Treceți la conținutul principal

Mariza

Era o zi fără promisiuni, deși senină și frumoasă, într-o perioadă de maximă expansivitate în viața mea, și călare pe inorogi blînzi, încă în perioada în care credeam că oamenii dacă vor reușesc orice, și atunci am văzut acest videoclip:



Am alergat la Lavinia, dicționarul meu multilingv, Lavinia care știe practic... toate limbile (de care ai putea avea nevoie la un moment dat), fată Lavinia, ce spune femeia asta? Ce strigă aici, ce e cu diperarea asta? Cine e femeia asta? Și mi-a spus Lavinia, ceva despre un cavaler călugăr și eu am spus că nu vreau să fie cavalerul călugăr, ci cavalerul negru, și a spus Lavinia: pentru tine, fată, e negru cavalerul! Mi-a tradus Lavinia și nu am priceput nimic. Parcă Mariza trebuia să spună altceva.

Și atunci m-am apucat de un plîns care nu cred că m-a mai părăsit vreodată, nici măcar atunci cînd rîdeam cu gura pînă dincolo de urechi, acolo în cuibarul sufletului meu clocea acest cavaler călugăr și această cîntăreață ciudată și această limbă din care nu înțelegeam nici o vorbă.
Cînd intrați în lobby-bar-ul Hotelului Best Western din Humor, o să vedeți că vă privește de deasupra meselor o fată cu o căutătură cam stranie, care arată ciudat, ca o soră a Avatarului despre care scriam acum cîteva ore. Înaltă și filiformă, cu o frizură absolut imposibilă și în neregulă, cu o față pictată de un pictor suprarealist inspirat, care combină oniric trăsături europene cu modulări ale țărmului Mozambicului, irump niște culori și niște trăsături pe care noi nu le știm.
Asta e Mariza mea! Insist cu posesivul ăsta, pentru că nu se știe niciodată cine mi-o revendică pe Mariza.
Mariza este atunci cînd dincolo de gramatici academice, paralelisme lingvistice, mental colectiv, disjuncții culturale de tot felul, atunci cînd e să ajungă un pumnal direct în tine, ajunge, indiferent în ce limbă aruncă cel de pe scenă și în ce limbă te doare pe tine. Arta pumnal! Nu ajung cuvinte la tine, nici articole hotărîte și nici conjugări: ajung la tine niște dureri venite din adîncul omenirii, a ființelor de tot soiul, parcă te doare și un delfin, parcă și un vultur are sub aripă o rană, parcă și lupul are o nostalgie. Și mai ajunge la tine și o melancolie iberică nesfîrșită și tristețea unui lac fără ieșire la mare, și a unui copac fără umbră. Și înțelepciunea posacă a micului prinț, și osteneala lui Don Quijote. Asta e pentru mine muzica Marizei:


Ó Gente da Minha Terra
Amalia Rodrigues

É meu e vosso este fado
Destino que nos amarra
Por mais que seja negado
Às cordas de uma guitarra

Sempre que se ouve o gemido
De uma guitarra a cantar
Fica-se logo perdido
Com vontade de chorar

Ó gente da minha terra
Agora é que eu percebi
Esta tristeza que trago
Foi de vós que a recebi

E pareceria ternura
Se eu me deixasse embalar
Era maior a amargura
Menos triste o meu cantar

Ó gente da minha terra
Agora é que eu percebi
Esta tristeza que trago
Foi de vós que a recebi

People from my Land

Amalia Rodrigues

Oh People of My Land

Oh people of my land
It is now that I have perceived
This sadness which I carry
Was from you that I received

This Fado is both yours and mine
The destiny that unites us
No matter how much it is denied
By the strings of a guitar

Whenever one hears a lament
Of a guitar's song
One is instantly lost
With a longing to weep

It would seem a kindness
If I let myself be soothed
The greater the anguish
The less sorrowful my song
(http://marizafriends.blogspot.com/search/label/Letras%20%2F%20Lyrics)


Oameni ai ținutului meu

Oh, oameni ai ținutului meu
Acum mi-am dat seama
Că această tristețe pe care o duc
Dinspre voi venea la mine

Acest fadu este și al meu și al vostru
Destinul care ne ține legați
Indiferent cît este de contrazis
De corzile unei chitări

De fiecare dată cînd auzim geamătul
Unui cîntec de chitară
Deodată ne abandonăm
Dorului de a plînge

Oh, oameni ai ținutului meu
Acum mi-am dat seama
Că această tristețe pe care o duc
Dinspre voi venea la mine

Ar putea părea tandrețe
Dacă mi-aș alina
Cu cît e mai mare chinul
Cu atît mai puțin dureros cîntecul meu

Oh, oameni ai ținutului meu
Acum mi-am dat seama
Că această tristețe pe care o duc
Dinspre voi venea la mine
(trd. imperfectă, ca orice traducere, Oana; am făcut-o pentru Nory)

