște care reușește să ți-o transmită pe toată, vocea Mihaelei nu ajunge în timpane ca toate vocile, ci undeva unde se fac zilele și nopțile vieții tale, nu am mai ascultat-o de 19 ani, știu exact pentru că eu eram mamă de fată mică, și, ca orice casnică și gospodină la  cratiță, îmi creșteam bebelu…

Nici o poveste. Mercedes- Beatrice Birzescu- Titeica

Nu prea învăț nimic de la viața mea. Îmi place de o bucată de timp să fiu leneșă și să ignor. Să amân. Să nu fac nimic.Sau, dimpotrivă să vreau să mă sufoc dacă nu fac lucruri. Doamne, și câtă treabă am de făcut. Nu aveți idee. Să termin camera lui Mihnea, acum că am schimbat parchetul, să schimb cât mai repede mobila din sufragerie că nu o mai pot suporta, să repar globurile de la roata asta care ține loc de lustră, poate schimb și geamul de la bucătărie, pentru că m-am zgârcit anul trecut, să îmi iau bicicletă, motocicletă și mașină, să termin de cusut tot coșul de haine care trebuie modificate. Nu mai pomenesc de trebile profesionale, să termin cele trei articole începute, să editez volumul congresului, să mă apuc de scris cursul, să pun ceva bani deoparte să schimbăm cât mai repede acoperișul de la târlă, să tratăm fagul cel mare, să fac ordine în fotografiile împrăștiate fără noimă prin sute de cd-uri. Să îmi sun prietenii. Am uitat de traducerile care ar trebui revizuite și trim…

Lucian. Și Cojocar. Și Constantin