¡Viva la vida!

Ghiocei de la Nory Îmi scrie Nory să nu uit că vine primăvara. O știu că a coborît în goană treptele casei, cu aparatul în mînă, ca să îmi culeagă ghioceii ăștia și să mi-i trimită. Așa e Nory, cu degetele ei de la picioare capabile să alunge orice depresie, indiferent de cît de neagră va fi fiind aceasta... Pentru că are Nory o samă de cartofiori noi la picioare, o minune: degete de nou/născut (nu întîmplător poartă 35 la pantofi și se îmcalță de la raionul de copii. Și cum acolo nu prea se fabrică pantofi cu toc...). Nory e miniaturală, dar pe cît e de micuță de statură, pe atît e de mare în suflet. De multe ori m-am gîndit că Nory pe dinăuntru are numai inimi, adică toate măruntaiele ei au formă de inimă: și ficatul, și rinichii și stomacul, tot ce o mai fi fiind pe acolo, au toate formă de inimă. Am împărțit cu Nory 3 ani aceeași casă, același dulap, și de multe ori aceleași haine. Nici nu știu cum de mama focului intram eu în sacoul crem al Noricăi, nu că aș fi vreo zveltă, dar în...

Era o zi fără promisiuni, deși senină și frumoasă, într-o perioadă de maximă expansivitate în viața mea, și călare pe inorogi blînzi, încă în perioada în care credeam că oamenii dacă vor reușesc orice, și atunci am văzut acest videoclip: Am alergat la Lavinia, dicționarul meu multilingv, Lavinia care știe practic... toate limbile (de care ai putea avea nevoie la un moment dat), fată Lavinia, ce spune femeia asta? Ce strigă aici, ce e cu diperarea asta? Cine e femeia asta? Și mi-a spus Lavinia, ceva despre un cavaler călugăr și eu am spus că nu vreau să fie cavalerul călugăr, ci cavalerul negru, și a spus Lavinia: pentru tine, fată, e negru cavalerul! Mi-a tradus Lavinia și nu am priceput nimic. Parcă Mariza trebuia să spună altceva. Și atunci m-am apucat de un plîns care nu cred că m-a mai părăsit vreodată, nici măcar atunci cînd rîdeam cu gura pînă dincolo de urechi, acolo în cuibarul sufletului meu clocea acest cavaler călugăr și această cîntăreață ciudată și această limbă din care n...

Valeriu nu vrea să se numească Valeriu în aceste confesiuni: chestie de opţiune. Vrea să se numească Dragoş, să îşi creeze o identitate cu care să îşi susţină amintirile despre Revoluţie. Respectându-i dorinţa, îi vom spune lui Valeriu, Dragoş. Aşadar, la Revoluţie, Dragoş avea puţin peste 14 ani şi se afla la bunici, în faţa televizorului, ca mai toată românimea. Povestea lui este frumoasă şi impresionantă, pentru că, prea mic fiind pentru a deveni erou, a ales să scrie. Chiar aşa. Dragoş cel de 14 ani, stătea în faţa televizorului şi scria Revoluţia cu creionul pe foi de mate rupte din caietul în care ar fi trebuit să îşi facă exerciţiile pentru vacanţa de Crăciun. Pardon: vacanţa de iarnă. Nu exista Crăciun înainte de revoluţie. Era în clasa a opta, făcea pregătire la mate pentru treapta întâi, pentru admiterea la liceu. Valsul turbat al tezelor cu subiect unic, încă nu fusese compus. Dragoş acum a crescut, a făcut un doctorat în informatică, a lăsat în urmă totul, a plecat din ţară...

http://istoria-romaniei.blogspot.com/2009/12/lista-martirilor-decedati-la-revolutia.html http://portalulrevolutiei.ro/index.php?menu=1 Ne despart 20 de ani de imaginile de mai sus, de cîntecul sfîșiat al lui Vali Sterian. Tot atîtea ocazii pierdute de a face ordine în istoria noastră, demnitatea noastră, disponibilitatea noastră de a trăi adevărul pînă la capăt. Abia dacă avem timp să parcurgem pe fugă numele eroilor martiri mutînd grabnic pagina, prea multe nume, prea multe persoane despre care nu știm nimic ne zîmbesc fără glorie, eroi martiri necunoscuți eu, de pildă, nu știam numele nici unuia dintre cei care au murit la revoluție. Mă cutremură ignoranța și nesimțirea mea istorică. Parcurg deznădăjduită listele lungi de nume și de povești absurde, de răni absurde, de vieți și morți absurde. Citesc această precizare: împușcat în cap la Operă , e vorba despre un martir care a murit în 17 decembrie în Piața Operei din Timișoara. Luat cu lunga listă pe care trebuia să o redacteze, auto...

Singură în biroul meu de la universitate, birou sofisticat, occidental, prea occidental după gustul meu. L-am balcanizat eu pe ici pe colo: o hartă a Bucovinei, cu fotografii ale Reginei Maria, cu o imagine panoramică a orașului meu pitit între obcini, cu ouă încondeiate, agățate cu panglici: noua invenție nemțească a Letiției, mare artistă încondeietoare de la Vama. O hartă de noapte a României, luată din materialele promoționale ale Taromului. Un calendar cu Mănăstirile Bucovinei, tipărit de Terra Design cu noblețea-i binecunoscută. Un ștergar țesut de mămaia; moștenire de familie; Era parte a zestrei mămaiei, a mamei, a mea. O farfurie de Horezu și un ol de lut de la Corunt; cumpărate dintr-un târg al meșterilor populari. O cruce veselă de la Săpânța cu o inscripție hazoasă despre soacre; altminteri un kitch inofensiv și plin de culoare; kitch pentru că e o bucată de lemn pictat și nu sculptat așa cum făcea Ion Stan Pătraș. Îmi stau toate în spate, pe perete, și într-un fel alegoric...