Zizica

Zizi, încă la 11 ani, îmbrățișîndu-l cu drag pe Meme chilianul, abia sosit la Alicante

Zizi pe vremea frămîntărilor cosmologice

- Mama, cosmosul este rectiliniu, sau curbiliniu?
Eu m-am uitat la Sânziana, mi-e teamă că nu cu cea mai inteligentă faţă pe care o am. Credeam că nu am auzit bine. Am rugat-o să repete, ca să cîştig timp.
Era primăvară şi mergeam împreună să îl recuperăm pe Mihnea de la grădiniţă. Sânziana era în clasa întîi şi îmi servea această mostră dureroasă de întrebare. Nu era prima. Aşa e Sânziana: îţi serveşte cînd nu te aştepţi mici episoade din tot ce i se întîmplă prin sufleţel. Prima oară cînd a făcut-o avea trei ani şi se apropia ziua ei. Mi-a spus că nu vrea să crească mare, pentru că nu vrea să îmbătrînesc eu şi nu vrea să îi moară bunicii. Spunea toate astea scuturîndu-şi umerii micuţi de plîns şi ascunzîndu-şi faţa mică şi teribil de frumoasă în palme. Palmele mici şi ele, îmi place şi acum să i le cuprind în mîini şi să i le strîng uşor, pentru că are încheieturi atît de delicate şi de fragile, ca un pisoi nou-născut. Acum, cu cosmosul, eu ce mama zmeilor (licenţa lui Răzvan şi Dani) să îi spun?, că ce? lasă că la fizică am fost singurul copil din clasă al cărui bec nu s-a aprins (era un experiment în clasa a şaptea, în primele ore de fizică, erau baterii din alea pătrate, cu două lamele, pe care uneori le atingeam cu limba ca să vedem dacă bateria era goală sau nu - copii proşti - şi trebuiau legate cu două fire de un bec micuţ prins pe o bucăţică de placaj; atît de simplu; i s-a aprins becul întregii clase, pînă şi lui Varga, numai mie nu; sper şi acum că a fost becul ars, deşi mi-e teamă că a fost un semnal timpuriu de alarmă, lipsit de dubii, că trebuie să mă îndrept urgent spre filologie), lasă că nu am înţeles niciodată cum vine treaba cu ştiinţa asta şi ce nevoie are umanitatea de ea, şi acum Sânziana mă vîră într-o ceaţă gnoseologică din care încă nu îmi revin.
- Te întrebam dacă universul este o line dreaptă sau una ondulată.
Neuronul mi se răsuceşte bulversat, se izbeşte disperat de colţurile înţelepciunii: nu ştiu la ce exact să mă gîndesc: să inventez o poveste orientală, să o întreb ce i-a venit şi de unde a auzit, da chiar aşa, unde o fi auzit despre asta?, să schimb vorba, să amîn şi să îi spun că numai Tom îi poate răspunde la o asemenea întrebare, şi să recunosc astfel, pentru a cîta oară, că toate răspunsurile cu privire la ştiinţele exacte se află la Tom?; orgoliul meu de Râşcan se opune şi elimin varianta aceasta; să încerc un răspuns semidoct bazat pe experienţa mea retorică şi mizînd pe vîrsta ei fragedă... Aleg cea mai proastă dintre opţiuni:
- E primăvară şi tu vrei să vorbim despre cosmos?
- Tocmai, îmi spune.
Iar eu, ca un elev prins cu lecţia neînvăţată, mă gîndesc şi eu că rectiliniu nu are cum să fie, că ce e drept pe lumea asta? Nimic, nimic nu e colţuros, în afara caselor noastre, a lumii noastre urbane. În rest, lumea e foarte rotunjită. Ce motiv ar avea cosmosul să fie altfel decît lumea? Îmi iau aerul de prelegere pentru curs şi încep:
-Liniile drepte au fost inventate de oameni ca să se deosebească de zei, şi ca lumea lor să se deosebească de lumea naturală. Cu cît s-a îndepărtat mai mult omul de natură, cu atît mai drepte sînt liniile care îl înconjoară. Lumea e ondulată prin definiţie. Chiar şi cea mai dreaptă şi verticală stîncă se înmoaie la un moment dat într-o linie curbă.
-Deci e curbiliniu?
-Păi de ce ar fi cosmosul altfel decît pămîntul?
-Ştiam. Mi-a spus Tom. Voiam numai să verific dacă ştii şi tu.
Şi a început apoi să îmi explice, într-o didactică absolut fermecătoare, gesticulînd ca într-un amfitetru pentru copii la Cambridge, cum vine treaba cu liniile care se distorsionează aplecate sub greutatea spaţiului, iar eu, adultul cu doctorat, mă uitam prostită la ea, speriată de datoria mea de a creşte o asemenea făptură fascinantă. Greu tare e să fii mama unei asemenea zînişoare înţelepte! În general e greu să fii mamă... dar de dragul ei, promit să fac eforturi supranaturale şi să fac becul ăla să se aprindă cu orice preţ. Că dacă tot e curbiliniu cosmosul ei, poate se învîrte roata şi pentru ştiinţa fizicii rămasă pînă astăzi un mister pentru mine.