O ascult pe Mariza de 7 ani. Nu m-am săturat de ea. Și cum geniul meu lingvistic nu se lasă încă descoperit, în continuare nu pricep o boabă din tot ce spune. Pentru că uit să tai cuvintele din ghemul sau fuiorul ăsta pe care îl deșiră lîngă mine. Și uite așa am ajuns să o iubesc pe Mariza asta slăbuță, cu o voce de trib dansînd și cîntînd pe fundul unui canion, o iubesc pentru cum se dăruiește și pentru că după ce a cîntat toate ciudățeniile: jazz, fadu, flamenco, o aud ieri la radio (într-o spaniolă de invidiat) că a scos un cd de muzică... africană.
Îmi place Mariza pentru că nu mă lasă indifferentă, pentru că îmi vorbește în limbi pe care nu le cunosc, și totuși o înțeleg perfect, îmi place pentru că ascultînd-o îmi amintesc multe: că sînt în viață, că viața e frumoasă, că frumusețeea e veșnică, așa ca muzica; îmi amintesc și că nu e niciodată prea devreme pentru a începe să îți trăiești o viață pe care ai lăsat-o la împăienjenit, că primăvara urmează negreșit tuturor iernilor, că cei plecați ne rămîn prin ceea ce ne-au lăsat ei esențial.




Cred că pe Mariza ar fi chemat-o Tudor Gheorghe dacă se năștea în România și ar fi cîntat despre niște salcîmi care primăvara înnebunesc. Dar pentru că s-a născut în Mozambic și acum cîntă la Lisabona, preiau un comentariu de pe youtube:
Le roi est mort, vive le roi! Essa famosa frase se pode aplicar neste caso: a rainha morreu, viva a rainha! A Amália tem o seu lugar no nosso coração, a Mariza também tem um grande espaço(laurasarmis).

http://www.youtube.com/watch?v=SfpDD4MchN4&feature=related
http://www.youtube.com/watch?v=rSxwoRRYUFY&NR=1

Comentarii

  1. Tare mi-e teama ca echivalentul Marizei nu are cum sa fie Tudor Gheorghe. Si nu in Romania. Urmarind concertele Marizei in Portugalia, am vazut sali pline. Si am vazut in sala oameni cu lacrimi in ochi. Urmarind concertele din toamna ale maestrului Gheorghe, am vazut o sala a casei de cultura pe 3 sferturi goala. Si mai eram eu, in ultimul rind, cu cite o lacrima in minte si in ochi. De rusinea maestrului. Si de rusinea mea. Dar stiu, restul lumii era ocupata. Nu e usor sa traiesti intr-un colt de rai...

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Postări populare de pe acest blog

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela. Zidul plângerii mele

Astăzi am regăsit-o pe Mihaela, ea nu știe, doar eu, cu ajutorul lui Alladin, am dibuit-o ascunsă după niște ochelari de soare, neschimbată după ani, Mihaela a apărut în viața mea nu știu exact de unde, mi-a pus o ordine esențială în viață, în viitor, și a dispărut pentru, iată! 23 de ani. Mă mai gândeam din când în când la ea, nu știu de ce toți cei din Teatrul Pod îi spuneau Veri, mă întrebam ce o mai fi făcând, pe unde o mai fi cântând, sau ce știu eu, jucând teatru, Mihaela are o voce care nu e de pe pământul ăsta, e o voce de pe un fel de stea de unde izvorăște muzica, sau dintr-un echilibru cosmic exact cum îl descriau grecii, pe care doar ea l-a găsit și de acolo își ia un fel de liniște care reușește să ți-o transmită pe toată, vocea Mihaelei nu ajunge în timpane ca toate vocile, ci undeva unde se fac zilele și nopțile vieții tale, nu am mai ascultat-o de 19 ani, știu exact pentru că eu eram mamă de fată mică, și, ca orice casnică și gospodină la  cratiță, îmi creșteam bebelu…

Lucian. Și Cojocar. Și Constantin

Nici o poveste. Mercedes- Beatrice Birzescu- Titeica

Nu prea învăț nimic de la viața mea. Îmi place de o bucată de timp să fiu leneșă și să ignor. Să amân. Să nu fac nimic.Sau, dimpotrivă să vreau să mă sufoc dacă nu fac lucruri. Doamne, și câtă treabă am de făcut. Nu aveți idee. Să termin camera lui Mihnea, acum că am schimbat parchetul, să schimb cât mai repede mobila din sufragerie că nu o mai pot suporta, să repar globurile de la roata asta care ține loc de lustră, poate schimb și geamul de la bucătărie, pentru că m-am zgârcit anul trecut, să îmi iau bicicletă, motocicletă și mașină, să termin de cusut tot coșul de haine care trebuie modificate. Nu mai pomenesc de trebile profesionale, să termin cele trei articole începute, să editez volumul congresului, să mă apuc de scris cursul, să pun ceva bani deoparte să schimbăm cât mai repede acoperișul de la târlă, să tratăm fagul cel mare, să fac ordine în fotografiile împrăștiate fără noimă prin sute de cd-uri. Să îmi sun prietenii. Am uitat de traducerile care ar trebui revizuite și trim…