E trecut binisor de miezul noptii si Norica nu ma mai lasa sa scriu cu diacritice, zice ca internetul asta spaniol nu recunoaste graiul romanesc si se vad numai niste patratele. Asa ca, pentru ca nu vreau sa vedeti cu patratele sunetele specifice ale limbii romane, le las asa, foarte latine, si cu grafia veche cea cu sint si nu cu sunt.
Si pentru cei care nu te cunosc, iarta-ma ca in citeva cuvinte voi spune cine esti tu pentru mine. Tu pentru mine, ca si pentru Mihnea Voievod care te evoca in acelasi context, esti fiinta frumoasa care a plamadit pîine la tîrlă. Apoi pot scrie orice fara diacritice, numai cuvintul pîine si tîrlă, e musai sa le scriu in limba romana.
Si pentru cei care nu stiu ce e tîrla, adaug aici citeva fotografii cu anotimpurile tîrlei, tîrla, Tibetul meu, locul meu de liniste, de intelepciune, de prieteni, de sacru.
Tirla toamna, foto: Nori, care a urcat dealul pentru a-mi trimite un pic de tirla si un pic de toamna. Ii multumesc pentru ambele
Si pentru cei care nu stiu povestea Tibetului meu, o spun in citeva vorbe. Tîrla este un cuvint legat de padure, de poiana, de obcini, o alcatuire (ca nu i-oi putea spune constructie) de birne calduroase si prietenoase, adapostita la o margine de codru, sub coasta unui deal, ferita de vint si de priviri, un cuib al ciobanilor si crescatorilor de vite si de oi in Bucovina. Sora buna cu fînarul in care sta finul la uscat si la pastrat, tîrla este o capsula a timpului, in care vremurile galopului cotidian nu pot trece nici de poartă, dara de cerdac. Acolo sint toate impietrite si calde si calme si senine, acolo curg ploile din stresini, acolo este manastirea mea, templul meu budist. Tot timpul spuneam glumind ca parintii mei au facut tirla pentru ca nuau avut bani sa mearga in Tibet.
Tîrla este în dictionarul sufletului bucovinean, locul unde stau primavara devreme sau iarna tirziu oile pentru a tîrli pamintul, pentru a-l ingrasa. Stateau pe vremuri si iarna: intr-o camaruta mica ciobanul si laptele si brinza, si intr-o incapere alaturata animalele, prepelecii pentru cladit finul, uneltele. Asta e definitia tîrlei in general.
Tirla mea, insa, e speciala si e altfel. Tin minte cu exactitate, Rodica, eram mica, sa fi avut vreo 12 ani, haladuiam prin paduri impreuna cu Maia si cu Tom, si dupa un urcus destul de anevoios, se iteste pitita la umbra unui fag strasnic o darapanatura aproape neacoperita, o ruina cu peretii pravaliti, cu soba cazuta, cu birnele atirnate in neorinduiala, cu aerul trist al unui palat paraginit, al unei religii fara preoti. Aflata intre fagul cel falnic, al carui coroana se aseaza tantosa deasupra intergii paduri, si doi ciresi salbatici, tirla are in fata o poiana ca din basme, ordonata, strajuita de un brad ferm chiar in fata si de aluni si ciresi si meri salbateci. Si e liniste. Se aud departe zgomotele istoriei. Se aud aproape fosnetul stelelor si strigatul mierlelor. De aceea ne-am apucat cu rivna sa reparam tîrla, noi si o mina de prieteni, mi-l amintesc bine pe Costel Isache, ager si agil, cintind de zor in timp ce batea dranita pe casa. Asa s-a ivit tîrla, oaza noastră, plecarea noastră din lume, pentru ca acolo nu ajungea nici comunismul, nici Cernobîlul, nici revolutia. Nici alegerile. Nici esecurile. Inca ma gindesc la tîrla ca la locul privilegiat unde o sa ma retrag cind voi fi obosit de luptat, de invins, de dorit, de cerut, de asteptat. As vrea sa imi iau doua capre si un flaut si sa scriu cu creionul pe foi ingalbenite si scrisoarea aceasta si toate celelalte scrisori care imi mai ramin de scris de acum inainte.
Asta e tirla mea:
Tîrla trezita din iarna
Tîrlă mingiiata de ierburi inalte
Tîrla vara
Tîrla incarcata de zapezi
Draga mea Rodica,
Iarta-ma ca te-am lasat atit de mult sa astepti. Voiam sa iti spun ca vatra si focul reprezinta doua elemente alchimice fundamentale. Acolo se plamadeste hrana, clocotul, caldura, toate ingredientele necesare vietii. Tot acolo fierb in nestiute clondiruri potiuni magice: vinul fiert cu cojide portocale, ceaiurile de cimbrisor indulcite cu miere si infuriate de un praf de piper alb, sau, mult mai simplu, o tuica fiarta aspra si apriga precum viscolul din vale, de deasupra apei. a plamadi pîine la tîrlă e un privilegiu și un ritual. Mi-o amintesc pe Maia, aplecata deasupra unei covate (nu aveam covata la tîrlă, dar nici nu pot spune cuvintul lighean care ar restabili adevarul, dar ar spulbera farmecul) si framintind pîinea, apoi rola inrosita de foc, apoi tavile negre aurite de coaja pîinii. Imi amintesc desigur textura zgrumturoasa a cojii pîinii abia scoase din cuptor si retraiesc acum, la Alicante, savoarea fascinanta a pîinii Maiei.
tu ai facut acelasi lucru: ai venit sus la tîrlă cu faina in spinare, cu drojdia in buzunar, ca sa nu se sfarime si ai facut pîine. Si copiii mei te-au vazut plamadind si au mincat pîinea de aur iesita din mîinile tale.
Imi mai spune Nory ca ti-e drag scrisul meu si ca ma compari cu Patapievici. Vai de pacatele mele! Ca intre mine si filosoful ICR-ului stau mutle carti citite si scrise, el cu filosofia fizicii cuantice (o fi existind asa ceva?) si eu cu din astea mai pragmatice: cu tîrla, cu Rață si cu pirtia primarului. Dar daca iti place mai mult cum scriu eu decit Patapievici, nu imi ramine decit sa sper ca paginile mele iti vor fi cel putin atit de dragi pe cit mi-au fost mie pîinile iesite din miinile tale, la tîrlă. Si daca se va intimpla sa nu te dezamagesc, acesta imi va fi Nobelul, ii spuneam si lui Marius, ca poti sa iei frate orice premiu de literatura de pe fata pamintului, nimic nu se compara cu emotia pe care o traiesti cind stii ca te citeste educatoarea ta, invatatoarea, diriginta, prietenii de la scoala, cumatrii, vecinii de scara. Criticii se pot scobi in nas linistiti in timp ce iti lectureaza productiile. Cei care te cunosc insa vor sorbi si vor analiza sunet cu sunet tot ceea ce scrii, pentru ca te cauta pe tine, pe tine omul, nu pe tine scriitorul, autorul.
Draga Rodica, astept sa imi spui si ce faceai la Revolutie ca sa imi completez si textul acela. Cînd m-oi intoarce acasa oi tine eu covata cind o sa framinti tu pîinea la Tîrlă.
Cu drag si dor mare,
Oana
Comentarii
Trimiteți un comentariu