Treceți la conținutul principal

ce simpla si frumoasa poate fi o poveste

Muchisimas gracias, Raul

http://pelapapas.com.mx/htmls/animacion-arena-2.html

Comentarii

  1. Felicitari Oana! pentru "rascolirea" amintirilor frumoase din copilaria noastra din Grigore Preoteasa. Sunt multi ani de cind am parasit acele meleaguri de vis - Gura Humorului. Multe episoade- pe care credeam ca, creierul meu le-a uitat au revenit citind si recitind cele spuse de tine.
    Ma regasesc pe Toaca, in Lunca, in parcurile lui Taranu, pe Staniste, pe Gingioaia, la Piatra Pinului si mai ales in cartierul nostru. Fiecare personaj descris mi-a fost prieten sau cel putin l-am cunoscut. Sa stii ca a fost o surpriza placuta sa te regasesc si surpriza a fost si mai mare sa vad ca probabil cea mai baietoasa fata din cartier sa aiba atita "stil". Inca o data: Felicitari! Mircea Alexandru-Sydney, Australia

    RăspundețiȘtergere
  2. Eu în Australia nu te regăsesc, dar în cartier mi te amintesc, înalt și foarte subțire, da, și de mînă cu o fată (întotdeauna aceeași) da, te țin minte. O mai știu pe sora ta, și, desigur pe părinții tăi, pe tatăl tău, mai ales, cu o pălărie exotică, de cowboy...
    Îmi amintesc și că am vorbit odată despre Australia ta (inventată), cînd întors de acolo erai absolut neschimbat.
    Băiețoasă sînt și acum, și poate că tocmai de aceea... Îmi crește inima cît un bostan turcesc (din ăia comestibili) că îmi auziți strigătul de la Polul Sud, fie-vă Australia prietenoasă! și mai lasă din cînd în cînd urme și pe blogul ăsta, că, cine știe, poate reușim să construim istoria apocrifă a Humorului.
    Cu mare drag, Oana - Alicante - Spania

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela. Zidul plângerii mele

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela, ea nu știe, doar eu, cu ajutorul lui Alladin, am dibuit-o ascunsă după niște ochelari de soare, neschimbată după ani, Mihaela a apărut în viața mea nu știu exact de unde, mi-a pus o ordine esențială în viață, în viitor, și a dispărut pentru, iată! 23 de ani. Mă mai gândeam din când în când la ea, nu știu de ce toți cei din Teatrul Pod îi spuneau Veri, mă întrebam ce o mai fi făcând, pe unde o mai fi cântând, sau ce știu eu, jucând teatru, Mihaela are o voce care nu e de pe pământul ăsta, e o voce de pe un fel de stea de unde izvorăște muzica, sau dintr-un echilibru cosmic exact cum îl descriau grecii, pe care doar ea l-a găsit și de acolo își ia un fel de liniște care reușește să ți-o transmită pe toată, vocea Mihaelei nu ajunge în timpane ca toate vocile, ci undeva unde se fac zilele și nopțile vieții tale, nu am mai ascultat-o de 19 ani, știu exact pentru că eu eram mamă de fată mică, și, ca orice casnică și gospodină la  cratiță, îmi creșteam bebelu…

Lucian. Și Cojocar. Și Constantin

Nici o poveste. Mercedes- Beatrice Birzescu- Titeica

Nu prea învăț nimic de la viața mea. Îmi place de o bucată de timp să fiu leneșă și să ignor. Să amân. Să nu fac nimic.Sau, dimpotrivă să vreau să mă sufoc dacă nu fac lucruri. Doamne, și câtă treabă am de făcut. Nu aveți idee. Să termin camera lui Mihnea, acum că am schimbat parchetul, să schimb cât mai repede mobila din sufragerie că nu o mai pot suporta, să repar globurile de la roata asta care ține loc de lustră, poate schimb și geamul de la bucătărie, pentru că m-am zgârcit anul trecut, să îmi iau bicicletă, motocicletă și mașină, să termin de cusut tot coșul de haine care trebuie modificate. Nu mai pomenesc de trebile profesionale, să termin cele trei articole începute, să editez volumul congresului, să mă apuc de scris cursul, să pun ceva bani deoparte să schimbăm cât mai repede acoperișul de la târlă, să tratăm fagul cel mare, să fac ordine în fotografiile împrăștiate fără noimă prin sute de cd-uri. Să îmi sun prietenii. Am uitat de traducerile care ar trebui revizuite și trim…